De fiecare dată, la final de an, trăim aceeași disperare a urgențelor, a scadențelor, a pregătirilor. Trebuie să predăm, trebuie să livrăm, trebuie să pregătim. Repede că se închide un contract (Hai că nu au cheltuit bugetul pe anul acesta și acum dau în foc cu tot felul de urgențe), repede că vin sărbătorile (Unde mergem de Crăciun? Nicăieri? Asta este, iar ne luptăm cu sarmaua la noi în bătătură. Dar de Revelion ai aranjat ceva?), printre picături rezolvă cu bradul (Mic, mare, alb verde – ia-l și hai la portbagaj!), pe fugă agață-te de ceva decent la bani și cât de cât de interes că să ai să pui sub brad (mă, dar zgârcit a fost Moșul anul ăsta… iar pijamale…). Și uite așa, crăpăm să rezolvăm toate nerezolvatele până la 31 decembrie, după care istoviți ne facem că ne tragem sufletul trei zile legale, apoi proaspeți, teoretic vioi și odihniți (??), suntem buni să luăm tot frecușul de la capăt, într-un nou an, cu așteptări și planuri și mai vechi și mai noi.
Mie personal mi-ar plăcea luna decembrie, dar doar așa în prima săptămână, după aceea aș trage obloanele, să nu mă mai stresez cu nimic și m-aș ține ocupată doar cu pregătirile pentru venirea lui Moș Crăciun. I-aș scrie lui în Laponia ce să pună în săculețul pentru mine și ai mei, ca să nu mai umblu eu cu ochii scoși prin magazine în încercarea de a rezolva într-o oră ceva daruri la preț cât mai bun și cu maxim de calitate. I-aș scrie din timp, că am văzut la televizor că are acolo fabrică de de toate, să-mi pregătească și să pună sub brad pantofii cool pe care nu i-am văzut în nicio vitrină, dar cu care mă imaginez la fiecare petrecere de revelion și nu numai. Desigur aș purta ceva corespondență și pentru ai mei, că slavă Domnului, au și ei destule dorințe imposibile. Uite soțului meu i-ar pica bine un joc mai incisiv și eficient al FCSB-ului (fosta Steaua pentru necunoscători!), vrea și el cu disperare să facă băieții la fiecare meci un fel tiki-taka, ca al Barcelonei, nu o miuță pe maidan, iar copilul nostru, ar fi fericit să găsească sub brad, munți de chestii lipicioase, divers colorate și asezonate cu sclipici sau ursuleți Haribo, numite slime-uri. Nu mai zic ce frumos aș împodobi bradul și toată casa, așa ca la noi la mall sau ca în filmele americane de sezon. Vise, maică, vise!
Este final de an și în fiecare dimineață simt că mă ia capul când încerc să-mi organizez ziua. Parcă aș fi angajat la ISU, de dimineața până seara eu adun numai urgențe. Îmi sună în urechi cuvântul delegare, după care țipă la mine și cuvântul prioritizare. Mă ceartă și mă dezaprobă şefa tuturor activităților, organizarea, și eu stau ca o curcă zăpăcită de ploaie și încerc să mă justific, ca să încetez să mă mai mir. Cui să îi deleg, că așa agitați suntem toți? Ce să prioritizez? Auditul, pomana de 7 ani a soacră-mii, serbarea de Moș Crăciun? Și la organizare ce să zic, că umblu cu agenda plină de planificări pe ore și pe zile.
În sfârșit, așa pățesc în fiecare an. Mâine seară vine Moșul, nu am apucat să-i scriu, doar m-am gândit la el. Sper să funcționăm telepatic, deși nu mi s-a mai întâmplat până acum și am vrut mereu să se producă treaba asta. Aș vrea să-i dea prin cap şi bărbatului meu să dea o fugă la ce magazin vrea, ca să pună și el discret sub brad, pe lângă pijamalele mele și un sau o ceva, cu care să mă surprindă și pe mine, că m-am săturat să știu în fiecare an ce se găsește în fiecare pungă.
Vă doresc petrecere frumoasă și daruri multe! Un brad frumos, împodobit cu drag și dulcea stare de bine a sărbătorilor de iarnă, alături de cei dragi cu prăjituri și cu colinde. Eu totuși o să-i scriu lui Moș Crăciun un bilețel pe care îl pun în vărf de brad, ca să-l vadă și să nu-l rateze, un bilețel cu o dorință, pentru mine și pentru voi toți: Moș drag, rămâi cum ești, nu ne e dor de Moș Gerilă!
FOTO- www.pixabay.com
