Pe la mine barza nu prea a ales să facă potecă. Nu știu de ce nu m-a avut pe radar, dar nu mă supăr pe ea. Prea obosită ori prea aglomerată poate, m-a tot sărit. La mine norocul și veștile bune vin de la Moș Crăciun. Sunt sigură că este prietenie mare între ei și atunci, ori de câte ori poate, Moșul mai lasă sub brad doua liniuțe mov pe câte un test de sarcină.
Când am aflat de darul nesperat și neașteptat, am fost foarte bucuroasă și am dat fuga la ginecolog că să fac totul ca la carte. Am alergat la o clinică privată cu nume bun și mi-am dus burtica la control. Din păcate, bucuria și entuziasmul s-au ofilit repede pentru că doamna doctor nu avea niciun strop de empatie. Brutală și mercantilă… nimic mai mult. Mi-a dat repede cu bâta în cap punând un diagnostic incorect: sarcină extrauterină. A fost o săptămână de coșmar, în care abia mergeam ca să nu explodez, dar în care am făcut foarte multe analize, cât pentru toată viața mea și pentru target-ul doamnei doctor. Sarcina a evoluat frumos – intrauterin! – dar liniștea mea era în continuare roasă de frici. Titrul de listeria îmi făcea probleme, ba se confirma, ba se infirma. Noul ginecolog mă trata cu dezinteres. El aștepta să împlinesc cele șase luni de sarcină și să fac avort spontan, deoarece bacteria urma să distrugă săculețul placentar. Stătea cu mâna în buzunarele mari în care soțul meu punea peșcheșul, dădea din cap și îmi reproșa că nu am făcut avort terapeutic. Atât!
Aflată la prima mea experiență de femeie însărcinată, fără sprijinul măcar moral al medicului ginecolog, mi-am găsit răspunsuri pe google. Se apropia termenul fatidic, întrasem în cinci luni de sarcină chinuită și eram din ce în ce mai disperată. Căutările pe google despre listeria îmi întorseseră un răspuns important: Institutul Cantacuzino. Mi-am luat inima în dinți și, într-o dimineața frumoasă ca norocul meu în acea zi, am intrat in cabinetul de consiliere, un fel de registratură. O femeie înaltă, brunetă, cu ochi frumoși m-a întrebat de ce am venit. Și-atunci am început să plâng, să-i spun printre sughițuri că doctorul zice că pierd copilul, că am listeria și că nu se poate face nimic, dar eu am citit pe internet că aici, la Cantacuzino, se poate și altă speranță nu am. Silvia, că așa am aflat că o chema pe doamnă, m-a luat de mână și m-a liniștit. M-a dus la doctorița care conducea laboratorul de listeria și m-a încurajat că sunt pe mâini bune. Așa a fost! Am intrat într-un program de monitorizare, din șase în șase săptămâni îmi făceau teste de sânge ca să vadă evoluția titrului. Chiar și imediat după naștere, soțul meu a adus la laborator o fiolă cu sânge prelevat de la bebelușă care a infirmat prezența bacteriei în sângele copilului. Mergeam cu drag la Cantacuzino, mă aștepta acolo Silvia despre care aflasem că urma și ea să devină bunică deoarece fata ei era însărcinată. Era acolo, mereu amabilă, mereu frumoasă, un înger bun pentru toți cei care aveau nevoie de un sfat medical și o vorbă bună.
Norocul meu s-a schimbat atunci când am întâlnit-o pe Silvia. Din păcate nu îi știu numele întreg, nu aveam nevoie, pentru că o știam pe ea și umplea locul. Am schimbat medicul ginecolog și, a treia oară, a fost cu noroc. Colaborarea dintre doctorul Poiană și specialiștii de la Cantacuzino mi-a salvat copilul. Profesioniști, empatici, impecabili!
La o lună după ce am născut mi-am luat minunea și un braț de flori și am mers la Cantacuzino să le mulțumesc încă o dată pentru tot ce au făcut pentru mine. Am mers în primul rând la Silvia, dar în locul ei am găsit o fotografie pe fișetul medical. Inima ei bună se oprise. Plecase în lumea de dincolo, lăsând în urmă o tristețe mare și imensa recunoștință a tuturor celor de care i-a păsat. Nici măcar nu știu dacă a apucat să-și vadă nepotul sau nepoțica. Eu am plecat plângând, plângând-o pe ea! Chiar si acum, după 11 ani, când merg la Institutul Cantacuzino aștept să o găsesc acolo pe ea, pe Silvia, femeia care mi-a schimbat norocul pentru că i-a păsat.
Respect pentru oamenii care lucrează la Institutul Cantacuzino! Modești, sufletiști, profesioniști!
FOTO: IULIA MICLEA
Si, dincolo de situatii ca a dvs.,avem nevoie de vaccinuri in secolul 21!Ce generatie nevolnica am devenit de nu ne putem apara copiii ?! Cum am ajuns sa fie o amenintare la adresa copiilor nostri oarecare duduci fara nici o pregatire ,fara gandire logica elementara?! Au fost oamenii veacului19 mai inalti in gandire decat noi? Aproape nu pot gandi de indignare si incerc sa las doar atat ,din respect pentru Ziua in cate ne aflam dar ma doare sufletul pentru barbaria cu care lasam comori cladite cu truda intru binele nostru de oameni luminati sa se duca pe apa Sambetei…Sa ma iertati pentru inversunare…si sa va fie Invierea buna si impacata!
Ma mira si pe mine foarte mult indiferenta cu care lasam sa dispara lucrurile bune cladite pentru noi. Explicatia mea este legata de IGNORANTA! Lipsa de instruire face gandirea ingusta si duce la nepasare si nesimtire.
Buna! Ce titru aveati la Listeria? Tocmai ce a iesit la mine 1/100 si trebuia sa fie sub aceasta valoare! Medicul meu spune ca nu e nimic, pentru ca trebuie sa fie 1/320. Cu toate astea sunt panicata, pentru ca este totusi un rezultat pozitiv! Multumesc din suflet pentru raspuns!
Buna dimineata!
1/300
Am facut analize de sange din 6 ]n 6 saptamani, am facut un tratament la 6luni si jumatate – 7 (nu mai tin bine minte) si cand s-a nascut fetita i-a luat proba de sange si a analizat-o la Cantacuzino. A iesit negativ.
Am inteles ca daca ai ceva plombe vechi sau istoric cu nu raceli, eu am fost purtator de streptococ betahemolitic, atunci rezultatul este influentat.
Nu sunt medic. Asa mi s-a spus mie.
Iti tin pumnii. Pe mine la Cantacuzino m-au sustinut si m-au ajutat. O doctorita mi-a zis ca veterinarele au titru 1/800 si fac bebelusi.
Va fi bine!
Cu drag,
IULIA
PS – cand mai ai intrebari, scie-mi pe iulia.miclea@yahoo.com. Pe platforma aceasta intru doar cand postez.