„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Fir-ar ale dracului de țoale! Mereu te încurci de ele, niciodată nu-ți ajung

de

Ori de câte ori am vreun ceva la care trebuie să mă îmbrac după dressing code, iau şifonierul la trei păzeşte și, după ce mă scotocesc bine – foarte, foarte bine! – mă apucă disperarea și fac două constatări de-a dreptul nasoale. Prima este aceea că nu am haine – asta este suportabilă! Și a doua, o intuiți cred, constat că sunt grasă (ceea ce mă tuflește bine de tot).

Nu știu ce este greșit la mine. Merg la magazin ca tot omul, mă uit după cârpe, cumpăr chestii care mă încântă la prima vedere și la mai multe probe, aduc acasă ca hârciogul și îndes în șifonier. Fiind disperat de ordonată, stau, le bibilesc, le împăturesc, le agăț pe umerașe și le pun să respecte reguli. Dacă sunteți mai grosuțe, stați în gașca de pe dreapta. Dacă sunteți fuste, vă spânzur un pic mai sus peste rândul cu cămăși. Sau invers. Uite, acum, scriind, m-a lovit o idee și cred că îi fac un demo, ca să îi testez fezabilitatea. Mă gândesc să le pun pe culori și pe grosimi, nu pe utilitate ca până acum.

Așadar, deși cumpăr haine, nu am niciodată ce îmi trebuie. Fustei vernil, pe care am luat-o în primăvară că n-am putut să-i rezist de frumoasă ce era, nu i-am dat nici acum eticheta jos, că n-am avut motiv să o port și, când a apărut în sfârșit motivul, n-am găsit în tot dulapul o bluziță potrivită. Și de aici, concluzia: n-am cu ce să mă-mbrac, n-am haine! Rochița business, că am și din astea, s-a dovedit cam grosuță pentru starea vremii. Pantalonii mei serioși s-au dovedit prea strânși pentru gustul simpaticului meu soț, care m-a trimis să mai caut  în rufe că, unde avem noi treabă, se solicită eleganță și prestanță, nu ce i-am prezentat eu lui. O rochiță mi-a rămas mică, alta mi-a rămas mare și, colac peste pupăză, nimic nu mi se așază bine.

Acu, dacă tot mă plâng, trebuie să mărturisesc faptul că, dacă mă ia așa un imbold, și mi se întâmplă cam de două-trei ori pe an, fac curățenie în cârpe și dau cam tot ce mi-a căzut strâmb la vreo sesiune de probe. Plus că, uneori, dacă îmi pică ochii pe ceva din vreo vitrină și decid instant că este masterpiece, adică ceva fără de care nu pot să-mi continuu viața, și dacă este și la un preț civilizat (acest criteriu contează mult când aleg ceva!), atunci cumpăr imediat. Știți vorba aia, nu cumperi când îți trebuie, cumperi când găsești. Și, la drept vorbind, în oceanul de poliester care a inundat piața, nici nu prea găsești mare lucru. În plus, în perioada de reduceri, când chilipirul este cea mai tare chestie, cumperi chestii cool, sperând să slăbești până la sezonul următor și să te încapă tot ce ai luat. Eu am acum în sacoșă o bluziță cu două numere mai mici și o pereche de jeans buni de îmbrăcat cu furculița. Dar, la ce preț aveau și la cât sunt de frumoase, ce să fac, să le las? N-am putut și n-am putut.

Ar mai fi o problemă. Dressing code-ul are ceva inhibator. Numai când aud că trebuie să fiu îmbrăcată într-un fel, parcă mi se pune o ceață pe creier și îmi mor toate ideile. Exact ca la gătit. Dacă mă iei repede și mă întrebi de vreun fel de mâncare mai mult decât musaca, bulz și sarmale, nu scoți de la mine. Și nu pentru că aș ști să le gătesc, nici gând!, pentru că atâta lucru pot. Așa și cu îmbrăcatul- jeans cu tricou, plus două rochițe de vară, și am închis subiectul. Cred că am rămas cu vreo sechelă emoțională, pentru că, în urmă cu ani buni, la o reuniune a tuturor angajaților băncii unde lucram, au proiectat pe un ecran mare fotografii cu personalul, făcute în fața sucursalei unde activam. Când a venit rândul nostru, sucursala Decebal, toată lumea zâmbea frumos în bleumarin și negru, numai eu mă sterpezeam în verde praz.

Când trebuie să le speli și să le calci, toate boarfele din șifonier sunt multe. Vorba simpaticului când ia vasele la spălat: Mă, da cu câte guri ați mâncat? o furculiță și-o farfurie nu vă ajungeau? Când trebuie să te îmbraci mai frumos, ca să te duci încolo sau încoace, atunci hainele sunt puține, greu de asortat și de altă mărime decât ce-ți trebuie ție. Când se schimbă sezoanele meteo, nu-ți ajung cutiile să le ascunzi de molii, când ai nevoie de ceva anume, nu există. Și atunci, nu-i așa că te apucă criza aia mare și îți vine să înjuri (știu că nu-i frumos pentru o doamnă, dar se mai întâmplă!) și să zici: Fir-ar ale dracului de țoale! Mereu te încurci de ele, niciodată nu-ți ajung!

FOTO www.pixabay.com

 

 

 

 

 

Categorii:
FASHION

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title