„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Jan Pierre din România

de

Vacanță in Alpii francezi. Prima zi.

Simpaticul este foarte încântat de stațiune. Mie nu mi se pare că ar fi ceva altfel decât alte orășele turistice de prin Europa care au domeniu schiabil. Adică toate arată cam la fel, numai că unele sunt mai în vale și altele sunt mai pe coastă, dar, în rest, la fel – străduțe înguste, cabane de lemn, mari, frumos desenate, cu un grajd pe ici, pe colo, mușcate sau alte plante la geam, depinde de sezon, și neapărat măcar o casă sau două frumos așezate cu un colț fix în șosea. Eu, ori de câte ori trecem pe lângă o astfel de casă așezată așa, tangențial la șosea, mă tot întreb unde este dormitorul și ce au pe peretele care stă cu spatele în drum. Așadar, cum ajungem pe oriunde ajungem, simpaticul este fericit, trage aer de Europa în piept și exclamă entuziast: Doamne! Ce frumos este!

Ne facem curaj și mergem să închiriem echipamentele necesare pentru marea aventură pe coclaurile muntoase, e drept, super amenajate și fancy. Simpaticul are echipamentul lui, dar ca un mare domn ce se află și în calitatea lui de tată de familie, merge cu noi să alegem ce ne trebuie. Chestia asta deja ne obosește, pe noi, fetele. Pe el nu! Frumos îmbrăcat, că anul ăsta are geacă nouă!, și cu bateriile full (așa este el mereu, super energic!) ne așteaptă să ne deplasăm (a se citi târâm!) până la prima cabină sau telescaun care ne iese în drum. Din fericire, anul acesta, ambele amândouă sunt la o sută de metri de locul unde suntem cazați. Simpaticul este fericit – Fetelor, vin! Sunt eu, Jan Pierre din Roumanie!!!  Nu ni se adresează nouă, ca să clarific aspectul. Vorbește așa, în general, cu toate amazoanele slim care se fâțâie pe pârtii, călare pe schiuri, că pe mătură nu se mai poartă.

Din telecabină, că ea ne-a ieșit prima în drum, vedem o parapantă uriașă care se lăfăie pe cer. Simpaticul se uită fascinat. Vreau și eu! Dintr-o dată vedem cum parapanta se mișcă ciudat, se bălăngăne și se rotește până reușește destul de greu să își regăsească echilibrul și să plutească iar lin, peste vârfurile copacilor. Simpaticul e fascinat, dar ușor nemulțumit. Nu mă mai dau. E nasol. Pe ăsta din parapantă îl așteaptă cu pastile de inimă.

Am ajuns sus pe munte. Peisajul e de vis. Am dat de pârtii verzi și albastre, mi-am rupt nițel gâtul (spectaculoasă căderea mea, ce să zic?) și am reușit să ne întoarcem fix în același oraș din care am plecat de dimineață. Doar am mai povestit că, la prima mea ieșire pe pârtii cu pedigree, am încurcat semnele și în loc să ajung în Zell am See, am ajuns în orașul vecin. Remarc însă apetitul francezilor pentru risc. Încadrarea pârtiilor pe grade de dificultate este destul de relaxată, adică pârtia catalogată dificilă și marcată cu roșu la italieni aici este considerată accesibilă, adică albastru, iar albastru înseamnă Du-te cu încredere, fraiere, că sigur te descurci! Albastru și verde sunt pentru începători, roșu și negru sunt etichetele cu care se marchează pârtiile pentru specialiști

Hai că azi a fost bine! Să vedem mâine ce va fi!

Foto credit – www.pixabay.com

Categorii:
JURNAL HAI HUI

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title