Ori de câte ori îmi pică ochii pe o bucată de catifea verde, gândul îmi fuge la iubiri nebune, intense, între bărbați puternici și femei superbe. Clark Gable și Vivien Leigh sau Rhett și Scarlett O’Hara sunt oglinda iubirii pasionale în care se oglindesc milioanele de cupluri superbe al lumii întregi.
Viața bate filmul. Sufletele pereche au norocul să se găsească în lumea asta mare și să se învârtă în cercul iubirii profunde. De multe ori rețeta fericirii are ingrediente otrăvite în ochii societății. De multe ori EL și EA înfruntă lumea întreagă pentru iubirea lor, strângând cu răbdare pietrele aruncate în ei de puritanii care evită să se privească în oglindă ca să nu își vadă lipsa de imaculare.
Am cunoscut o femeie frumoasă care timp de 23 de ani a trăit o minunată și intensă poveste de dragoste. Din păcate, o boală necruțătoare l-a trecut pe el în lumea de dincolo de toți și de toate. Ea își poartă regretul și iubirea împletite frumos cu raze de soare și știe în fiecare clipă că singurătatea de acum este doar aparență. El este acolo, lângă ea, dematerializat, dar prezent ca înger păzitor. Dacă iubirea lor n-ar fi fost cât universul, poate că rămâneau legați în lanțurile unor căsnicii în care au intrat că așa a fost să fie când ești prea tânăr și societatea te obligă să respecți diverse canoane. Dacă iubirea lor n-ar fi fost așa de grozavă, poate că vremea trecea peste ei ca peste mulți alții, banal, steril, forțat. Nu știu ce a zis lumea și nici nu contează, norocul de trăi alături de perechea ta nu e la îndemâna oricui și e fabulos.
Căsătoria este o loterie. Nu știi dacă tragi sau nu lozul cel mare. Povestea se croiește în timp și uneori culege bucurie, alteori lacrimile dezamăgirii. Nu sunt de acord și nu accept ideea blazării în viața de cuplu, indiferent că s-a ajuns sau nu la starea civilă. Nu sunt de acord cu paralela care se face între căsătorie și butoiul umplut cu puțină miere și în rest cu multă fiere. Depinde de noi să trăim frumos. Căderea regimului comunist ne-a oferit șansa extraordinară de a ne decide soarta. Nu mai suntem bătrâne la 25 de ani, nu mai devenim mame din întâmplare, nu ne mai stigmatizează un divorț. Căderea comunismului ne-a dat libertatea și răgazul de a ne căuta tihnit în iubiri profunde.
În urmă cu mulți ani, o colegă de școală mi i-a prezentat pe părinții ei. Erau frumoși și îndrăgostiți ca la începuturi, chiar dacă începuturile trecuseră demult. Mi-a spus mândră că vrea o iubire ca a lor, că ei s-au cunoscut pe stradă și că s-au căsătorit la sfatul popular după trei zile de ținut de mână și de hoinărit prin parcuri și la șosea. Și după 20 de ani de la prima întâlnire, erau la fel, fericiți, compatibili, uniți într-un singur suflet. Ei s-au știut demult, din alte vieți și atunci când s-au văzut, magnetismul dintre ei a fost mai presus de orice înțelegere omenească. A fost cu plin din prima încercare.
Sunt povești frumoase pe lumea asta, povești pe care nici industria cinematografică nu reușește să le redea în toată splendoarea lor. Sunt povești fantastice, fără sirop și fără butaforie, povești care ar trebuie predate la școala cuplurilor care vor rețeta iubirii fără cusur.
FOTO ALINA MAXIM
Incontestabil, viata bate filmul. Iar iubirea a fost, este si va fi ingredientul perfect al unei relatii adevarate. Cel mai adesea, insa, e un cuvant frumos nerostit cand ar trebui si utilizat vehement drept masca pentru o minciuna adevarata.