„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Jurnalul călătorului hai-hui. Călătorie cu o prețioasă

de

A fost odată ca niciodată o dimineață frumoasă și-un zbor cu avionul. Cursa scurtă, de-o oră, de aici și până acolo, în România, că doar nu avea rost să stric o zi întreagă pe drumuri județene, frumoase în peisaj, dar ticsite cu căruțe și vaci, tanti care traversează pe unde vor ele și radare proptite pe unde vor ei. Am trecut cu chiu cu vai de verificarea din aeroport, încalță-te, descalță-te, aruncă apa de gură și demachiantul că sunt periculoase în bagajul de mână – Nu cumva să-mi arunce trusa de machiaj că mă nenorocește! Dă-o încolo de pastă de dinți… cine naibii m-a pus să le iau la mine când puteam să le cumpăr local?

Mi-am găsit ușor locul în avion, deși, nu știu de ce, pentru unii găsitul locului chiar pare o problemă. Adică dacă ai 12D, la mijloc, nu te pui ca nesimțitul pe 12F pentru că este la fereastră. Stai frumos la locul tău și aștepți să vezi dacă rămâne ceva mai bun liber după decolarea avionului și apoi te muți. Lângă mine, că m-a lovit norocul cu un 12C, s-a oprit o domnișorică plină de genți și alte bagaje. Și, în loc să înceapă să se scuture de greutăți, ea a așteptat să vină steward-ul, care steward nu pricepea de ce stă dânsa în drum. Nici eu nu pricepeam de ce îmi stă în cap și nu pune mâna voinicește să urce bagajele în compartimentul de bagaje, până ce domnișorica nu a grăit delicat (cum altfel, la o prețioasă): Vă rog să-mi puneți geamantanul sus! Omul, amabil și dornic să nu blocheze culoarul de trecere și să întârzie îmbarcarea, i-a urcat geamantanul. Și asta, a grăit rândunica. Și asta, a zis steward-ul și a mai urcat un nu știu ceva, deloc greu în compartiment. Poşeta, vă rog, să o puneți dvs! Și-a plecat. Ea s-a așezat cu poșeta în brațe. El a mai trecut încă o dată pe lângă ea și i-a spus: Poşeta, vă rog, să o puneți dumneavoastră! Ea nimic, părea că așteaptă ca steward-ul să-i pună și poșeta. El a mai trecut încă o dată și i-a spus același lucru, arătându-i că stă în dreptul ușilor de ieșire de urgență și, atunci, nu știu de ce, am simțit că mă ia capul și i-am spus: Poșeta, puneți poșeta că v-a zis omul  de trei ori! Până la urmă, nu știu cum, s-a îndurat și rândunica să facă singură ceva pentru ea. Mă gândeam la bieții hotelieri care o cazează pe prețioasă, cum își încasează bobârnace și zeci de reclamații pe trip advisor şi pe alte site-uri, pentru că ea, rândunica, a găsit un bob de mazăre rătăcit sub a noua saltea din patul regal.

Din ce am văzut în viața asta, prețioasele o duc cel mai bine. Ele îi obligă pe toți ceilalți să le vadă prin ocheanul întors al pretențiilor lor de prințese egoiste cărora toată lumea le datorează permanent ceva. Ele se cocoață pe un soclu al nobleții autoinduse și, de acolo, privesc de sus mulțimea care trebuie să li se supună. Şi știți ceva? Multe reușesc!

Am călătorit odată, tot în avion, cu un mare prețios. Era împreună cu fiul lui și, când ne-am ocupat locurile la îmbarcare, copilul s-a așezat spre coada avionului, iar tatăl său la business. Avionul însă nu se grăbea să decoleze. Steward-ul ne-a explicat că întârzie legătura de America, dar că vom recupera întârzierea pe drum. Prețiosul, care nu știu cum, mi-a căzut în raza vizuală, se tot fâțâia pe scaun cu nervozitate. Și hop! Legătura cu America! Au început să se mai îmbarce pasageri și, la un moment dat, a apărut o doamnă superbă într-o haină de blană lungă. Nici măcar nu a deschis gura, a făcut doar regal din mâna plină de inele, un fel de marș de aici, și și-a ocupat locul în primul rând. Ca o paranteză, eu așa femeie frumoasă și elegantă sărită de 70 de ani, am văzut-o doar pe tanti Luminița de la Bacău. Prețiosul nostru s-a botoșit, regina l-a ignorat superior. Prețiosul nostru, neputând să stea și el ca omul la economy unde se pare că avea bilet, a început să se tânguiască la stewardese că are o problemă cu bățul din fund. A fost distractiv și noi, pasagerii care urmăream circul, am fost foarte mulțumiți când ‘mnealui a trecut opărit spre locul lui din coadă.

Cred că în avion se vede cel mai bine felul omului de a fi. Acolo, în spațiul îngust, timp de câteva ore, cunoști omul fără să ai nevoie de conversație prea multă, doar din gesturi.

Foto www.pixabay.com

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title