Slavă Domnului, mi-a venit și mie rândul la concediu! Făcutul bagajelor a mers cel mai repede din întreaga mea experiență de mamă care face bagajele pentru tot neamul. E vară, cu temperaturi care sar peste codul de bare al meteorologilor și pur și simplu nu am chef de sofisticării vestimentare, așa că am decretat: Vacanța în pantaloni scurți!
În general, când mă apuc să fac bagaje – chestie care mă enervează foarte tare pentru că trebuie să țin cont de toate opiniile și nevoile colegilor de geamantan – fac în cap tot felul de combinații vestimentare pentru plajă, drumeție și cină. Mă străduiesc, mă perpelesc și mă decid greu. De data asta, bagajele au fost floare la ureche. Am pus pijamalele, medicamentele de urgență, cosmeticele, prosoapele și lenjeria după care am completat cu… pantalonii scurți și tricourile asortate. Pentru toți. Bagaje puține, toată lumea fericită! Mai ales soțul meu care le cară…
Vacanța noastră în pantaloni scurți a ieșit foarte bine și, culmea, s-a întâmplat ceva ce nu credeam că este posibil să se întâmple – nu am vrut să merg la mall, nu am cumpărat nimic. Nu am avut timp de cumpărături. Era prea frumos totul și prea tentant că să îmi pierd eu timpul printre cârpe.
Spania e țara mea de suflet. Merg cu drag acolo pentru că oamenii sunt frumoși și la suflet și la chip. Merg cu drag în Spania pentru ospitalitate și pentru peisajele superbe. Merg cu și mai mult drag la Barcelona pentru că acolo mă așteaptă doi oameni frumoși și foarte deștepți cu care mă mândresc mereu și care mi-au făcut bucuria de a le fi atât nașă de căsătorie, cât și nașa de botez pentru perechea de miniaturi (gemeni, băiat și fată) cu care i-a dăruit Dumnezeu.
Pe la începuturile iubirii noastre, i-am promis soțului meu că îl duc în Barcelona să vadă Sagrada Familia. M-am dus la o agenție de turism și am făcut toate demersurile pentru vacanța de vis pe care o plănuiam. Cea mai tare chestie era că mi se promisese o cazare foarte apropiată de celebra biserică a lui Gaudi. Am ajuns, ne-am cazat și, cum aveam timp, l-am invitat să vadă minunea. Am dat roată o dată, am dat roată de două ori, dar ce vedeam nu semăna cu ce știam că trebuie să fie. Biserica era în șantier, dar nu semăna deloc cu un castel de nisip. Am mai dat roată încă o dată convinsă că am ratat intrarea și că nu ne uităm din unghiul bun. Într-un final, sătui să ne învârtim în jurul cozii, am ridicat nasul din pământ și din iluziile noastre și am catadicsit să citim pe plăcuță: catedrala Barcelona. Mai târziu, la hotel, ca un făcut, peripețiile au continuat. Când soțul meu a dat să se așeze pe pat, nu știu cum s-a întâmplat, că s-a rupt un picior și a căzut cu patul. Eu râdeam, el mă bombănea. Că hotelul nu era lângă Sagrada Familia mai mergea, dar că urma să doarmă strâmb, cu picioarele în sus și perna la podea, nu mai mergea. Am luat piciorul de pat și toate cunoștințele de limbă engleză și am cerut la recepție să mi se schimbe camera. Până la urmă totul s-a rezolvat și a fost bine, dar în albumul nostru de amintiri hazlii, păstrăm cu drag aceste episoade.
Sunt fericită în Spania. Îmi place clima, îmi plac oamenii. Revenim an de an, pentru întâlnirea cu gemenii și părinții lor, pentru înghețata mâncată pe faleză și pentru minunata paella coaptă bine 40 minute și asortată cu vin roșu.
Vara aceasta, vacanța noastră în pantaloni scurți a fost perfectă.
FOTO: A.D.
