Continui sa mă mir și să mă întreb, de ani buni deja, cum s-a împământenit pe aici, pe la noi, ideea fixă că rolul femeii este la cratiță? De unde până unde o așa legătură puternică cu cratița? Ce înseamnă cratiță de fapt? Înseamnă felul doi. Nici ciorbiță, nici desert. Înseamnă felul de bază, nevoia și consistența. Și atunci mă gândesc la vorba aia cu dragostea care trece prin stomac în sensul ei cel mai prozaic, nu cu fiori și fluturași, ci cu miros de ceapă călită și usturoi pisat.
Dragostea nebună vine și pleacă, cu flori și poezii, cu cerceii din floare de măr sau cireșe coapte. Dragostea nebună nu cere nici oala de ciorbă, nici cratița cu sarmale. Ea se oprește mereu la desert și, culmea, dulcele peste dulce, și din fructe și din aluat, nu omoară glicemia și nu se proptește în niciun fel de diabet. Dragostea nebună bea din cupa de șampanie a emoției în doi și nu se uită la halba cu bere a realului banal. Și nu știu cum, la un moment, dat se produce declicul și dragostea nebună vrea să fie pentru toată viața, vrea și ea să stea la o masă cu de toate și mai ales cu felul doi. Și atunci femeia, devenită nevastă, se lipește de cratiță că așa-i cutuma prin părțile noastre.
Unde în creierul femeii, în ce loc stă ascunsă, ancestral, cartea de bucate? Cum oare se activează memoria ascunsă din cromozomii noștri și de unde se ițesc rețetele străbunicii când intră biata femeie în bucătărie și pune mâna pe tocător și pe ceaunul de mămăligă? De ce nu se păstrează și în capul lui ceva informație remanentă, că doar a avut și el bunici și străbunici? Și asta în zilele noastre când singurul vânat este salariul, iar la vânătoare participă și el și ea, restul se ia frumos din galantar și de la piața cu zarzavaturi.
Sunt femei care din două ouă fac minuni în farfurii și femei, ca mine de pildă, care și cu frigiderul plin, nu reușesc să livreze ceva comestibil și tot la iaurt cu stafide ajung. Gătitul ține de talent. Îl ai ori nu îl ai. Dacă nu îl ai, toată treaba este o corvoadă. De ce să cânt la operă dacă nu am chemare? Ce performanțe să fac la handbal dacă am mâinile rare? Ce formulă să inventez la matematică dacă mă ia capul numai când mă uit la integrale? Ce sarmale să fac eu, dacă mă ia atacul de panică atunci când văd o bucătărie?
Eu fug de cratiță și ea aleargă după mine. Și dacă sunt nevastă ce? Scria in contractul marital că sunt obligată să fac minuni de vitejie cu tigaia si butoiul cu varză? Ce sa fac dacă sunt incompletă și nu mă trage ața la făcut mâncare. Apreciază cineva că sunt foarte ordonată și țin casa curată? Vorba unei prietene bune: Păi cum să mă apuc să gătesc și să murdăresc frumusețe de bucătărie când muncesc atât s-o țin ca la revistă ? Eu vreau să calc rufe și să cos, apoi să le așez frumos în raft, așa ca în vitrinele magazinelor de modă. Eu fug de cratiță și simpaticul meu soț tot încearcă să mă convingă cum că nu e letal contactul cu gastronomia. Stă săracul pe site-uri culinare și se uită lung la poze. Eu nu mă bag, nu vreau să-i stric plăcerea că poate se ia și, cine știe, mâine-poimâine se apucă de gătit.
În concluzie ce nu te doboară, te întărește, de aia nici eu nu mă las deloc! Din când în când dau chiar semne de bunăvoință și încerc una alta. Şervețelele în paharele de vin și florile de pe fața de masă sunt perfect aranjate, felul în care stă supa în castroane este impecabil, ingredientele sunt proaspete, dar de gust nu bag mâna în foc!
FOTO: IULIA MICLEA
