Când am împlinit 40 de ani nu mi s-a părut așa o mare șmecherie.
Am făcut un chef cu ștaif și apoi mi-am văzut de viața mea, bazându-mă senin pe scuza universală: Mie nu mi se întâmplă, doar celor din jur, și asta este treaba lor. Apoi, încet-încet, a început să mă treacă fiori ori de câte ori, cercetându-mă în oglindă, mi se năzărea (sau nu!) că văd un rid la colțul ochiului sau că firele albe de păr sunt din ce în ce mai multe. M-am prefăcut că ignor semnele vremii, ca să îmi dau iluzia tinereții fără sfârșit, dar știu, în sufletul meu, că nu există leac pentru nemurire.
După 40 de ani, nu mulți peste, am început dintr-o dată să mă interesez de cremele cele mai hidratante și să merg mult mai des pe la saloanele de frumusețe pentru masaje și măști cu colagen. Desigur, îmi spun că fac asta pentru ca am ten uscat și razele soarelui sunt neprietenoase, deci nimic preventiv legat de panica îmbătrânirii, totul doar de întreținere.
Firele albe, multe dintr-odată, spun că mi le-a scos stresul de la job, mai ales că ultimul an a fost unul în care am tras la o căruță cu planuri mari pe care, în mare parte, le-am dus la bun sfârșit. În realitate, cred că si bărbată-miu, cu atâta fotbal și tenis, mă astenizează. Unde nu zici că dacă pierde Halep și Steaua ia bătaie, îi tună și îi plouă fără număr! Oricum problema se rezolvă elegant cu smac negru-albăstrui la o lună și jumătate. Și când încep să se vadă rădăcinile, evit oglindirile în exces.
Apoi au apărut kilogramele în plus. Pe nesimțite. Trăiam liniștită cu iluzia că totul este sub control până în ziua în care cineva mi-a făcut un pustiu de bine și mi-a dăruit un cântar nou. Eram ieșită cu totul din orice marjă de eroare. M-am perpelit, m-am dus la sport, dar degeaba. Norocul meu cel mare a venit pe neașteptate. Pantalonii de slăbit ai surorii mele. Nou-nouți, in cutie, comandați probabil la vreo reclamă TV bine făcută și abandonați pentru că nu avea nevoie de fapt de ei. Dar eu am! Când i-am văzut, am zis că e vreo saltea de yoga, dar nu, ei erau salvatorii mei! De atunci, să zic așa de vreo lună, suntem nedespărțiți. Cum ajung acasă, mă echipez ca un scafandru și aștept să transpir. Eu aș fi fost și mai mulțumită dacă ea își cumpăra un combinezon, dar este bine și așa. Văd eu unde găsesc un costum de cosmonaut ca să am randament într-un timp mai scurt.
La analizele medicale de rutină am aflat că trebuie să îngurgitez regulat și ceva vitamina D că, pe ici pe colo pe la oase, s-ar simți nevoia. Ok, mi-am zis, dacă e numai asta, rezolvă fata! Și am rezolvat. Nu am reușit nici în ziua de azi să cumpăr vitamina cu pricina, deși domnul doctor mi-a indicat acest lucru încă de la începutul anului.
După 40 de ani, recunosc acum, e important să înțelegi că viața își urmează cursul. E un prag psihologic important, chiar dacă recunoaștem sau nu. Frumusețea trupului trebuie însă să fie legată de frumusețea minții. Am în jurul meu exemple de femei frumoase trecute de 50 de ani, femei delicate ca niște bijuterii scumpe. Femei superbe, vulcanice, care trăiesc intens și se bucură de viață.
La o nuntă la Iași, la masa noastră a stat o femeie superbă, suplă, cu părul platinat și coafură a la Marilyn Monroe. Purta rochie neagră de catifea cu spatele gol și trenă, râdea mult și dansa că o artistă. Avea 80 de ani și ne-a cucerit pe toți. Să-mi ajute Dumnezeu să ajung ca tanti Luminița, dar la 100 de ani!
Foto: ADRIANA CALU
