Ori de câte ori văd o știre despre drama poporului afgan, plâng. Eu am crescut știind din toate poveștile copilăriei, și apoi din toate filmele de la Hollywood, că obligatoriu, mereu, binele învinge răul, oricât de puternic ar fi el. Zilele acestea, într-un dureros 2021, binele este învins, și aici nu mă refer la armatele aliate, mă refer la democrație, la libertatea unui popor.
Avem o singură viață și un milion de stele, dar se poate întâmpla, într-o zi neagră, să vină cineva și să tragă o cortină groasă peste cerul nostru întreg și să ne oblige să trăim în întuneric. Asta se întâmplă astăzi în Afganistan, așa cum se întâmplă în foarte multe țări cu regim totalitarist, așa cum s-a întâmplat în 1945 când comuniștii, în toate țările din Estul Europei, au distrus vieți, au prigonit familii și au oferit un acces strict doar pentru stelele de mucava de pe steagul unui partid criminal.
Oriunde găsesc o știre despre Afganistan, un ciob dintr-o realitate cruntă, mă opresc și caut să înțeleg, nici nu știu ce. Ba da. Știu. Caut să aflu cum pot eu, de aici, să ajut cu ceva. Plâng atunci când mă gândesc la sufletele acelor oameni care au sperat că pot trăi o altă viață, una mai bună, una care li se cuvenea de fapt, și care acum sunt aruncați în cea mai neagră disperare, la cheremul unor indivizi brutali și închistați.
Este cutremurător ceea ce se întâmplă chiar astăzi, chiar sub ochii noștri. Este copleșitoare neputința noastră, a oamenilor de rând, de a întinde o mână de ajutor către mii de suflete aflate la o mare ananghie. Nu pot să accept faptul că în vremurile acestea de mare revoluție tehnologică, în vremuri în care temerarii vizionari ai lumii moderne fac excursii de agrement în spațiu, sunt foarte multe locuri pe Pământ în care se trăiește în sărăcie și teroare.
Este nedrept. Pentru mine teoria reîncarnării și a sufletelor care cer să vină pe Pământ în anumite întrupări s-a încheiat astăzi. Mintea mea de om simplu nu poate accepta faptul că unul cere să se nască într-o familie de bancheri elvețieni, iar altul vrea să fie fată într-o familie afgană. Nu pot să accept. Începând de astăzi, cred doar în viața aceasta pe care o trăim acum și nimic mai mult.
Dacă nu ne educăm, dacă nu punem mâna și ochii pe cărți, dacă nu ne instruim și ne luam informație doar de pe Facebook, ajungem într-un punct în care vom muri ca societate modernă, sufocați fiind de ignoranță. Ignoranța naște monștri în toate formele ei de manifestare, iar în toate organizările barbare sau totalitariste, ea este cultivată cu înverșunare. Celor care se întreabă stupefiați de ce sunt oameni cărora le pasă de afgani sau de sirieni ori mai știu eu de cine, le recomand două lecturi cutremurătoare – Eu sunt Malala de Malala Yousafzai și Povestea Faridei. Fata care a învins ISIS de Farida Khalaf.
Este multă suferință în lume. Coreea de Nord este o țară lagăr. Continentul african în marea lui majoritate are o populație sărăcită, bolnavă și înfometată. America latină are problemele ei. Orientul Mijlociu freamătă a neliniște. Mi-aș dori ca Dumnezeul cărora noi, pământenii, îi spunem în toate felurile atunci când îi adresăm rugi mai mult sau mai puțin frivole, să îi pedepsească pe răi, pe tirani, pe dușmani și să le sădească în suflet sămânța iubirii, a bunătății și a generozității fără de măsură. Asta vreau, un Rai pe Pământ pentru că lumea de dincolo nu mă mai interesează deloc. O viață avem și ea trebuie trăită unanim frumos sub marele semn al iubirii de semeni.
FOTO CREDIT: www.pixabay.com
