„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Studentă fiind, cu RATB-ul pe străzi cutreieram

de

Ori de cate ori vede o mașină de transport în comun mai nouă și mai frumoasă, soțul meu își amintește de mașina cu care circula în Drumul Taberei, în copilărie. Se luminează la față și ne povestește pentru a mia oară cum stătea lângă șofer, acolo la roată, unde era mai înălțată caroseria și îl urmărea fascinat cum schimbă vitezele. Era încântat și de icnelile motorului care părea că stă să crape când urca dealul la Academia Militară. Visul copilăriei lui a fost de a fi șofer fix pe autobuz, dar nu i-a ieșit, pentru că soacra mea a vrut mai mult și l-a trimis la facultate odată cu intrarea la școala de șoferi.

Eu la rândul meu, am păsărelele mele și mă bucur când mă întâlnesc în trafic cu autobuzul 105. Nu mă bucur degeaba, am eu ceva pe conștiință de pe vremea când, studentă fiind, trebuia să-mi mișc fizicul în fiecare zi ba încolo, ba încoace. Mă plimbam și cu tramvaiul, dar cel mai mult mergeam cu autobuzul și metroul, după cum erau vremea și orarul școlar.

Într-o frumoasă dimineață de iunie, elegant îmbrăcată, mă îndreptam destul de apăsată către stația de autobuz. Purtam o fustă lungă bleumarin pe care o împrumutasem de la mama din șifonier, motiv pentru care nu lungimea mă supăra, ci diametrul în talie. Normal,  descurcăreață din fire fiind, găsisem soluția pentru centimetrii în plus așa că îi încoțopenisem bine cu o curea lată. Eram elegantă, doar pantofii erau ai mei, restul de împrumut, niște daruri  primite de mama de la o prietenă din America. Și atunci, ca și acum de altfel, consider că dacă ești stresată și ai câte ceva pe suflet, e bine să te susții moral fiind fizic o prezență agreabilă și îngrijită. Cum spuneam, eram elegantă la prima impresie și neagră la suflet de îngrijorare și stres. Aveam un examen greu cu un ciufut și nu învățasem decât fix jumătate din materie și, pe deasupra, ca să fiu total răpusă de griji, mai era și restanță.

Cum mergeam eu așa către stație, îmi făceam tot felul de calcule și combinații de subiecte, doar-doar scap basma curată și de data asta. Norocul m-ar fi lovit dacă trăgeam un subiect din primele cinci cursuri, oricare, că știam tot, și un subiect din cursul șase, că de restul pană la doisprezece nu mă atinsesem. Nu aveam cum. Eram în sesiune, deci aveam timp liber și tata cumpărase primul nostru video, așa că trai pe vătrai neneacă și niciun chef de învățat!

Când am ajuns în stație, am constatat că sunt un pic în întârziere și am început să mă panichez, noroc că autobuzul a venit destul de repede, dar din păcate plin ochi. Ce era să fac? Am ochit un locșor liber la ultima ușă și m-am repezit să îl ocup, când deodată, țoc-țoc, o coconetă înțepată, cocoțată pe tocuri de 10, s-a aruncat prin ușă și mi-a luat locul. Eu, politicoasă, am lasat-o să urce, calculând că e destul de pirpirie și încăpem amândouă. Ușile s-au închis cu greu, că nu avea voie șoferul să mai plece din stație cu ele deschise ca pe vremea răposatului, și eu am rămas lipită de geam ca o stridie în cutia de conserve. Lipită și intrigată! Lumea din mașină îmi zâmbea și cea de pe trotuar îmi face niște semne cu mâna. Am înțeles ce s-a întâmplat când am văzut că fusta mea (a mamei!) flutura pe afară și eu propteam în geam o pereche de chiloți roșii, special aleși ca să-mi poarte noroc. Nu puteam să mă mișc, nu puteam să-mi trag fusta, am mers așa o stație întreagă. Când m-am dat jos, mi-am încoțopenit iar fusta în centură și am plecat către metrou râzând în hohote. Ghinionul meu se spărsese! Știam că voi avea noroc! Așa a fost! Am tras singurul bilet care avea două subiecte din cursul șase și am împușcat un zece nemeritat. Cui îi păsa? Îl învinsesem pe ciufut!

În concluzie, nu prea mă mai omor să mă dau cu mijloacele de transport în comun prin oraș, urc totul în mașină și îmi fac toate drumurile la căldurică și cu muzică în surdină. Soțul meu, în schimb, preferă RATB-ul și Metrorex-ul. Își ia ziarul și savurează fiecare călătorie. Când mergem undeva, oriunde în oraș, stabilim o oră de întâlnire. El vine cum îi place, eu cu mașina. Probabil că la nivel de subconștient, eu evit dezbrăcatul în public și el speră să pună mâna pe volanul vreunui autobuz.

Foto:IULIA MICLEA si ALINA MAXIM

Categorii:
STUDENTIE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title