În vremurile bune, alea fără viruși chinezești și statistici năucitoare, una dintre expozițiile de profil din industria noastră se desfășura de regulă la Romexpo. Noi eram ca de obicei pe primul inel. La târgurile de acest fel vin doar firme specializate. Cum ar fi să participi la un târg de carte și să prezinți strunguri, mașini agricole sau bocanci cu ținte? Și cu toate astea, nefirescul s-a produs. La doi pași de standul nostru, s-a rătăcit o firmă din Serbia, care ne-a eclipsat pe toți. În timp ce restul lumii etala tot felul de tehnologii sofisticate, sârbii tocau varză, morcovi și castraveți, dându-le tot felul de forme cu niște instrumente deloc ingenioase. Nu știu cum, au făcut-o lată și, încurcând datele în calendar, s-au înscris la un târg tehnic și nu la INDAGRA, dar această mică eroare de calcul nici n-a mai contat. A fost clar pentru toată lumea că standul lor mergea cel mai bine, iar noi, restul, asistam fascinați cum crește mormanul de varză tocată și le invidiam numărul de vizitatori. Așa l-am cunoscut pe Ionuț Ursu, cu ochii la legumele tocate în forma de steluțe cu franjuri.
Ionuț Ursu vine din iad, așa cum din păcate vin foarte mulți dintre copiii pe care soarta i-a lăsat în grija statului. Nu știu foarte mult din istoria lui personală, dar îi știu prezentul ultimilor ani și l-am văzut implicat în foarte multe proiecte de suflet, ambițioase, pe care le-a dus la bun sfârșit. Este foarte tânăr, nici 32 de ani, și foarte curajos, pentru că îți trebuie curaj și mult suflet ca să intri în viață cu mâinile goale și să reușești să clădești, să pui cărămidă peste cărămidă, dar nu pentru tine, ci pentru alții.
Atunci când ne-am cunoscut, era curios să afle ce putem face din metal și a stat mult la standul nostru, ignorând spectacolul cu varză de alături. Avea o mie de întrebări de pus și aștepta răspunsuri cât mai precise. Eu acum știu, pentru că îl cunosc de câțiva ani buni, că se documentează foarte serios și îl interesează orice. Ionuț se implică în acte de binefacere și are nevoie de multă pricepere nu numai în facerea de bine, dar și în construcții de case, amenajări interioare sau echipamente de tot felul. Atunci, din vorbă în vorbă, mi-a spus de planurile lui legate de țara unde urma să plece cu ajutoare medicale, de Nepal. Așa a început prietenia noastră, pentru că, deși la capătul lumii, și eu iubesc Nepalul și simt că într-o zi trebuie să ajung acolo. El a fost, de mai multe ori și a dus lumină și speranță în cătune uitate de lume, unde însă a găsit oameni frumoși cu sufletele limpezi ca apa din muntele unde își duc traiul.
L-am urmărit pe Ionuț atunci când a înființat primul cabinet stomatologic complet echipat în Kavre , undeva într-un suflet de munte din Nepal. Îmi trimitea fotografii cu oamenii de acolo și m-a surprins faptul că în atâta sărăcie, aveau zâmbetul luminos și culori minunate la veșmintele modeste, și m-am gândit că sunt oameni cu suflet bogat. Am stat cu grijă când a plecat în Irak pentru a duce ajutoare constând în consumabile medicale și echipamente pentru spitalul unde sunt îngrijiți refugiații sirieni din Mosul. Acolo l-a prins un cutremur devastator și Ionuț a rămas să lucreze ca voluntar în spital pe toată perioada crizei. De acolo cerea ajutor, dar nu pentru el, ci pentru amărâții scoși din moloz, mai ales copilași atinși deja de povara grea a războiului civil. L-am văzut construind o clinică medicală de stomatologie pentru copiii cu autism din Piatra Neamț, iar anul acesta ridică o căsuță pentru o familie, bunica și doi nepoței, cărora focul le-a mistuit puținul pe care il aveau.
Într-o zi, Ionuț a trecut pe la noi pentru un bună ziua. Soțul meu, impresionat de tinerețea și fragilitatea lui l-a întrebat cu îngrijorare: – Mai poți? Nu duci prea multe? Nu te copleșește toată suferința cu care te încarci? A răspuns senin că mai rezistă pentru că așa a crescut, chinuit, și își dorește să aline sufletele încercate ca și al lui și să le risipească tristețea și amarul.
Pentru mine, Ionuț Ursu este omul care știe cum să facă bine și care își rupe bucăți din viața lui ca să ducă lumină și speranță acolo unde nici soarele nu mai limpezește cerul speranțelor din inima unor oameni. Mă bucur că soarta mi l-a scos în cale și sunt alături de el, așa cum pot, în toate acțiunile de bine pe care le întreprinde.
FOTO CREDIT – ARHIVA PERSONALA IONUT URSU
