Amintiri din altă iarnă.
Camera pe care am primit-o ca urmare a rezervării on-line, prin booking adică, are un aspect foarte romantic și foarte strâmt. Ori de câte ori trecem pe la recepție, le amintim că junior suit este de obicei mai mare, ei ne zâmbesc politicos și ne spun că în Franța totul este mic, sper că se referă numai la cazare. În afara aspectului vintage și a dimensiunii micuțe, camera noastră are două puncte forte – un pat mare și odihnitor și o minunată fereastră care dă spre munte și mai ales spre lac și spre pădure. Acolo, în peisaj, stă jumătate din factura de cazare, dar la așa imagine parcă nici nu îți mai pare atât de rău.
Nici n-am căzut bine din pat, relaxați, savurând pauza de efort care ne aștepta pentru toată ziua, că simpaticul meu își aruncă privirea spre fereastra magică și vede schiorii care coboară în trombă. Ia uite, nevastă! Zece coborâri au făcut până acum! Bravo lor! Să mai facă zece! De mici și-au dorit să ajungă la olimpiadă! Noi, să ne fie rușine! Noi nu mergem la olimpiadă, mergem la plimbare. Zis și făcut. Nici n-am început bine cu schiatul, că ne-am și luat o binemeritată pauză.
Nouă ne place să vedem lumea la ea acasă, în sate cu străduțe înguste, cu căsuțe cochete, luminate de ferestre mari împodobite frumos, cu perdeluțe mici și orhidee albe. Autostrada este eficientă când trebuie să ajungi rapid din punctul A în punctul B, dar când ai timp de pierdut, când vrei să guști din poezia locului, drumurile prin localități sunt cele mai bune. Franța este o țară frumoasă, n-am prea vizitat-o eu, dar bucățica de loc pe care o văd acum este impecabilă, trasă la dungă. Curat, frumos, romantic.
Bip… bip… Stai așa că ne-a fugit poezia!! Simpaticul ne anunță că s-a aprins becul rosu de la carburant. Tipic pentru el. Nu mă mir, nu e prima oară. Ce este de făcut? GPS-ul! Prima benzinărie! Luați-o la dreapta, luați-o la stânga, ieșiți la a treia ieșire și dați de un drum înfundat! Bravo GPS! Un francez amabil ne vede derutați, uitându-ne ca vițelul când la bordul mașinii, unde avem navigația, când la drumul înfundat. Calculăm, nu ne dă niciun rezultat și chestia asta se vede de la o poștă. Francezul ne facem semn să îl urmăm. A înțeles că vrem să ajungem la un gas station, adică o benzinărie cât de amărâtă, ca să înverzim iar becul din bord și să putem să ne flendurim în continuare.
Vere, tu vrei să ne răpești? întreabă simpaticul, așa ca să se afle în treabă, când vede că mergem și tot mergem, dar benzinăria ioc! Nu! Nu vrea să ne răpească. Francezul ne-a dus la trei sate distanță, la o benzinărie modernă, cu autoservire. Ne-a fluturat un la revedere cu mâna și a plecat mai departe. Noi am rămas în benzinărie tot ca la poarta nouă, pentru că, una la mână, era cu autoservire ceea ce nu mai văzuse și nu mai pățise neam de neamul nostru, doi la mână și mult mai grav, nu găseam butonul ca să deblocam capacul de la orificiul prin care bagi benzină, motorină sau ce mama mă-sii o fi. Încearcă pe sus, pe jos, prin stânga, prin dreapta, butonul nicăieri! Pe volan, sub volan. Nimic.
În fața noastră era parcat tot un deținător de Renault. Îi zic simpaticului să se ducă să îl întrebe pe ce apăsăm ca să sară capacul de la rezervor. Francezul cu Renault vine hotărât, deschide portiera și începe să scotocească. Nimic. Scoate capul din mașina noastră ( Renault Kadjar închiriat de care simpaticul este foarte mulțumit!) și ciripește franțuzește către ceilalți șoferi din benzinărie. La un semn, toți caută prin mașini butonul cu pricina și, nu știu de ce, situația asta ne leșină pe toți de râs. Mai ales că nimeni nu găsește soluția la problema noastră. Nimeni nu știe unde este butonul. Dacă îi căutau mașinii punctul G, cred că îl rezolvau mai repede, dar așa… Mami, de ce nu apăsăm pe capac? zice copila noastră deșteaptă și face ce zice. Capacul sare și ne deschide portița spre mult doritul orificiu. Toată lumea răsuflă ușurată. Punctul C de la capac a fost identificat. Francezii ăștia sunt foarte mișto și foarte săritori.
Cu rezervorul plin este altceva. Poți să te plimbi liniștit pentru că mașinuța nu mai are burta goală. La shopping nu vreau să merg pentru că este o țară scumpă și nu are rost să mă miorlăi pe lângă vitrine. Hai mai bine la o cafea, la un croissant cu ce-o fi, că așa o căscare de gură nu-mi pică mie nici la sărbătorile legale.
Foto credit – www.pixabay.com
