Nașa cu trei iezi

Iulia Miclea
26 noiembrie 2016, 06:58

A fost odată ca niciodată o poveste frumoasă despre întâmplări cu final neașteptat și fericit. A fost odată ca niciodată o poveste care a început la maternitatea Polizu. Am ajuns acolo într-o dimineață superbă de septembrie. Machiată, elegantă, cățărată pe tocuri… flower power, cu burta cât un zeppelin. Am aflat repede cum stă treaba când am intrat în zona de nașteri și, mai exact, când a început pregătirea pentru cezariană și mi s-au dus și rimelul și culoarea din obraji. După naștere – care nu a fost complicată că m-am culcat cu burtă și m-am trezit fără (mulțumesc doctorului Poiană pentru că mi-a salvat sarcina în timp ce alți ginecologi îmi reproșau că nu am făcut avort terapeutic) – am fost dusă la reanimare unde am stat o zi și o noapte. Aici am aflat, de la o altă proaspătă mămică, povestea unei studente care era internată în spital din august pentru că avea tripleți și care stătea la pat deoarece trebuia monitorizată permanent. Am aflat atunci povestea fetei singură în București și fără ajutor pentru că soțul era plecat la muncă în Spania, iar mama era undeva în Moldova.

Când am născut, am fost răsfățată și ajutată de tot neamul, de parcă plimbasem flacăra olimpică sau pusesem eu prima oară un picior pe lună. Toată lumea îmi aducea câte ceva: supe, ceai de anason, flori, cadouri, de toate. La plecare, mama a strâns bagajul, a făcut o sacoșă mare cu tot felul de lucruri bune atunci când ești internat și a rugat o asistentă să le ducă fetei care aștepta tripleți.

Am ajuns acasă (în papuci și în cămașă de noapte deoarece soțul meu, de emoție și nerăbdare, a uitat în hol, chiar lângă ușă, hainele de externare!) și mi-am văzut de viața mea de proaspătă mămică la primul ei copil. O lună mai târziu, din întâmplare, am văzut la știri că la maternitatea Polizu au fost aduse pe lume trei bebelușe sănătoase. Am fost încântată de vestea bună și mi-am dorit să le cunosc. Din aproape în aproape, telefonul fără fir a funcționat și, uite așa, am găsit-o pe norocoasa mamă de triplete și le-am cunoscut pe bebelușe. Mititele, ghemotoace de carne și noroc, rodite într-un pântec de copil, pentru că mămica lor era foarte tânără, dar de toată isprava. Mi-au plăcut toate patru și, fiind în drumul nostru către Câmpina, le-am vizitat mereu cu daruri necesare, lapte și pampers.

Când a venit vremea creștinării, mămica lor, tot Iulia ca și mine, ne-a invitat să participăm la eveniment. Din păcate, exact în ziua programată pentru botez, sora mea era nașă de cununie pentru niște prieteni comuni la care țineam foarte mult. Mi-a părut rău că nu vin, dar îmi era imposibil să lipsesc de la nuntă. Timpul a trecut, cum are el obiceiul lui prost, adică repede-repede și, cu o săptămână înainte de data fixată pentru botez, ne-am dus să pupăm bebelușele și pe mămica lor. Iulia era necăjită. Nașii, care de altfel chiar se comportaseră frumos și cu suflet, o anunțaseră cu regret că, din cauza unei probleme, nu pot să mai participe la botez și declină rolul de părinte spiritual. Ce să facă? Totul era aranjat, lumea era învitată… Probleme, Gogule! Iulia mi-a spus că i-ar fi plăcut să fiu eu nașă, dar știa că nu pot.

În drum spre casă l-am întrebat pe soțul meu Ce faci săptămâna viitoare? El a răspuns serios Mergem la nuntă, nu? Nu, dragul meu. Ești naș. Botezăm o fetiță. Timp de o oră am sunat la toți prietenii noștri ca să mai găsim încă două perechi de nași pentru bebelușe. Mulți participau și ei la nuntă, alții au zis că nu se bagă deoarece nu cunosc familia și tot așa, refuz peste refuz, până când s-a făcut lumină în sat și am avut revelația Nu ne trebuie alți nași! Noi suntem trei oameni mari, fiecare va ține în brațe câte o fetiță! Am sunat-o pe Iulia și am anunțat-o că are nași și pe sora mea că nu mai are nuntași. Într-o săptămână am pregătit tot: trusouri pentru bebelușe, lumânări, ținute… tot. Cu drag și cu entuziasm. Părinții mei dimineața au venit la botez și seara s-au dus la nuntă, ca să împace astfel și capra și varza și… lupul!

Timpul trece frumos, au trecut zece ani de la fericita întâmplare. Zece ani în care le-am fost alături cu drag și cu iubire. Iubire pe care am dăruit-o, dar care mi s-a întors înzecit de la dragele mele frumoase.

FOTO: IULIA MICLEA