fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Un an nou, noi începuturi… Și cu oboseala de anul trecut, ce fac?

de

Sunt într-un carusel care se învârte dement. Este foarte clar. Altă explicație nu există. Așadar, nu mai departe de săptămânile trecute, trăgeam tare să închei socotelile cu anul 2016, iar acum, în proaspătul 2017, trebuie să fiu vioie, plină de idei deștepte și zeci de planuri minunate. Cum așa? Vreau și eu o pauză, un respiro, vreau o graniță mai consistentă în timp de odihnă, astfel încât scăpată din 2016 să mă adun, iar când mă apuc de noul an să-mi ardă și de noi începuturi.

Cum am mai spus, în sertar am o agendă în care, la fiecare început de an, fac bilanțul anului care a trecut și croiesc planuri pentru anul următor. Ideea este că anul acesta nu știu de ce nu-mi vine să fac niciun bilanț… nu-mi vine nici să mă uit ca să văd ce am fost în stare să scriu anul trecut pe vremea asta. De ce? Pentru nu sunt convinsă că am început să deșir alte 12 luni. Ciudat, dar adevărat.

Am o senzație dubioasă de timp înghețat. Nu, nimic din magia clipei nemuritoare, din contră, parcă timpul își târșie papucii prin creierii mei și tot felul de iele nebune îmi suflă în ureche: Nu ai făcut aia, nu mai este timp pentru ailaltă, nu ajungi la timp, ai întârziat! Uite, a expirat un termen și n-ai fost pe fază, nu ai citit destul, nu ai… nu ai… Ielele vorbesc șoptit și mă agită, timpul îngheață și se comprimă, timpul nu se mai grăbește, stă și ne ceartă.

Îmi este dor de vacanțele la țară, îmi este dor de vorbele bunicilor și de plăcinta de dovleac. Vreau la colțul meu de sobă, la mielușeii mei abia fătați și la castelele meșteșugite atent din ciocani de porumb. Vreau o lună de pauză într-un spațiu atemporal, să simt cu adevărat că semnalul bateriilor mele începe să arate verde, nu ca acum când primesc doar mesaje de baterie încărcată 10%.  Îmi propun să-mi fac analize de sânge ca să văd cum stau cu bila și restul, dar știu că medicamentul meu nu este nici chimic, nici homeopat, sufletul meu tânjește după libertatea copilului neîngrădit de griji și de termene limită.

Înțeleg că trecerea dintre ani este în fapt o convenție, la fel ca toate cele un milion de convenții din viața noastră. Mai mult, anul 2016 a fost generos din cale-afară și ne-a oferit o secundă în plus din timpul său convențional. Minunat. Generos… Totul se trăiește pe hârtie, totul este convenit. Nu  prea  mai găsesc  vreme pentru viață efervescentă, pentru cerul cu nori mergători pe care l-am urmărit minute întregi întinse în trifoi, eu și bunica mea, Marina, alintată Marița, pentru mielușeii proaspăt fătați cu care m-am așezat într-o îmbrățișare minunată pe straturile cu căpșuni pârguiți din curtea noastră, pentru toboganul de cereale al C.A.P-ul din Martinești sau pentru pâinea dospită bine și un pic arsă pe alocuri ca să-i mărească bucuria gustării, pe care o luam pe bonuri de la brutărie împreună cu cealaltă bunică, Ștefana-Fănica. Îmi este dor de vacanțele mele la țară, de timpul măsurat după soare, de prietenii mei dragi, tovarăși de nădejde la făcut năzbâtii. Îmi este dor de toți și de toate, îmi este dor de mine în copilărie.

Așadar calendarul este deschis din nou la luna ianuarie. Ai fi tentat să spui că mai urmează o veșnicie, dar te înșeli, să știi! Urmează același trap nebun prin viața ta! Suntem într-un carusel dement, mereu ne promitem noi începuturi și socotim viitorul după planuri și proiecte. Întrebarea mea rămâne însă foarte serioasă, să-mi spună cineva Cu oboseala de anul trecut ce fac? Cum s-o pun pe făraș, cum s-o zvârl în trecut ca să am vioiciune în acest prezent agitat?

 

Foto: IULIA MICLEA

 

Categorii:
GANDURI

Comentarii

  • Tu ai dreptate.Sa stii insa ca vartejul acesta creste mereu,se amplifica cu fiecare an trecut.

    Gheorghita Mihail 31 decembrie 2017 7:51 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title