Vreme trece, vreme vine, anii se duc fără șir, tu rămâi în colțul nostru de suflet, colțișor rezervat veșnic doar pentru muzica ta. Ți-a fost poate teamă de timp și ai vrut să-l păcălești, să-l furi. Ai vrut să oprești vremea, să te ascunzi de ea în fotografii și în fișiere Youtube, mereu frumoasă, mereu perfectă. Mădălina, draga noastră, a celor care nu te uită, timpul te-a furat pe tine! Timpul te-a mințit! Timpul ce trece și aruncă umbra uitării peste chipul tău frumos, peste vocea ta de aur. Nu există perfect, nu există forever, fiecare clipă este frumoasă și fără întoarcere. Nu există perfect, dar există iubire și asta este de ajuns.
Îmi place să îmi amintesc de tine. Veselă, frumoasă, tonică. Mi-ar plăcea să te ascult mereu, dar nu am puterea s-o fac. Mă bucur când îți recunosc vocea, dar de fiecare dată am pentru tine un zâmbet și-o lacrimă. Timpul trece și eu te țin ascunsă în sufletul meu, și nu te las și nu te uit. Mă trezesc fredonând melodiile tale sau mă pierd cu gândul la fotografii cu tine pe care, când și când, mi le întoarce facebook-ul, ca un semn de neuitare, dar și de neputința de a te aduce înapoi.
Ultima fotografie cu tine, într-o rochie Rhea Costa, pregătind o nouă ieșire la rampă. Tânără, frumoasă, surâzătoare. Prima și ultima întâlnire întâmplătoare cu tine, Mădălina cea adevărată. Tânără, frumoasă, preocupată de ceva porțelanuri. Îmi pare rău că nu am avut curajul să mă rup din anonimat, să mă apropii și să-ți spun cine și ce ești tu pentru mine, pentru noi.
Anul acesta, a venit în cer, lângă tine, mama ta. Cât de greu i-o fi fost fără tine, cât dor a ucis-o încet! Nu mai ești singură printre stele, dragostea ei te-a găsit. E tristă despărțirea fără putință de întoarcere, e sfâșietoare atunci când părinții rămân. Sunt dureri profunde, răni care nu se mai închid niciodată. Nu mai ești singură printre stele, ea este lângă sufletul tău.
Anii trec, tu rămâi icoană în sufletele noastre. Nu te lăsăm să mori, nu te lăsăm să treci. Copiii noștri îți știu cântecele pentru că noi, cei care te iubim, vrem să-ți dăruim veșnicia prin oglinda sufletelor lor. Anii trec și te fură puțin câte puțin și toată împotrivirea noastră nu îi oprește, nu îi împiedică. Timpul e un hoț vrăjitor. Ne vinde iluzia nemuririi, ne cumpără la preț de matineu. Trecem prin viață mințiți de veșnicia tinereții, plecăm dezamăgiți de apusul ei. Frumusețea are vârstele ei și ea depinde de tinerețea sufletului.
Eu tot nu cred că tu ai vrut să pleci, că te-a chemat ceva mai presus de orice împotrivire. Nu cred ca ai ales nemurirea în forma ei cea mai crudă. Tu nu aveai de ce pentru ca aveai deja veșnicia în sufletele noastre. A fost o întâmplare, o rătăcire, un ghinion.
Timpul trece, dar nu curge la fel pentru toți. Timpul ne fură și ne minte pe toți. Avem o singură viață și un milion de stele în cerul nostru. Viața noastră este guvernată de legi scrise şi nescrise. Legile laice ne încing subiectiv în șabloanele moralității sociale, legile cosmice ne deschid porțile universului. Sunt voci care ne cheamă și doar sufletului nostru îi este dat să știe să le asculte și să le răspundă. Conștientul nu simte, el este atent la norme și nomenclatoare, la culoarea verde de la semafor și la prețul petrolului. Sufletul însă vibrează cu energia cosmică, aleargă prin vise și visuri, înflorește de dragoste sau stinge de dor. El pleacă și se întoarce în o mie de vieți, încercând mereu să se cizeleze prin ispășire. Avem o singură viață conștientă și un milion de stele!
Mergi spre lumină, Mădălina! Noi suntem aici și îți oferim veșnicia noastră!
FOTO: PAUL BUCIUTA
