fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Femeile habar n-am de unde vin, dar bărbaţii sigur au căzut din Lună

de

Se știe deja de la bunici și stră-străbunici că între bărbați și femei este diferență ca de la cer la pământ. Ei sunt cu puterea, ele sunt cu delicatețea. Ei sunt cu sămânța, ele sunt cu reproducerea. Ei sunt cu fotbalul, ele cu întinsul rufelor pe sârmă. Ei sunt cu opinia despre orice, ele cu arta dramatică. Da! Este diferență mare între sexe, doar că nu știu dacă este clar înțeles care este ăl puternic și care ăl mai slab.

Prejudecata arată mereu cu degetul către femei. Oriunde şi la orice oră, toate problemele de la ele s-ar cam trage. Știți voi! Cum că ele ar fi mereu cu gura mare, cicălitoare și rele de muscă. Că locul lor este în spatele măturii sau agățate de mânerul de la cratiță. Că numai ele au calificare pentru șters copiii la curișor și tot ele sunt bune de scandal la ședința cu părinții. Ele în sus și ele în jos, bune de muncă, rezistente la efort și cu capul mare ca un PC cu procesor Intel 7 cu nu știu câte inimi.

Despre EL, folclorul zice mereu numai de bine. Frumos și deștept, ca așa se știe el de la mămițica lui, că nici nu contează cum este de fapt, dacă dânsa așa îl vede și așa l-a crescut să creadă. Puternic, dar cu șalele în piuneze, EL, își este arhisuficient și asta îi consumă tot timpul și toată energia. Dar tot de la mami a învățat stimabilul că bărbatul este cocoș în casă și nu cântă nimeni pe gardul lui. Ea, găina, să-și vadă de ale ei, să clocească, să deretice și să se supună, că așa stă treaba milenar.

Eu sunt de părere, în calitatea mea de EA, că lumea este de mult dată cu cracii în sus, că s-au pierdut pe drum tot felul de obiceiuri mai bune sau mai proaste și, mai ales, că uitând de legile nescrise de tot felul de soacre mari, găina a ridicat ciocul și-a început să cânte și ea pe gardul conjugal.  Mai mult, cred că s-a pus praful pe tot felul de idei fixe din clipa în care domnul John Grey  a stabilit și a documentat subiectul în cartea sa, despre care sigur ați auzit deja, ”Bărbații sunt de pe Martefemeile sunt de pe Venus”. Așadar, m-aș băga să-l contrazic un pic pe distinsul domn doctor deoarece eu sunt de părere că femeile sunt cu picioarele pe Pământ, iar bărbații sunt căzuți din Lună.

Am și eu prietene într-o relație, ca să mă exprim ca pe Facebook, vin dintr-o familie tradițională și îl am și pe simpaticul drept soț, așa că părerea mea cu Pământul și Luna vine în urma unor documentări temeinice. Dovezi? Vreți dovezi? Uite, nu mai departe de ziua de ieri, am auzit o poveste despre un cuplu la cumpărături (orice asemănare cu ce mi se întâmplă mie prin magazine este pur întâmplătoare!). EA, serioasă, atentă la tot ce are de făcut și de pus în coș, EL scăpat prea repede de la standul cu televizoare și alte râșnițe moderne, agitat și cicălitor. N-o  lua pe aia! La ce îți trebuie aia? De-aia mai ai. Nu mai vreau să stau aici, eu iau niște bere și mă așez la coadă să plătim … și tot așa. Bine, omule, dacă tot am bătut drumul până la hypermarket, lasă-mă să -mi fac piața ca lumea! EL – hai mai repede!, EA – stai să vad ce ne mai trebuie!, EL – mă duc la casă!, EA – mă scoți din minți! Și, într-un final, când au ajuns amândoi la casă și toate sunt întinse pe bandă, EL exclamă- am uitat cardul la mașină. Stai aici că mă duc să îl aduc. În cazul nostru particular, este mereu vorba despre legitimația la Metro sau, mai nou, la Selgros. Și, în cazul meu și mai particular, îmi vine să-l strâng de gât, gândindu-mă cât m-a bombănit pe la toate rafturile, cât a pierdut vremea ca să vadă nu știu ce Smart TV cu diagonală x-pix și cum m-a lăsat cu toate întinse pe banda de la casa de marcat și cu un ditai codoiul care așteaptă să-i vină rândul și mă privește cu reproș maxim. Eu evit să îi privesc în ochi, mă scuz cum pot și înțeleg întrebarea pe care mi-o transmit telepatic – unde l-ai găsit cucoană?

Nu vreau să mai adaug și scenele din parcare. Ia sacoșa, unde este sacoșa? Și sacoșa lipsă stă cocoțată pe mașină, pregătită pentru alimentare, dar uitată acolo de dumnealui care oricum uită tradițional pe acolo ori portofelul, ori telefonul. Norocul lui cu alți pasageri din trafic, care claxonează și îi fac tot felul de semne, ca să îl facă atent. Așa am pățit la Cluj, unde simpaticul l-a tot înjurat pe unul care îl claxona disperat și făcea semne cu farurile, până când omul, bine intenționat, într-o tentativă de depășire i-a urlat: vezi că-ți cade portofeluuuul!!!

Așadar, am dreptate? Știu că domnului Grey i-ar plăcea să se știe de pe Marte, dar părerea mea este că bărbații sunt căzuți din Lună, iar femeile sunt sigur ceva super eroi, exact ca ăia din filmele făcute de studiourile Marvel. Şi da!, sunt cu picioarele bine înfipte în pământ.

FOTO CREDIT www.pixabay.com

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Tag-uri:
· · · · · · · ·
Categorii:
ATITUDINE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title