Ce este trădarea? Care sunt formele ei? De ce ne rănește trădarea? Cine trădează și de ce? Întrebări peste întrebări la care nu am niciun fel de răspuns. Caut și eu în istoria mea personală și în poveștile de viață ale celor din jur, caut și vreau să aflu mecanismele parșive ale acestui gest. Cum ajunge Brutus să-l înjunghie pe Cezar? Cum de Othello, orbit de gelozie, trădează prin crimă iubirea Desdemonei? Cum de este omorât tatăl lui Hamlet de propriul său frate? De ce Vitoria Lipan caută să-și răzbune bărbatul ucis de prieteni?
Șarpele este de vină! El a alungat-o pe curioasa Evă din rai și, odată cu ea, și pe cumintele Adam. Șarpele trădător toarnă otrava pe buzele dulci ale iubirii, varsă amar peste sufletele chircite de invidie și aruncă jar peste focul mocnit al lăcomiei. Șarpele, un animal cu sânge rece, care inspiră teamă și repulsie, șarpele, săracul, pică drept țap ispășitor! Dăm vina pe el pentru toate tarele lumii. Dă-mi vina pe el pentru că a avut ghinionul să prezinte oferta de mere roșii unei tipe curioase cu nume de divă, oferindu-i, este drept, chiar fructul interzis. Și pentru că ea, neascultătoare, a mușcat cu poftă din fructul zemos al tentației, acum el a ajuns simbolul universal al trădării. Degeaba îl cară Esculap pe toiagul său vindecător, șarpele tot nu-și repară problemele de imagine. Cum știe el să-și schimbe pielea, cum lasă el în urmă tot ce nu-i mai folosește, cum pune mască după mască…
Pe mine mă miră ușurința cu care se ajunge la minciună și de aici până la trădare nu mai este mult. Nu o înțeleg pe prietena dragă pe care o aduci în viața ta și care, simțindu-se din ce în ce mai bine în papucii tăi, încearcă să te scoată din cuib. Exact ca puiul de cioară, care deși ajuns clandestin între ouăle altor soiuri de pasăre, îndepărtează parșiv puișorii de drept, pentru a avea el mai mult spațiu și mai multă mâncare. Fără remușcări, fără regrete! Nu îl înțeleg pe prietenul pe care îl pui la masă și căruia îi dai sufletul în șervet curat și el, în schimb, te scuipă și te fură și își râde în barbă că n-a văzut un prost mai mare, dar care știe să te caute când îi plânge buza după ajutor. Fără păreri de rău, fără noblețe. Nu înțeleg nici iubirea trădată, flori de lumină aruncate în noroi. Sentimente frumoase strivite de gunoiul vorbelor goale și ascunse. Fără milă, fără suflet.
Recunoștința este boală grea, ea îl împovărează pe cel ridicat de la pământ și îl face rău. Nu știu de ce doare așa de tare un simplu mulțumesc. Doar sufletele tari au curajul și puterea recunoștinței, doar sufletele curate știu să întoarcă norocul primit. Trădarea este urâtă, hidoasă și chircește sufletele în forme incomode de ură și dispreț. Trădarea rănește şi întinează lumina din oamenii buni.
Când s-a deschis cutia Pandorei, s-au deschis și necazurile lumii noastre. Semințele minciunii, geloziei, lăcomiei, invidiei au căzut pe solul moral al societății universale și au crescut cu rădăcini puternice, au înflorit urât în sufletele slabe și s-au răspândit în furtuni de deznădejde pe întreg pământul. Așa s-a născut trădarea. Și, ca orice buruiană, se înmulțește rapid, fără îngrășământ special acolo unde simte neliniștea și îndoiala.
Eu îmi pun speranța în iubirea lovită și rănită de trădare! Împrăștii în sufletele luminoase semințele iubirii, ca pe-o floare rară, delicată, pe care suntem obligați să o hrănim și s-o creștem în noi, pentru că numai așa există speranță și există viitor!
FOTO www.pixabay.com
