Pentru mine, școala a început în fiecare an pe 15 septembrie și, de fiecare dată, am trăit altfel emoțiile acestei zile care mă speria și mă întrista, dar care, în același timp, mă făcea fericită. Era un amalgam de sentimente contradictorii, pe care le trăiam diferit în funcție de anii care începeau să se adune unul câte unul cât să nu îmi mai încapă pe degetele de la mâini atunci când mă apucam să-i număr.
Lăsam în urmă, toamnă de toamnă, viața mea fericită de la țară, lăsam vaca și vițelul, cățelușii abia născuți, lăsam lanurile de păpușoi și strugurii din vie și plecam cu inima frântă de regret, așa cum plecau pe vremuri tinerii la armată când le venea rândul la stagiul militar. Lăsam în urmă bucăți frumoase de copilărie și plecam la școală ca să învăț, să mă deștept, să cresc.
În fiecare an, aceeași placă, aceeași amenințare a zilelor ce vor veni, cu lecții multe și materii grele. Aceeași înspăimântare în fața noului necunoscut. Ai să vezi că nu mai este de joacă! Acum e greu! Să pui mâna să înveți! Păi eu am învățat în fiecare an, de ce n-aș face la fel anul acesta? Și am mai crescut, pot mai mult acum, de ce atâta sperietură cu bau-baul școlar? Singura consolare era reîntâlnirea cu colegii și asta mă mai alina, mai ales că și ei veneau după vacanță destul de plouați pentru că fuseseră rupți din raiul lor și aruncați în lupta cu temele școlare.
Anii au trecut, iar amintirea școlii a rămas înghesuită în suflet și în albumele cu fotografii. La fiecare început de toamnă, privindu-i pe micuții agățați de câte un buchet imens de flori, grăbiți și nu prea să ajungă iar la școală, mă gândeam cum toate trec și noi odată cu ele, de aceea viața noastră trebuie trăită frumos în toate etapele ei.
Dar a venit și o zi de 15 septembrie,  cu cer limpede și soare mult, o zi în care, pentru mine, a început școala de mame fericite. Emoționată, speriată și fericită, am mers la maternitate pentru întâlnirea cea mare cu puiul de om care creștea în mine. Nu s-a mai strigat catalogul, nu am stat la careu cu flori în mână pentru că florile au fost pentru mine, 15 trandafiri galbeni, 15 ca numărul zilei care ne-a dăruit minunea. Așa a fost să fie, să încep să învăț din nou, zi de zi, fără duminici și fără vacanțe, pentru toată viața.
Pentru mine, 15 septembrie rămâne primul pas spre învățătură, ziua marilor emoÈ›ii, ziua marilor transformări. ÃŽn fiecare an, emoÈ›ionată, speriată, fericită, în această zi magică, am deschis  capitol după capitol din viaÈ›a mea de copil È™i apoi de adolescent. Astăzi umplu zi de zi, filă cu filă, cu poveÈ™ti frumoase despre iubire È™i maternitate, viaÈ›a mea de om mare, viaÈ›a mea de părinte. Și totul a început pe 15 septembrie, ziua în care am devenit uÈ™or-uÈ™or om mare…
La mulți ani fericiți, iubirea mea!  Să crești mare, sănătoasă, norocoasă și deșteaptă!
Foto Iulia Miclea
Superb!
Multumesc din suflet!