Mă bucur că sunt o fată din Est și, mai ales, româncă pentru ca știu că, în ADN-ul nostru, Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana au lăsat o urmă sublimă a iubirii lor.
Circula pe facebook o fotografie in care o doamnă frumoasă se machiază și fetița ei adorabilă o privește fascinată. Până aici, nimic senzațional. Dialogul dintre ele m-a făcut să zâmbesc: Mami, ce înseamnă sa fii urâtă? întreabă copila. Nu știu dragă. Noi suntem românce! îi răspunde mama. Postarea mi s-a părut naivă și deloc modestă. I-am dat like si share din solidaritate cu toate mamele de fetițe românce și am uitat-o.
Zilele acestea, fiind departe de țara cu femei frumoase, brusc, imaginea mi-a revenit în minte. Am citit undeva ca ochiul nostru funcționează ca o cameră foto, că face milioane de fotografii pe care apoi creierul le stochează si le compară permanent. Cred că subconștientului meu i-a dat cu virgulă la comparații, deoarece din fotografii lipseau chipurile frumoase cu care era obișnuit. Cu cât te duci înspre vestul Europei, chiar si chipurile celor mai frumoase femei se înăspresc și se ridează odată cu vârsta, deși corpul şi-l mențin zvelt și sprinten. Nu știu de ce și nici nu îmi propun să aflu. Prefer să mă bucur că sunt o fată din Est și, mai ales, româncă pentru ca știu că, în ADN-ul nostru, Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana au lăsat o urmă sublimă a iubirii lor.
În urmă cu cinci-șase ani, am avut bucuria și onoarea de a fi nașa de cununie a celei mai dragi dintre prietenele mele care s-a căsătorit cu un spaniol frumos și deștept. Au făcut logodna în rit ortodox în România și nunta în rit catolic în Bilbao. Ne-am agitat ce ne-am agitat pentru logodnă, dar pentru nuntă ne-am dat peste cap: rochii elegante, coafuri și manechiuri, tocuri și toculețe, totul ca la carte. Toate bune și frumoase (noi adică!) până am dat ochi în ochi cu grațiile locale și s-a produs șocul cultural. Noi, în rochii lungi și cu decolteuri adânci, ele, în rochii midi si închise până-n gât, noi, drapate, ele, cu pene. Nimic de zis, foarte elegante și scump îmbrăcate, dar prea până-n gat. Le-am scuzat și le-am înțeles. Poate așa o fi obiceiul locului de vreme ce toate erau la fel și, ne-am adus aminte şi de nu știu care infantă Isabela de-a lor care umbla cu ditai roata de rezervă în chip de guler. La rândul nostru, noi, decoltatele, am fost privite reprobabil și ignorate elegant. Erau două filme care rulau în paralel în aceeași sală de cinema. În grupul nostru era totuși o conștiincioasă care, ori se documentase înainte, dar nu din bibliografia recomandată de mireasă, ori așa era de fel, că era singura regulamentară – midi și cu nasturii până în amigdale. Când am ajuns la restaurant și ne-am grupat la masa noastră, a invitaților din România, diferența de interpretare a frumuseții și a feminității a devenit și mai evidentă. Până și cumnata româncă a miresei care era însărcinată în șapte sau opt luni era super sexy într-o rochie roșie foarte decoltată. La un moment dat, din grupul grațiilor locale, o doamnă elegantă și cu pălărioară cu pene s-a apropiat de masa noastră și, ignorându-ne superior, a felicitat-o pe conștiincioasa noastră pentru ținuta adecvată. În concluzie, adecvate sau neadecvate, eram cele mai frumoase și mai admirate femei din locație, sub ochiul vigilent al soților noștri care aveau totuși ceva dileme – suntem la nuntă sau la teatru?
E lung pământul, și e lat, e și rotund, e și pătrat și țări cu oameni frumoși sunt peste tot. În Olanda, de pilda, nu vezi decât fotomodele pe bicicletă (atenție – băieți și fete!), în Rusia, doar păpuși de porțelan și în America Latină, longiline superbe cu sânge fierbinte. Fetițele noastre au norocul de a se fi născut într-o țară frumoasa unde femeile au chipul dulce și când sunt mame, și când sunt bunici.
Foto: Alina Maxim
