„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Despre daruri și sufletul din ele

de

Tuturor ne plac surprizele și cadourile frumoase, doar că, uneori, un gest aparent frumos este de fapt un cal troian. Să nu ai încredere în greci nici când aduc daruri! Să caști ochii cât cepele când primești de la apropiați! Nu lăsa garda jos! Nu știi niciodată ce se ascunde în cutie.

Îmi aduc aminte de o prietenă foarte dragă din facultate care, odată măritată și așezată la casa ei, la fiecare aniversare de-a mea avea obiceiul de a-mi aduce drept cadou ceva de îmbrăcat. În mod normal ar fi trebuit să mă bucure gestul deoarece fata știa să cumpere haine frumoase și scumpe. În realitate, de cadouri se bucura an de an doar vara-mea, deoarece ea era singura din familie care purta măsura S.  Nici nu mă mai oboseam să probez pentru ca îi știam obiceiul – îmi aducea ceva senzațional după care urma să tânjesc și să mă supăr deoarece de la S la L e cale lungă. O singură dată, când m-am mutat și eu la casa mea, mi-a adus un minunat set de pahare din cristal pentru whisky. Anii au trecut, ea s-a dus după o mare iubire și s-a întâmplat ca ziua nunții mele să fie exact şi ziua recăsătoririi ei așa că, ocupate fiind cu organizarea, am omis sa facem schimb de alte cadouri, din fericire. Când eu și soțul meu ne-am unit zestrea, s-a nimerit că lângă paharele mele de whisky s-a așezat frumos un set de pahare de vin fix de cristal și fix același model. Firesc și normal că le-am pus frumos pe masă tuturor prietenilor care ne-au călcat pragul casei. De aici până la întâlnirea dintre paharele mele și fostul soț al doamnei în discuție nu a fost decât un pas. Când le-a văzut, şi-a recunoscut instantaneu paharele de la mama lui de la Piatra Neamț și m-a întrebat de ce sunt la mine. I-am spus adevărul: Or fi, n-or fi de la mama ta, nu ți le dau înapoi! E singurul cadou de la EA la care mi-a nimerit numărul. Sunt ale mele! Și la mine au rămas.

Mai știu un specimen foarte interesant care umple portbagajul mașinii din dotare cu tot ce nu mai are nevoie prin casă și te cadorisește cu te miri ce nici nu te-ai gândi că ai nevoie: scaune pentru pescuitul de agrement, vreun set de cești cu tot cu ceainic sau vreun parfum care nu i-a plăcut. Odată m-a sunat să mă întrebe dacă nu vreau o pianină deoarece renovează și vrea să reorganizeze un pic mobilierul prin casă. M-am stresat, m-am agitat și l-am convins pe soțul meu să primească instrumentul la noi în sufragerie. El a insistat totuși să mai întreb o dată dacă ne-o dăruiește sau doar ne-o împrumută o vreme. Pasămite se cunoșteau mai demult, doamna era din zestrea lui.. Și da! M-am lămurit. Căuta niște paznici pe termen lung. Vreo 2-3 ani, că mai bine stă la noi în sufragerie decât pe casa scării de la dânsa din bloc. No comment!

Darurile se fac din suflet. Darurile sunt gesturi de drag și dragoste pentru cineva. Darurile nu au valoare financiară, ele au valoare sufletească. Ele sunt de multe ori oglinda reală a unei relații de prietenie. Când ne-am căsătorit, un curier ne-a adus la ușă un televizor  plat îmbrăcat cu fundă roșie și un bilet pe care scria CASĂ DE PIATRĂ. Când sora mea a împlinit 18 ani, prietena ei i-a dăruit un cocker minuscul, viu, ascuns într-o cutie de pantofi.

Darurile nu au preț, la fel ca și prieteniile.

 

Foto: IULIA MICLEA

Categorii:
ATITUDINE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title