„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Inimă de om, inimă de câine

de

Nu știu cum se face, dar pe lumea asta mie îmi plac mai mult câinii decât pisicile. Am aşadar cinci câini și un singur motan, de fapt sunt pe cale de a avea șase câini pentru că una dintre cățele s-a logodit și ar vrea să-și mute iubitul la noi în curte. Ni-l tot aduce la poarta, uneori îl strecoară înăuntru și se bucură dacă îl hrănim și pe el. Ce să zic, dragoste curată și adevărată. Simpaticul, onor bărbatul meu, turbează când vede câta târla s-a adunat pe lângă noi, așa că  ne bombăne și ne mârâie. El iubește foarte mult animalele, dar deja i se pare că am exagerat cu iubirea canină. Cu excepţia lupușorului, câinii noștri sunt salvați de pe stradă. Inteligenți, iubitori, loiali, recunoscători pentru fiecare colț de pâine. Cum să nu îi iubești? Iar în cazul de față, cum să îi spun lui ginerică Pleacă!, când este așa un blond frumos, care face tumbe ori de câte ori vin cu strachina plină cu bobițe. I-am dat și un nume cool, Kevin, deci circul este total. Eu strig la el: Kevi,  hai la mama ca să papi!, iar simpaticul strigă la mine: Dă-l afară cu kevin-eala lui cu tot, că mi-a stricat toate gardurile!

Cu cât adun mai multă populație canină pe lângă mine, cu atât observ o diversitate de atitudini, care mai de care mai complexe. Uite așa am descoperit că am în curte o cățelușă care se îndrăgostește și se logodește mereu, iar alta, Grăsuța, este din calea afară de posesivă și ranchiunoasă. Maxi este foarte inteligentă și egoistă, iar lupușorul, în afara faptului că se crede motan, este foarte supărăcios. Nu o uit nici pe Luna, care ne iubește de la distanță, dar are grijă să nu întindă pelteaua cu nimeni, așa că vine la masă cu fluturat vesel de codiță, dar nu se lasă mângâiată nici în ruptul capului.

Pe vremuri, când băteam drumul la facultate, după ce coboram din  tramvaiul 41, trebuia să o iau printre case și apoi prin Regie. Probabil că hingherii nu își prea făceau treaba, căminiștii aruncau la liber cu resturi de mâncare de la ferestrele bloculețelor, așa că se prăsise în zonă o haită groaznică de maidanezi. Știam de ea, dar nu o întâlnisem față în față. De fapt, eram îngrozită de ideea că s-ar putea întâmpla așa ceva. Și s-a întâmplat. Într-o dimineață, mi-au ieșit în cale. Mi se păreau monștri. Am fugit cât am putut, ei după mine. Când am simțit că nu mai pot, am vrut să arunc geanta cu cărți și foi, ca să mă mai ușurez de greutate, dar nu am putut. M-am oprit învinsă, așteptând măcelul. Un câine mare, alb, mârâia fioros, cu colții la vedere. M-am uitat la el puțin spus îngrozită și am așteptat. Câinele alb s-a oprit brusc, a așteptat și el, apoi a mai lătrat un timp și a plecat luând cu el toată haita care mă alergase. A fost incredibil. Nu m-am salvat eu, nu m-a salvat nici vreun Făt-Frumos local, m-a salvat Dumnezeu. Cred că am mai spus povestea aceasta pentru că m-a marcat profund. Eu sunt creștin ortodoxă, cred fără să cer dovezi, dar întâmplarea aceasta a fost incredibilă.

Dar să revin la câinii mei, maidanezi salvați de pe stradă, maidanezi pe care inconștienții i-au aruncat de pui simțindu-se generoși că i-au lăsat în viață, înfometați și fără adăpost. Maxi s-a îndrăgostit de bărbatul meu – și o înțeleg, doar mi s-a întâmplat și mie -, s-a ținut după el până acasă și s-a instalat cu tupeu în curtea noastră. Veșnic îndrăgostita logodită cu Kevin a făcut la fel, doar că spre deosebire de Maxi, care era un câine adult, ea era un puișor gri numai piele și os, dar pe care fiica noastră l-a îndrăgit pe loc și nu l-a mai lăsat să plece de la noi. Grăsuța este fiica doamnei Maxi, așa că s-a instalat foarte bine încă de la născare. Luna era slabă ca o somaleză și avea pui. Nu am reușit să îi salvăm puii, doar pe ea. În localitatea în care trăiesc eu, hingherii chiar își fac datoria și au dreptate să facă așa. Nu contest! Cine vrea să salveze câinii, trebuie să și-i asume, să le dea un adăpost și hrană, să îi castreze și să îi vaccineze. Simplul fapt că le dai mâncare la colț de stradă nu înseamnă nimic. Din contră, încurajezi astfel înmulțirea lor, formarea de haite periculoase și, de aici la tragedie, este un singur pas.

FOTO CREDIT- www.pixabay.com

 

 

Categorii:
ATITUDINE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title