fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Jurnalul călătorului hai-hui. Ciripeala în străineză

de

Se făcea că eram zilele trecute în aeroportul Zaventem din Bruxelles, unul dintre cele mai urâte aeroporturi din câte am văzut eu până acum. Și cum ne foiam noi românește încolo și încoace ca să găsim parcarea lui rent a car, unul la un capăt de scara rulanta și altul la cealaltă, unul la parter și altul la minus unu, am auzit o vorbă cunoscută: Ce căutați? Oh la la! Românească în oceanul de franceză și flamandă! Căutăm parcarea! Și, omul nostru ne-a scos la lumină și la etajul potrivit. După ce a plecat i-am spus victorioasă simpaticului meu soț: Vezi ce înseamnă să vorbești o limbă de circulație internațională? Ne-am înțeles imediat! Ei cu franceza lor….

Te duci încoace, te duci încolo, vezi lumea, în cazul meu mai mult Europa, și te deschizi la suflet și la minte. Engleza, care schioapătă bine că pe vremea mea VIP-ul era limba rusă, începe și ea să mai capete curaj și să mai scoată capul din baltă. Un cuvânt colo, un cuvânt dincoace, trei de la televizor și, uite așa, ni se dezvoltă, mai ales mie care sunt mai în nevoie, volumul și bagajul de cunoștințe pe străineză. De când i-am zis unuia, într-o conversație cu multe de spus, dar greu de exprimat, că am fost colegă de highway în loc de highschool cu un celebru om politic de pe la noi, am învățat să-mi înghit cuvintele de zece ori și să vorbesc o dată. De altfel, la mine engleza este fluentă doar dacă sunt un car de nervi. Atunci mă exprim rapid și clar: What the fuck? This is not what I paid! I shall put a lot of photos with your sheety room on Trip Adviser! Am redat așa, un fragment la întâmplare, din discuția mea aprinsă de la unu noaptea la un un hotel de patru stele din Bracelona, unde simpaticul a căzut cu patul. Nu din pat, într-o criză de somnambulie, ci cu patul de-a dreptul… și era un pat înalt. Când mă gândesc la engleza mea, mă simt totuși binișor pentru că am văzut la un coleg un răspuns foarte complex, dat la o cerere de ofertă pe două pagini: Dear Sir, Yes. We can.

Prima ieșire de mare amor cu soțul meu a fost în Spania. Nu vă grăbiți să trageți concluzii romantice. Am fost la meciul Steaua cu Villareal. Cum meciul era seara, am zis sa ne dăm și noi un pic pe sub portocalii locali și să ne plimbăm braț la braț și buchon la buchon, ca doi proaspeți îndrăgostiți ce ne aflam. Am zis să luăm un tren ca să mergem și în Castellon, dar nu știu de ce nu reușeam să ne orientăm în spațiu și am cerut lămuriri pe la vecinii de peron, mai exact la o doamna între două vârste încălțată cu niște cizme albe cu toc subțire și înalt. I-am zis în engleză, am gesticulat și non-verbal ca să rezolvăm problema de comunicare, că așa zice la carte, să dăm din degete cam 70%, restul cu vorbe. Așadar, am întrebat cu vorbe și cu semne, dar degeaba, doamna interpelată nu pricepea nimic din engleza noastră, din română nici atât, noroc cu o bătrânică elegantă, care s-a apropiat de noi și ne-a lămurit. Nu știu cum s-a făcut, că așa este viața asta parșivă, am nimerit în vagon cu motanca încălțată în alb, care însă nu ne-a remarcat pe noi, ci pe o cunoștință căreia i-a strigat peste umăr: Unde te duci, fă?

Circulăm mult cu mașina, trenul sau cu avionul. Vizităm lumea largă și ne bucurăm de fiecare petic nou de cer. Limbile pământului sunt amestecate demult, de la Babilon încoace, și, dacă nu merge cu engleza, atunci, cu siguranță, ne salvează jocul de-a mima și datul din mâini.

FOTO www.pixabay.com

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title