Tocmai am băut o bere rece și imediat m-au apucat regretele. Stau și mă întreb dacă și unde se va depune. Mă simt vinovată și nu este corect. E vreme de vară și apa plată cu lămâie nu este pe lista mea de răcoritoare.A venit primăvara și liliacul a înflorit.
Deși la prima vedere par o tipă sportivă, în realitate, este vorba doar de o vopsire de gard, pentru ca nu am nicio legătură cu subiectul. De pildă, de vreo trei ani merg la cursuri de pilates împinsă de la spate de soțul meu care, la început, era convins că nimeresc doar la mall Băneasa și mai deloc la sala de sport. Nu știu de ce crede el că la mall nu faci mișcare, la câta hectarul de magazine trebuie să bați și pe dreapta și pe stânga. La pilates a început să îmi placă: expirăm, inspirăm, ne mai întindem puțin… chestii soft care mă aranjează. Problema este că, de trei ani, tot începătoare sunt. Asta este! Degeaba ai alura, dacă nu ai chemare.
De prăjituri, nicio șansă să mă las. Îmi propun de mult timp să lipesc pe frigider o fotografie din vremea studenției mele în Costinești. În acea fotografie sunt tânără, slabă și cu părul scurt. Am învățat eu la un curs de time management că trebuie să îi definim creierului țintele noastre foarte clar pentru ca el, la nivel de subconștient, să se concentreze (vezi programeze!) și să le îndeplinească. Așadar, dacă îi definesc ținta mea fix pe ușa frigiderului, panoul de comandă din cutia craniană trebuie să se forțeze, să-mi taie pofta de dulce, astfel încât să mă scoată ca în poză. Simt totuși nevoia să reiau teoria programării, ca nu cumva să greșesc ceva și să mă trezesc doar tunsă scurt.
Mai grav este că m-am apucat să și mănânc. Bag două feluri de mâncare și mă uit după desert. Cred că s-a întâmplat ceva la metabolism, că însărcinată nu mă știu. Deci trebuie să iau măsuri concrete de combatere a poftei de sarmale și să mă asezonez cu salatele și sălățelele în trend primăvara aceasta. Și, din nou, simt nevoia de mișcare. Salate și mișcare, asta este. Mișcare cu orice preț. Mers pe jos cât de mult. De la ușa casei până la poartă, 30 de pași. Ţuști în mașină, 1 pas. De la mașină în birou, 70 de pași. Totul înmulțit cu doi, drumul de întors, în total, 202 pași. E bine, nu? Atâția pași în 24 de ore. Mai mult, m-am oferit voluntar la strânsul mingiilor de tenis atunci când sportivii din casa mea joacă cu robotul. Alergare și aplecare, aplecare și fandare… două ore de mișcare. Nu e chiar așa de rău.
A venit primăvara și liliacul a înflorit. Schimb hainele în șifonier și mă apucă disperarea când văd că ce-a fost valabil anul trecut acum nu se mai aplică și nu pentru că aș fi vreo persoană care ține cu dinții de sezoanele din modă, dar ce-a fost slab s-a îngrășat și în pantalonii mei scurți nu intru nici cu încălțătorul de pantofi. Chiar sunt revoltată. Acum realizez că totul mi se trage de la schimbările climatice. Iarna îmi este frig și am nevoie de combustie internă, deci halesc, iar vara, pe caniculă, mă deshidratez și, ca să nu omor rinichii, mă repar cu bere rece. E clar ca bună ziua, rezonez cu anotimpul și temperatura de la stațiile meteo.
Veniți că berea este rece și liliacul a înflorit, privighetoarea cântă-n ramuri și de la sport am obosit!
Foto Iulia Miclea
