fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Dacă am scăpat de comunism, scăpăm și de COVID!

de

Cred că așa  așa e rânduită lumea asta, să vină soare după ploaie și pace după război. Funcția sinusoidală a destinelor noastre își vede liniştită de curbele ei. Ca și timpul. Curg împreună și fiecare consumă din noi partea lui de noroc. Uite așa! Acum suntem pe vârf, ne merg toate bine și suntem pe plus. Deodată, toboganul sinusoidei ne aruncă în hău și ne trage de urechi, ca să ne aducă aminte cine suntem și pe ce lume trăim. Așa este croită viața noastră, mereu într-o încleștare de yin și yang, mereu cu două opțiuni pe masă, mereu între bine și rău.

În 1986, eram copil, nu înțelegeam prea multe, cred că nici părinții mei nu înțelegeau foarte multe din ce se întâmpla la Cernobîl pentru că regimul comunist nu era campion la comunicare. Am înțeles atunci că trebuie să stăm în casă și tata ne-a adus pastiluțe cu iod. Așa era ordinul. Populația trebuia să ia iod. A trecut și spaima Cernobîl, au rămas tot felul de glumițe mai bune sau mai proaste și o istorie tragică la fața locului.

În 1989, am trăit intens și cu speranță zilele revoluției. Și atunci, la fel, doar tata ieșea din casă. La televizor se spuneau tot felul de lucruri, care mai de care mai înspăimântătoare. Când au zis că apa de la robinet este otrăvită, am pus piciorul în prag cu mama, care de felul ei nu prea se sperie de nimic, și am organizat toate cănile din casă pe categorii de folosință cu alocare pe membru de familie. Am pus pe ele etichete – apă, cafea, ceai. Acum râd, atunci eram cea mai serioasă din casă. Aveam o problemă cu apa de la robinet, că nu o să putem să spălăm vasele, dar nu știu de ce îmi picase doar pe căni, nu și pe farfurii.

Apoi, în 2007, a venit criza economică. Firma la care lucram era destul de mică și a resimțit șocul din plin. Ca să rămânem în picioare, că să nu lăsăm oamenii în șomaj, ne-am reorganizat activitatea și, uite așa, ne-am apucat de făcut garduri și porți. Eu umblam cu promovarea, luam comenzile, băieții executau lucrarea și apoi mergeam împreună la montaj. La o doctoriță drăguță, la care am avut de executat mâna curentă la scara interioară și niște grilaje ornamentale la etajul unu, am avut o cerere specială legată de o amprentare aurie, fină, patina timpului. Am vopsit eu ce am vopsit, adică am dat amprenta, dar a trebuit să plec cu o urgență. Au rămas băieții să monteze și să amprenteze. Rezultatul a fost un dezastru. Când a venit doctorița a găsit în casa ei frumoasă un galben auriu strident de-ți venea să urli la lună. Nu s-a supărat pe noi. V-am zis eu că era o drăguță! Bine cred că și unchiul meu, care ne-a găsit lucrarea, a mai îndulcit pilula și a convins-o că este totuși un galben luminos.

Acum ne supără „Covidele”. S-a pricopsit cu el tot mapamondul. Eu l-am luat în glumă că așa mi-e firea. E mai ușor așa, mai îndulcești dramoleta. Apoi, când am văzut că se întinde că râia peste omenire, am început să-l iau mai în serios. Aștept cu nerăbdare căldurile alea mari care să-l usuce pe obraznic și să ne luăm viețile înapoi. Mă bucur de veștile bune legate de sănătatea îmbunătățită a planetei, sper să se îngroașe la loc stratul de ozon, să nu se mai topească ghețarii și oamenii inconștienți să nu mai taie pădurile. Aștept cu nerăbdare să văd pe toate posturile TV, care acum exploatează intens subiectul „morți și răniți în pandemie”, știrea despre „Coviduț”, care moare și se usucă la soare.

Trecem noi și de asta! Au mai fost momente proaste în istoria de mii de ani a omenirii. Așa e soarta lumii – una caldă, una rece. Acum suntem pe rece. Am încredere că va fi bine. Dacă am scăpat de comunism, scăpăm și de COVID-19. Se vor găsi soluții. Răul este mereu învins. Așa sunt eu, văd mereu doar partea plină a paharului. Atât timp cât este pace, există speranță.

FOTO: www.pixabay.com

 

Categorii:
GANDURI

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title