„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Jurnalul călătorului hai-hui. Vacanță cu coana mare

de

Coana mare, adică mamaie, adică regretata soacră-mea, era o femeie deșteaptă și cu multă personalitate. Din capul locului, trebuie să stabilesc un lucru foarte clar, ea era șefa noastră. Ea știa cel mai bine ce este bun sau rău pentru noi toți. Nu suporta părerile contra și le lua personal, de aici și micile mari conflicte care mai apăreau între noi, că eu, în calitatea mea de noră, nu prea îmi țineam pliscul și, dacă aveam ceva de zis, mă exprimam liber, cu menajamente, este drept, dar destul de clar ca să nu existe dubii în interpretarea mesajului. Ca să nu mai zic și de faptul că ea, în calitate de soacră mare, avea așa o senzație, că noi ceilalți suntem un fel de mărunțis la dânsa în buzunar. Nu zic, Doamne ferește!, că nu își iubea familia, doar că, fiind învățată toată viața cucoană, nevastă de colonel mare, cam făcea instrucție cu noi și ne stabilea programul de vizite, mâncare și culcare.

I-a fost drag soțului meu, sincer vă zic, în special lui, să o plimbe pe mamaie prin țară, înspre Maramu, ca să își mai aducă aminte de-ale tinereții și, uite așa, de un Paște, în urmă cu mulți ani, ne-am îmbarcat tot familionul în mașina personală, mamaie pe scaunul din față pe post de radar și de GPS, eu în spate cu copilul pe atunci destul de mic, și am pornit la drum. La dus a fost frumos. Toată lumea veselă și odihnită, cu glume și amintiri. Am făcut popas la Târgu Mureș, care, nu știu de ce oare, este orașul meu de suflet, deși n-am fir de sânge de ardelean în vene. Acolo, la Târgu Mureș, mă apucă o mare fericire, cred că este ceva cu energia locului, așa că poposirea a fost de bun augur. Apoi ne-am dus spre Maramu, unde iar a fost frumos, că ne-au cazat în două clădiri vecine, așa că după atâta călătorire  împreună, ceva distanță nu a stricat deloc. Părerea mea și doar a mea, nu și a copilului care voia să stea cu mamaie pentru că avea la ea ouă fierte, copănașe de pui  și alte șnițelașe.

Cred că am zăbovit  trei zile pe acolo, timp în care ne-am dus vizităm locurile și atracțiile turistice- mănăstirea Bârsana, cimitirul vesel de la Săpânța, dealul cu panta inversă și Sighetul Marmației. La fiecare vizită, mamaia, femeie deșteaptă și plimbată pe la bibliotecă, ne făcea câte o prezentare a obiectivului, așa ca să avem și noi habar pe ce lume trăim. La una dintre plimbări, în timpul dizertației pe care soacră-mea o asezona și cu niște grisine foarte sărate, soțul meu și băiatul dumisale a îndrăznit să o întrerupă și să îi atragă atenția că atâta sare nu îi face bine la tensiune. Mamaie s-a oprit din explicație și din legumit, a holbat ochii cât cepele a indignare, pentru că a deranjat-o cu așa o prostie, după care a dat geamul jos și a aruncat pachetul cu grisine pe carosabil fără să îi pese dacă venea vreo mașină pe contrasens. Și, culmea, venea! Și am văzut, pe bună dreptate, altă pereche de ochi, holbată la cutia de grisine care i-a zburat razant pe capotă… Suduielile șoferului și alte alea, pe bună dreptate de altfel, nu s-au auzit așa bine, pentru că mamaie, în timpul acesta, țipa la noi- sunteți mulțumiți? Nu mai mânânc cu sare!

Și am ajuns și la Pasul Tihuța, că ne-am întors prin Moldova, care pentru mamaie a fost o mare bucurie deoarece ea avea ideea fixă să urmărească la meteo și la știri ce tiruri au mai rămas înțepenite pe acolo, pentru că iar le-a surprins iarna fără lanțuri la cauciucurile de sezon. Chestia tare este că de atunci și, mai ales după ce mamaie a plecat dintre noi, am rămas eu blocată în Pasul Tihuța și nu ies iarna din casă până nu aflu ce s-a mai întâmplat pe acolo cu tirurile și cu camioanele. Ciudat, nu?

La Piatra Neamț am făcut popas iar și ne-am oprit și la masă. Deja era pe drumul de întoarcere și coana mare se cam săturase de noi și de agitație în general. Voia acasă și nu mai avea răbdare cu nimeni și cu nimic. Voia acasă la ea, la oalele ei cu mâncare potroacă și fără bombănelile noastre că se omoară dacă nu mănâncă sănătos. La restaurant toată lumea, mai puțin eu, a cerut ciorbă de miel. Nu știu de ce soacră-mii nu i-a plăcut și a început circul cu chelnerii și bucătăreasa. Adu un ardei iute să nu îi simt gustul, adu sare că nu are niciun pic, miel ați pus?, unde este carnea din ciorbă? ce ați făcut cu carnea din ciorbă? La un momenta dat, ospătarul s-a apropiat de urechea mea și mi-a șoptit- fugiți! Scăpați!Lăsați-o aici, că ne descurcăm noi cu ea!

A fost singura vacanță cu mamaie. Femeie deșteaptă și umblată, dar care, odată cu vârsta și cu boala, și-a pierdut plăcerea călătoririlor, dar nu și calitatea de comandant al micului nostru pluton.

FOTO- www.pixabay.com

 

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title