„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Eu cu cine mă mărit?

de

Aceasta este întrebarea pe care și-o pune fiecare fată în noaptea de Bobotează când pune busuioc sub pernă și speră să își viseze alesul. Visează sau nu, nici nu contează. Este frumoasă pregătirea, este minunată emoția așteptării și trezirea a doua zi de dimineață când nu-și amintește mai nimic din ce a visat, dar face proiecții personale și se mulțumește fericită cu ele.

Încă de mici, fetițele se visează mirese și asta nu pentru că ar conștientiza nevoia de pereche și iubirea matrimonială, ci pur și simplu pentru că mireasa este o prințesă. Și eu voi fi mireasă!  își spune fetița visând rochia fantastică de prințesă a surorii mai mari. Eu cu cine mă mărit? se întreabă adolescenta trăgând timid cu ochiul la băiatul vecinilor și închizând ochii a visare. Eu pe care să-l aleg? Se întreabă trufașă femeia tânără și frumoasă ca un cal pur sânge. Eu cu cine mă mărit? O întrebare la care doar soarta vine cu răspunsul atunci când vrea ea și în felul ei.

Poate fi Shrek sau Făt Frumos, călare pe un cal alb sau doar pe măgar… Cine știe? Oricum, atunci când apare, dacă este alesul, El este perfect. Nasul strâmb, privirea câșă, chelia și burta nici nu se văd. E magic și fata e vrăjită de visul ei, așa că lasă analiza stilistică pentru mai târziu, după căsătorie, când se duce ceața dulcei amăgiri și se întreabă Unde naiba mi-a fost capul? Sigur că nu este corect să generalizăm, sunt cazuri foarte fericite când sacul și cu petecul chiar se găsesc și trăiesc în armonie toată viața.

Eu cu cine mă mărit? La început, întrebarea vine din visare și inocență, din joaca de-a mama și de-a tata cu copiii din spatele blocului sau în curtea bunicilor. Apoi întrebarea începe să-i frământe pe părinții fetei când aceasta ajunge pe la douăzeci și ceva de ani. Ei se pregătesc, pun ochii când pe unul, când pe altul și au niște criterii foarte clare: să fie dintr-o familie așa și pe dincolo, să aibă și ceva școală și serviciu stabil, să fie aspectuos ș.a.m.d. După treizeci spre patruzeci, fetele încep să intre în panică și mai lasă din pretenții: să nu-l știe lumea de bețiv, să nu fi schimbat chiar zece neveste – una-două se acceptă că sigur a nimerit numai nebune -, să aducă banii în casă, despre burtă sau chelie nici nu mai deschide discuția că e clar că sunt incluse în pachetul de bază.

Bine ar fi ca şi părinţii fetei să pună sub pernă busuioc din aceeași rădăcină ca să viseze la fel. De multe ori prințul fetei este coșmarul socrilor. Sigur, se poate şi invers, fata să fugă mâncând pământul de alesul părinților. Sunt foarte rare situațiile în care părinții sunt entuziasmați de alegerea copilei lor. De cele mai multe ori, înghit în sec, își adună cioburile așteptărilor personale și merg mai departe consolați cu gândul că așa a vrut cel de sus și conștienți că orice ar zice ei, rămâne cum s-a stabilit.

Eu cu cine mă mărit? O întrebare deschisă unei multitudini de răspunsuri. Soarta este singura în măsură să rezolve dilema. Cu cine, de ce, de câte ori, mai crudă sau mai coaptă,  aici sau în alte zări, cu sau fără noroc ș.a.m.d. Eu cred în alegerile făcute din iubire, fără calcule și prejudecăți sociale, fără frici legate de vârstă, fără tipare clasice de fericire. Sunt frumoase poveștile cu prinți și prințese și filmele alb negru, dar noi trăim în vremea noastră și ne croim destinul în povești moderne.

FOTO: IULIA MICLEA

 

Categorii:
DRAGOSTE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title