Am strâns tristeÈ›i fără măsură în ani de îngăduință… Am strâns din dinÈ›i È™i am mers mai departe. Am plâns, am suferit, dar m-am ridicat mereu È™i mereu mai puternică, de fiecare dată mai asprită de nedreptățile lumii.
Omul este un animal social. Vrea partener, vrea prieteni, vrea zgomot și iubire. Vrea să aibă haita lui chiar dacă nu tânjește mereu rolul masculului alfa. Vrea apartenență, de aceea, la fiecare dezamăgire mare, caută un alt grup, un alt prieten poate mai bun, poate mai loial și mai drept.
I-am tot criticat pe ai mei că nu au așa mulți prieteni, că nu ies, că nu se vizitează. Astăzi îi înțeleg și le dau dreptate. La ce bun să-ți pui sufletul pe masă, la ce bun să sari în foc pentru un apropiat? Ștergarul alb pe care ți-ai întins amarul va fi călcat în picioare fără regret. Prietenul salvat de la necaz nu-ți va mulțumi niciodată, din contră te va pizmui că l-ai îndatorat cumva.
Nu a venit încă vremea marilor socoteli, dar simt povara multor dezamăgiri. Viața este o apă care curge implacabil și macină piatră cu piatră, suflet cu suflet. Viața este o apă când mai limpede, când mai neagră care înflorește malurile și visurile noastre sau, din contră. Viața noastră are frumusețea ei simplă, dar din păcate sunt mulți aceia care știu să arunce cu lacrimi pe obraz. Pâinea se taie pe rând și tuturor ne vine rândul la cuțit. Astăzi tai tu felia cea mai groasă, dar mâine poate că am eu norocul să iau felia cea mai dulce. Astăzi crezi că dacă ți-ai făcut dreptate strâmbă, mâine te vei putea bucura de ea. Crezi în principiul lui carpe diem fără să conteze sufletele azvârlite în trecut și nici drumul lung al unei vieți oneste.
Am fost mereu om umbrelă, mereu gata să apăr, mereu gata să ocrotesc. Din păcate, de cele mai multe ori, am făcut greșeala de a nu cerceta și m-am mulțumit cu adevărul spus pe jumătate. Am deschis brațele a protecție pentru oricine a plâns în pragul meu și n-am căutat să aflu mai mult despre temeiul acelei tristeți. Poate știind mai multe despre adevărul întreg, aș fi fost mai protejată de deziluzii si dezamăgiri, aș fi știut să spun NU atunci când greșit am spus DA. Poate știind să citesc în fundul sufletului prin ochii trădători, m-aș fi despovărat de greutăți cu care m-am înrobit singură doar pentru că am vibrat la povești cu conținut aparent dramatic. Am fost mereu un om umbrelă, am deschis brațele pentru oricine mi-a plâns pe umăr și am bătut la uși închise bine atunci când mi-a fost greu și am vrut și paharul meu de speranță.
Ne naștem frumoși și senini. Viața ne asprește zâmbetul și sufletul. Lucrează parșiv cu materialul clientului, transformând suflete pereche în cei mai răi inamici sau prieteni de-o viață în măști și interese.
Am strâns tristeți fără măsură în ani de îngăduință. Am căzut, am plâns, am uitat și am plâns iar, dar totul are o limită. Picătura care mi-a umplut paharul răbdării sufletești a căzut. Prea plinul meu de dor și de tristețe a dat pe dinafară. Și-atunci îmi spun: DESTUL! Naiv și prost nu ești o viață!
FOTO: IULIA MICLEA
