fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Fata care a salvat un pescăruș și un apus cu lună plină

de

Povestiri de pe vapor.

Eu sunt fata care a salvat un pescăruș. Un pescăruş şi un apus cu lună plină. Eu  sunt turista cu rochia albastră care a reușit să se apropie de un biet pui de pescăruș (Scuze! Da. Era pui, unul mai gras și destul de mărișor, dar mă laud și eu cu fapta, așa că nu schimb titlul). Era un pescăruş agitat pe puntea de la etajul 5 al vasului nostru.

Eu am avut ideea să mergem la etajul 5. Vedeam mereu puntea galbenă din balconul nostru de la etajul 7 și mă întrebam de ce coborâm mereu la 3 și niciodată la 5. Intuiam că cele mai frumoase apusuri sunt cele de la 5, așa că într-o zi, în drumul dintre Savona și Marsillia, am  pus piciorul în prag și am cerut să mergem romantic la puntea galbenă. Plimbarea a fost minunată, rochia adecvată momentului. Singura mea rochie, una luată la îndemnul unei prietene bune, în caz că se cerea vreo eleganță în exces. Cum la mine în bagaj accentul s-a pus pe supraviețuire, faptul că am decis să îmbrac rochița de romantism era un semn că în subconștientul meu teama de naufragiu fusese depășită.

Simpaticului i-a plăcut. Copilei noastre și mai mult. Descopereau mirați etajul cu minuni – săli de dans, restaurante, un bar englezesc chiar și un casino. Eu eram încântată de briza Mediteranei și de lumina apusului. Eram fascinată de frumusețera șerpuitoare a țărmului care se pierdea în depărtări.Am hotărât să luăm la picior puntea galbenă și să facem înconjurul navei hotel pe care ne aflam de câteva zile. Frumos, de mână. Cu opriri și mirări, cu multe  selfie-uri ca să trimitem la neamuri și mai ales cu regretul că nu am explorat mai din timp puntea de la etajul 5. Nu ne interesa casino-ul și nici sala de jocuri, ne părea rău de sălile de dans. Nu zic, și la 3 unde ne făceam noi veacul era frumos. Aveam spectacole în fiecare seară și asta ne plăcea foarte mult.

Și, când căscam mai abitir gura la oferta de divertisment a vasului, ne-a ieșit în cale pescărușul. Agitat. Rătăcit. Speriat. Coborâse pe punte atras de bucățile de pâine aruncate de turiștii de la etajele superioare, dar din păcate nu reușea să își mai ia zborul pentru că îl deruta peretele de sticlă sau plastic transparent foarte gros, un safety glass pentru pasageri, o capcană pentru păsări. Eu, copil crescut la țară, la bunici, învățată cu găinile și curcile, cu terciul pentru rațe și mălaiul pentru puișori, m-am dus curajoasă (inconștientă!) către pasărea agitată. Nimeni nu îndrăznea să se apropie. Probabil toți erau fani Hitchcock numai eu, mai de la țară, nu avesem timp să-i văd marele film și mă duceam gospodărește să rezolv problema. Pasărea era foarte agitată. Simpaticul îmi striga să fiu atentă pentru că este foarte speriată și poate să reacționeze urât. Vedeți, el văzuse „Păsările”.  M-am apropiat, dar a zburat la înălțime mică, la 4-5 metri de mine. L-am urmat, hotărâtă să îl ajut. Nimeni nu se apropia. Am început să-i vorbesc, calm, încetișor. Nu știu ce am zis, oricum nu conta, puteam să zic orice. Tonul însă l-a liniștit. Sau hotărârea mea? Nu îmi dau seama. Cert este că  m-a lăsat să mă apropii, vomita de stres. L-am luat în brațe, era destul de mare de aproape și l-am aruncat peste peretele de sticlă. L-am aruncat spre mare și sper cer. L-am eliberat. Instant am auzit ropote de aplauze. Turiștii strânși pe punte și cei de la balcoane, care urmăriseră scena, încercau să-mi spună mulțumesc. Ai mei erau foarte mândri. Eram fata care l-a salvat pe pescăruș. Eram cineva pe vas.

Am salvat un pescăruș și un apus cu lună plină. Pescărușul zboară liber peste apele albastre ca rochia mea. Luna ne însoțește seară de seară oriunde am fi, dar atunci când răsare rotundă, după un apus de vis, îmi aduc aminte de pescărușul meu și de energia minunată pe care ți-o întoarce o faptă bună.

FOTO CREDIT -www.pixabay.com

 

Categorii:
JURNAL HAI HUI

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title