„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Șeful idiot care suferă de toxicitate modernă

de

Toxic este cuvântul cel mai la modă în vremurile noastre și nu se referă la vreo toxiinfecție alimentară pricinuită de ceva expirate de prin galantare sau la vreo intoxicare cu cine știe ce gaz de la butelie sau de la locul de muncă. Nu! Se referă la oameni și asta mi se pare foarte tare. Se referă la interacțiuni umane de natură modern spus toxică, adică la persoane care te umplu de draci și de frustrări, pe care vrei să le strângi de gât la fiecare cinci minute, dar nu poți că nu vrei să ai dosar penal, nu ești pregătită psihic pentru un divorț sau nu ai chef să-ți scrii demisia.

Cum eu sunt de fel mai din topor, la mine treaba asta cu toxicitatea nu merge. Cum simt că mă apucă vreo amețeală de la vreo intoxicare, cum pun mâna și pe bâta de baseball și pe masca de gaze și curăț imediat locul de energiile care vor să-mi păteze aura.

Pe vremuri, când picasem și eu din cer cu carte de muncă la un ghișeu bancar, s-a întâmplat să ne plece șefa, o femeie grozavă de la care am învățat mult și profesional și uman. Ne-am trezit cu un papițoi pe post de coordonator front-office, adică la noi, unde se dădea piept cu clientela și nu aveai timp de cafele, pachețele și țigări. Maimuțoiul parcă fusese într-adins ales de cei de la pretențiosul HR să fie un dezastru cu figuri, total nepregătit pentru poziția în care picase și din care nu înțelegea decât că este șef. Mă și miram de ce se ține așa de umflat. Măcar să fi fost amanta cuiva, că s-au mai văzut cazuri, sau copilul din flori al lui Juan Alberto, care acum îl ajuta din umbră să facă o carieră luminoasă. Aiurea! Era doar un ins superficial căruia încă nu îi identificasem pila. După ce s-a văzut el bine instalat, s-a uitat cu ochiul hulpav ca să vadă potențialul financiar al postului. Și uite așa, ne-am trezit într-o situație nouă pentru noi, forțatul de mână, chestie care mie una mi-a picat prost. Tipul, destul de neplăcut, avea o abordare grosolană și agresivă. Era șeful! Am încercat cu bună credință să-i explic spețele, crezând că nu era la curent cu legislația, dar el o ținea pe-a lui că e bine cum este, că nu am de ce să mai cer și alte hârtii, că supărăm clientul, c-o fi, c-o păți, că așa îmi zice el și cu asta basta. Mă stresa. Și atunci mi-am adunat tot curajul, m-am gândit că mă mut iar la tata în portofel și cu riscul că mă dă afară cu litera I mare înzorzonată și cu floricele din pix pentru nesupunere și indisciplină, i-am spus clar că eu nu fac decât ce scrie la regulament. Nu m-a dat afară cum mă așteptam, nu m-a propus la nicio mărire de salariu sau vreo primă de Paște, m-a săpat pe unde a putut, dar m-a scos de pe lista lui de abordabili. După o jumătate de an a plecat, mai că a vrut, mai pe făraș, lăsând în urma lui un credit de nevoi personale pe care l-au plătit niște colege în calitate de giranți ai fostului lor șef.

Cam așa stă treaba cu toxicitatea din punctul meu de vedere și în zilele noastre. Nu îmi petrec prea mult timp cu dezlegatul nodului gordian, prefer să-l tai de la rădăcină și să clarific repede situația. Nu am rămas legată în relații de nici un fel dacă nu mi-a fost bine. Nu am ținut cu dinții nici de iubiri, nici de prieteni, nici de posturi. M-am mai bocit din când în când, dar niciodată nu m-am întors din drum pentru vreo cârpeală. Merg mereu înainte, cu oamenii care mă iubesc așa cum sunt și care îmi fac viața frumoasă.

 

FOTO: IULIA MICLEA

 

 

Tag-uri:
· · · · · ·
Categorii:
ATITUDINE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title