Umblă vorba prin sectorul elevaților cum că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică sau cam așa ceva. De fapt poporul s-a prins demult cum stă treaba și a stabilit că orice cap se mișcă după cum îl învârte gâtul din dotare, așadar GÂTA (legalizată sau nu!) învârte CAPUL familiei după cum simte dumneaei că trebuie să-și aranjeze ploile de sezon.
În cultura poporului român, chiar și în zilele noastre (oare de ce?), cine are băiat are o stea în frunte. Simplul fapt că s-a împreunat X-ul cu Y-ul genetic și a rezultat un cocoșel îi transformă pe părinți în mari câștigători la loto. De altfel, în continuare, rămâne valabilă vorba Eu însor, nu mărit, iar socrul mare este tată de băiat și socrul mic tată de fată. Pe ce criterii se fac aceste diferențe, de ce unul dintre socri e mai mic, care este meritul socrului așa zis mare? Mă întreb ce se întâmplă în cuplurile gay, cine este socrul mare și care cel mic?
Cunosc femei respinse de bărbații lor pentru că le-au făcut o fată și bărbați mândri și în ziua de azi de statutul lor special de tată de băiat. Am auzit tot felul de obiceiuri așa zis erotice, care ar garanta fără marjă de eroare îmborțoșarea cu băiat. Am mai auzit și că umblă colicii pe drum și se lipesc de nou născut dacă nu încui bine poarta ș.a.m.d. Folclorul e plin de inepții și, ce este mai grav, se găsesc destui care să creadă în ele.
Rămâne de departe în sufletul meu Ion Suruceanu, singurul bărbat român excepțional prin delicatețe, care îi spune iubitei într-un cântec frumos:
Ce seară minunată!/ Mai spune-mi, iubito, o dată/Că tu-mi vei fi mireasă/ Şi vom avea o fată!
O fată!! Nu un băiat! Minunat. Tipul ăsta este excepția. Bărbatul meu, când i-a spus medicul că vom avea o fetiță, s-a certat cu doctorul că nu știe să citească ecograful. Și, deși medicul i-a arătat bărcuța pe monitor, el a sperat până în ultimul moment că doctorul nu știe ce vorbește. Tot Suruceanu cântă tandru și gutural Iubita și frumoasa mea… sau sărut, femeie, mâna ta…
Așadar de ce socrul mare e mai cu moț decât ăl mic? Doar pentru că hazardul îl ajută să mai dreagă cifrele și așa slăbuțe în statistica mondială și locală a numărului de bărbați în raport cu cel al femeilor? Sau pentru că a produs un exemplar al sexului tare? Tare la ce? Că pică în disperare și jelanie la cea mai mică urmă de gripă. Nici nu se pune problema să suporte durerile nașterii, pentru că oricum sexul puternic nu trece de o extracție dentară sau niște analize de sânge prelevate, dacă se poate, doar din degețel. De ce socrul mare e mai cu moț? Că l-a produs pe stâlpul casei? În mod tradițional, bărbatul, după ce vine de la slujbă, cade ca musca pe canapea, în unghiul din care are cea mai bună vedere la televizor. Fata socrului mic este și ea obosită de la serviciu, dar ea nu are loc pe canapeaua din sufragerie pentru că are de șmotruit o casă, de făcut lecții cu copiii (cu toți pe care îi are) și de fiert la oalele cu ciorbă pentru că trebuie să asigure combustibil la tot familionul. Rar de tot se întâmplă să fie inversate rolurile, dar se întâmplă și sunt bărbați grozavi care țin loc și de mamă și de tată și de gospodină și de meșter al casei.
Eu personal nu văd nicio diferență între tatăl de fată și tatăl de băiat. Atât timp cât fructul iubirii (fată, băiat, ce-o vrea Dumnezeu) este crescut cu dragoste și în respect față de ceilalți, când părinții pregătesc pentru viață un OM, restul nu se pune. Omenia în adevăratul ei miez este adevărata valoare. Socrul este mic sau mare, în funcție de felul în care a știut să ofere lumii întregi un OM adevărat.
FOTO: IULIA MICLEA
