Acum câțiva ani am văzut un fim documentar interesant, The Secret, a cărui temă, gândirea pozitivă, mi s-a potrivit ca o mănușă. Am reținut că avem puterea de a ne face viața frumoasă doar gândind frumos despre noi și lumea din jurul nostru. Proiecțiile de bine se întorc în bine. Visele frumoase nu trebuie abandonate, credința în ele duce la împlinirea lor. Am reținut importanța mesajelor subliminale și a mantrelor definite corect. Ca să fiu cinstită, treaba cu mantra mă cam depășește, dar la subliminale sunt artistă.
Am văzut în film un domn care a avut sub ochi, ca să zic așa, fotografia unei case pentru mai mult timp. Nu mai țin minte dacă era imaginea de fond aleasă pentru desktop-ul PC-ului dumnealui sau un simplu tablou pe perete, cert este că o vedea mereu. După un timp, a reușit să își cumpere o căsuță foarte asemănătoare cu cea din fotografie și a fost foarte surprins când a conștientizat asemănarea. Bravo lui! S-o stăpânească sănătos! Am văzut acolo un alt tip care, deși era prezentabil, era destul de singur și destul de trist. Specialistul în gândire pozitivă a identificat imediat problema. Avea în casă tablouri cu siluete întoarse cu spatele, care lăsau impresia că se îndepărtează. Mai mult, avea peisaje gri lipsite de suflete. Așadar aici era buba dumnealui. Vedea numai chestii pustii toată ziua, fără să conștientizeze acest lucru și de aceea nu trăgea gașca la el.
Ok… am prins ideea, mi-am zis în sinea mea și am făcut ochii roată pe pereții casei. Deci așa. Ai grijă la ce te uiți că nu știi cum te lovește subliminal! Corect era să mă uit întâi și întâi la televizorul din dotare și să-i șterg 95% din canalele pe care le oferă abonamentul, dar specialistul în gândirea pozitivă nu știu să fi abordat problema din perspectivă media, deși ar fi fost bine. Cred că ține subiectul pentru partea a doua a Secretului, că prea e spumos și prea divers.
Așadar, revin la pereții casei, că de aici pornești analiza, de la cuib. Din fericire sau din păcate, depinde din ce unghi privești problema, prea multe nu am pe pereți, așa că nu a fost foarte complicată trierea. Am lăsat deci fotografiile fericite și am descalificat un tablou de la soacră-mea pentru că în loc de personaje vesele avea un cuțit de bucătărie lângă o portocală. Cuțitul, în varianta lui cea mai nașpa, inox fără vreun mâner mai pricopsit, deci lipsit de stil și interes! Măcar să fi fost vreun stilet sau un pumnal cu pietre, ceva mai cool! Sunt sigură că dacă venea specialistul la noi acasă, mă felicita pentru descalificare. Păi ce mesaj subliminal îmi transmitea cadoul de la coana mare? Că e dulce acrișoară ca portocala (cred că n-a găsit cu grape-fruit!) sau că trebuie să iau niște vitamina C? Ori poate, dacă tot nu mă înghesui să gătesc, să-i dau puiului său șansa de a-și lua vitaminele din sucuri naturale? Sau, și mai rău, dacă mă uit la aspectul jalnic, semnificația agresivă a cuțitului să-mi inducă o neliniște subliminală bine înfiptă în subconștient și să nu mă culc pe-o ureche, că ea ține ochiul pe mine! După ce am terminat cu casa, mi-am dus la birou o fotografie care înfățișează o petrecere din anii de glorie ai Bucureștiului, cu multă lume dansând fericită. Am aici o mică problemă, poza e alb-negru, dar este un cadou de la un prieten drag, așa că mă uit la ea color.
La fiecare început de an, un alt prieten bun ne face un calendar cu fotografii semnificative din perspectiva momentelor frumoase ale anului. Nu știu cum am făcut și cum am brodit-o, dar la luna februarie, uitând complet de mesajele ascunse, i-am furnizat imagini minunate cu zăpadă, chipuri vesele, iar la mine pe chip și un coș în barbă. Am atârnat calendarul pe holul casei, la mare vedere și mi-am văzut de treaba mea. Ce o fi făcut creierașul meu, cum o fi tras cu ochii la poze, de ce i-a plăcut cel mai mult necazul din barbă, nu știu, cert este că acum semăn perfect cu mine din ianuarie trecut! M-am întors în timp și am un nenorocit de coș în barbă!!! Identic cu originalul!
În concluzie, aveți grijă la ce vă uitați că vi se întâmplă!
FOTO IULIA MICLEA
