Ce facem noi de pandemie?
de Iulia MicleaSimpaticul, soțul meu, mare consumator de YouTube, i-a descoperit pe Marcela și Bobby B. Așa își petrece el timpul în pandemie. Ori se uită la Bobby ..
Simpaticul, soțul meu, mare consumator de YouTube, i-a descoperit pe Marcela și Bobby B. Așa își petrece el timpul în pandemie. Ori se uită la Bobby ..
Cu cât se apropie mult așteptatul 15 mai, simpaticul își tot face calcule și planuri. Oare ce sporturi vor fi permise? Tenisul cu siguranță, că acolo ..
Nu ştiu de ce nu m-am gândit niciodată la femeile arabe ca la niște veritabile frumuseți. Poate pentru că erau mereu ascunse sub vălurile lor negre, ..
Cred că așa așa e rânduită lumea asta, să vină soare după ploaie și pace după război. Funcția sinusoidală a destinelor noastre își vede ..
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nici eu n-aș povesti. A fost odată o fetiță care mergea la toate grădinițele pe care i le scotea viața ..
Da! Am o șosetă în Vietnam și încă de la Crăciunul trecut trebuia să mă duc să o iau. Nu am putut pentru că așa este în viața de cuplu, chiar ..
Părinții mei nu aniversează niciodată data casătoriei, ei numără cu recunoștință anii care au trecut de la cutremurul din 4 martie1977.
Pentru mine, fie că este vorba de o noapte sau de mai multe, confortul oferit de camera de hotel este foarte important. Vreau să găsesc curățenie, ..
Nici nu începe bine luna decembrie, că la radio se și aude Jingle Bells în sus, Jingle Bells în jos. Eu stau mult pe știri, dar nici acolo nu scap ..
Îmi place să scriu despre oamenii cu suflet frumos. Îmi place să spun povești despre zânele care trăiesc printre noi, despre femeile cu suflet de aur care ..
Eu, la capitolul inginerie, m-am născut talent și am sfârșit speranță. M-am dus cu vară-mea la un interviu la o uzină, care nu ieșise din comunism, ..
La noi, femeile, cea mai mare greșeală, cea care ne poate compromite multe dintre cele mai frumoase visuri, este panica produsă de trecerea anilor. ..
Nu sunt eu inginera lui pește prăjit, deși patalamaua așa spune, dar zilnic acesta este mediul în care mă învârt. Mi-ar plăcea mie să stau toată ..
Nașterea este singura dată în care noi, sufletele aruncate din văzduh în trupuri închipuite din lut, nu avem drept de alegere. Doar atunci, nu putem ..
Sunt iar în avion. Din nou agitația găsirii locului indicat pe biletul de check-in, iar trântit și înghesuit de valize în spațiile destinate bagajelor ..
Ei şi ce dacă te împiedici? Și ce dacă te încurci? Stai, plângi și te jelește cât ai nevoie, dar, după ce ai uscat și ultima lăcrămioară, ..
Am primit o invitație la o petrecere tematică, chestie destul de nouă pentru mine, deoarece până acum nu am mai participat la petreceri cu deghizări. ..