„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Aventuri la coafor

de

Mereu mi-a plăcut să fiu aranjată, deși nu întotdeauna reușesc acest lucru. De cele mai multe ori, din cauza părului creț care nu se așează cu una, cu două, las impresia că am scăpat de la vreo priză în care am băgat degetele ca să verific tensiunea. Îmi place să merg la coafor și scap în decor ori de câte ori am timp, dar mai ales atunci când urmează să particip la vreun eveniment important.

Fetișul meu major e cocul.  Neapărat spaniol, bine prins în ceafă. De cele mai multe ori iese ce vreau, dar uneori mă mai aleg și cu câte o cască de cosmonaut bine înțepenită de fixativ. Odată ne-am dus ca fetele să ne aranjăm într-un coafor superb. Pe sora mea a coafat-o simplu după ce în prealabil îi vopsise părul într-o nuanță minunată de roșu deschis. La mine, au stat trei cozi, două lateral și una în vârful capului, cam 20 minute fără să li se mai întâmple ceva. Domnișoara le strângea și le răsucea, apoi se mai uita la ele… și atât. Într-un final, a început să facă ceva ce semăna a cuib de vrabie fix în creștetul capului. M-am supărat, am cerut să dea tot jos și am plecat. Coafeza plângea necăjită că nu i-a ieșit cocul, eu plângeam de supărare că merg ca o mătură la un eveniment la care trebuia să fiu cireșica din vârful tortului, că doar era aniversarea mea. Soră-mea, ca să mă împace, îmi tot repeta că arăt mai bine fără coc. Copila mea, însă, a pus degetul pe rană și i-a spus sec: Nu înțelegi de ce plânge? Pe tine te-a făcut frumoasă și pe ea urâtă!

Bine că nu eram la prima aventură cu cocuri nereușite. Am mai avut parte și la Târgul Mureș de ceva sarmale și sărmăluțe, dar fiind foarte tânără și timidă, am plătit capodopera și m-am salvat de ea la hotel unde am stat o oră în baie ca să scot 10 kile de fixativ din păr.

Țin minte și primul vopsit la coafor în anii studenției. Dăduse revoluția în mine și mă vedeam roșcată, așa că am luat bursa și m-am dus cu încredere să mă transform. Coafeza, blazată, nu s-a obosit să mă consilieze în privința alegerii culorii potrivite. M-a întrebat sec ce vreau, i-am arătat un roșu chinuit, primul de pe paletarul sprijinit de oglindă și asta a fost. O dramă! Începutul sfârșitului! Au trecut 20 de ani de atunci și nu am mai ieșit din negru. Roșcatul a fost roșu aprins. Imi era rușine în tramvai de toată lumea, deși nu cunoșteam pe nimeni. Îmi era groază să mă văd oglindită în vreo vitrină sau în geamul vreunui autoturism. Era rău de tot. Când mama a deschis ușa și m-a vazut așa în flăcări, a uitat instantaneu că era supărată pe mine din habar nu am ce motiv. A făcut ochii cât cepele și a zis: Trebuie să facem ceva! Și am făcut. Am stat o zi și-o noapte cu ulei de măsline în cap. Culoarea s-a mai stins puțin. La cursuri m-am dus cu căciulă. După o săptămână de chin, mama m-a vopsit negru și așa am rămas.

Meseria de profesionist în ale frumuseții este foarte grea pentru că lucrezi cu materialul clientului și nu ai voie să greșeşti. Gustul omului e divers și este greu de judecat. În plus, una are în cap și alta explică. E greu. Trebuie să fii empatică, să vorbești cu clienta, să ajungi în visul ei și apoi să-l execuți fără greșeală. Din fericire, experiențele mele frumoase la coafor sunt mult mai multe decât cele catastrofale. Am avut norocul să găsesc oameni cu care să rezonez, care m-au înțeles și de la care am primit sfaturi bune, oameni care au știut să mă pună în valoare și să mă facă fericită.

Foto: IULIA MICLEA

 

Tag-uri:
· · · · · · · · ·
Categorii:
STIL

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title