„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Olga Suscracinscaia și mileul de pe televizor

de

Olga, frumoasă și virtuoasă, visează să cucerească lumea, dar lumea e mare și nesfârșită și nu se lasă cucerită așa ușor.

Dintotdeauna Olga a fost fascinată de nemărginire. Setea de nesfârșit o trimitea cu gândul la cerul înstelat sau la televizor. Cerul îi zâmbea încruntat sau vesel, în fiecare seară, prin gemulețul de la dormitor. Locuiau la etajul zece, așa că era prima, cea mai aproape de cer dintre copii de pe scara ei, era prima cea mai aproape de lumea largă. Cerul îl avea la îndemână ori de câte ori fugea în povești cu zâne și îngeri buni. Televizorul, cutia fioroasă din camera bunicii, era altă atracție pentru mintea ei dornică de zbor. Acolo totul era în alb și negru, de fapt într-un fel de gri mai închis și mai deschis. Acolo, în cutia pe care bunica o ținea îmbrăcată cu un mileu mare croșetat, acolo se întâmplau tot felul de lucruri. Oamenii veneau, plecau, râdeau sau înghețau în poze oficiale. Acolo vedea Olguța tot felul de chipuri, de orașe sau de vietăți. Acolo i-ar fi plăcut să se piardă și să fugă prin lumea cea mare.

Într-o zi, Olguța chiar a vrut să sară în televizor. Era supărată că stătea mai mult negru și mut, acoperit de mileul cel lung. Mai nou, ca să-l păzească și mai bine, bunica pusese pe cutie și un pește mare și multicolor. Seara, Olga, împreună cu bunica, urmărea încântată cum cutia se însuflețește și, pentru trei ore, se umple de povești, unele mai frumoase, altele mai scorțoase, în funcție de tema emisiunii sau de propaganda partidului. Ar fi vrut să intre în televizor, să vorbească cu doamna frumoasă care închidea și deschidea transmisia, să o lase să umble pe acolo, așa alb-negru cum era. Să meargă la elefanți, să meargă la balene și la copiii desenați de la 19.30. S-a apropiat tiptil, tiptil de cutia mută și și-a făcut un plan. Cum să scape de gardieni, adică de pește și de mileu, și să sară în televizor, ajutată de un scăunel pus strategic în spatele mesei pe care trona ținta ei. Hop, țup, zob! Mileul, prea mare, Olga, prea mică, dezechilibrându-se de pe scăunel a lovit peștele care s-a făcut țândări. Ea, speriată, atârnată de mileu, bunica îngrozită de toată scena și mai ales de grozăvia ideii.

Timpul a trecut și Olga noastră a întrat în viață la fel de dornică de nemărginire. Frumoasă ca toate fetele crescute în vremurile în care burta se umplea cu ciorbă, nu cu fast food, înaltă și cu ochi de căprioară, cu pașaport către lumea întreagă, Olga s-a oprit într-un ansamblu de balet de variete. Acum bătea mapamondul în lung și în lat, așa cum și-a dorit, așa cum a visat. În pași de dans și de can-can, mereu strălucitoare, în costumașe cu pene și paiete, alături de alte frumoase culese din Est, mereu între două spectacole, mereu între două avioane. Suscracinscaia Olga, fata care a vrut să intre în televizor ca să vadă elefanți și balene, nu mai avea nevoie de nimic. Nemărginirea îi era acum la îndemână. Azi la Paris, mâine la Roma, din nou la Sidney și apoi la New York. Iubirea va să vină și ea și îi va fixa locul pe harta vieții, atunci când dansul nu va mai fi îndeajuns.

Povestea Olgăi este povestea multor fete din Est, care au plecat de acasă și au reușit să cucerească realități color și full HD în lumea largă. Fiecare duce în bagajul ei de amintiri un mileu lung și un pește colorat, străjeri ai unui univers alb negru. Povestea Olgăi poate fi povestea Evei sau a Mariei, plecate curajos spre alte orizonturi, și care, prin minte, muncă și talent, reușesc să-și facă loc, să-și facă drum, deși de cele mai multe ori este greu pentru că prejudecata este omenească și invidia face parte din ea.

Foto: www.pixabay.com

 

Categorii:
VARSTE FRUMOASE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title