Nunta este cea mai frumoasă petrecere din viața unei femei. Atunci este momentul ei, când, mireasă fiind, devine centrul universului, cea mai frumoasă dintre toate femeile lumii, actriță în rolul principal într-un scenariu scris de soartă și noroc. Desigur, nunta celebrează perechea, pe Ea şi pe El, uniți într-un vis nou, într-o încercare de drum lung, dar cu toate acestea, la orice nuntă, floarea de pe reverul mirelui este mireasa. Ea strălucește peste toți și peste toate, un nufăr alb pe plaja de zâmbete și emoții ale părinților și prietenilor invitați.
La nunta noastră, invitatul de onoare am fost Eu, lumea toată s-a învârtit în jurul meu și momentul a fost excepțional. Toată responsabilitatea organizării au purtat-o mama și iubitul meu. Nu știu ce au făcut și cum au făcut, dar rezultatul a fost minunat. Mă mir și acum, băgăcioasă cum mă știu, că m-am lăsat dusă de val și nu mi-am băgat nasul în oala care fierbea chiar sub nasul meu.
Simpaticul a avut la dispoziție trei săptămâni să organizeze toată ceremonia. Restaurantul, muzica, decorul, ora la primărie, invitațiile la nuntă, toate s-au așezat firesc căci se pare că universul era setat pe undă verde și piesele de puzzle se rânduiau frumos fără prea multă căutare. Poticneala a venit de la mine, normal! Că nu putea săracul să cumpere rochia de mireasă fără participarea mea. S-a documentat și m-a dus fix direct la țintă, într-un magazin elegant de pe Lipscani, unde a început circul. El știa tot, modelul, nuanța, tăietura decolteului. Eu, mă uitam îngrozită la rochia de prințesă Disney și nu mă vedeam deloc în trăsura cu dovleci sau în casa fiarei îmblânzite unde ceainicele și cuierul cântă și vorbesc între ele. El, că modelul este perfect și că arăt minunat, eu, că never ever nu mă îmbrac așa că nu sunt genul. El, că este de calitate și că dă o poală de bani că merită, eu, că nu vreau rochie din două piese că poartă ghinion. Până la urmă s-a supărat rău și a tras concluzia că nu are rost să ne mai căsătorim. Dacă nu ne înțelegem asupra unei chestiuni simple cum este rochia de mireasă, cum o să ne înțelegem la altele mai complicate pe care ni le va oferi viața. Și uite așa, a pus un bot de multe kile și toată ziua nu s-a mai organizat deloc, a intrat în greva organizatorului de nunți neînțeles. Norocul meu că dumnealui este superstițios și când am văzut că rămân nemăritată, l-am convins că mie rochia îmi plăcea la nebunie, dar ce să vezi, nu se cade și nu poartă noroc să vadă mirele rochia înaintea nunții, așa că mă duc cu mama la cumpărături și mă rezolv. Normal că mi-am luat rochița pe care mi-am dorit-o, pe modelul domniță brâncoveană, nu gogoșar cu fundulițe !
Nunta a fost minunată și când mă uit la fotografiile de atunci mă mir și acum de perfecțiunea organizării. Avem și acum, după 11 ani de atunci, materialul maron din care soacra mea visa sa-și facă odorul un costumaș de ginere, material pe care îl cumpărase când a intrat copilul la facultate, adică de multicel, față de momentul căsătoriei cu mine. Norocul nostru că, fiind din scurt, niciun croitor nu s-a băgat să-i facă ceva și am scăpat basma curată. Rețin și reproșul unei coțofene că a stat la masa cea mai apropiată de toaletă, în loc să stea la masa rudelor sau chiar în prezidiu lipită de mire. Atunci m-am necăjit, acum cred că așa a vrut soarta, mai ales că locul i l-a ales prietenul ei, mirele, iar timpul a demonstrat că locul i s-a potrivit pentru că falsa prietenie nu merită prea multă atenție și scama din ochi tot scamă rămâne.
Nunțile sunt frumoase și mireasa rămâne de departe cel mai important invitat de la nunta ei.
FOTO: ALINA MAXIM
