Într-o duminică frumoasă am ascultat la radio, în mașină, la Europa FM, un reportaj excepțional al lui Vlad Petreanu despre street food. Atât de frumos ne-a introdus în atmosfera festivalului culinar, a pus atâta culoare în fiecare descriere și a adus la microfon oameni așa de deștepți, că am decis să ne anulăm orice aveam programat și să mergem la Ploiești unde urma să aibă loc o nouă ediție cu aceiași participanți și aceleași arome savuroase. Zis și făcut. Duminica trecută am plecat spre Ploiești. Pe drum am citit pe google un articol din Gazeta de Prahova care ne-a dezumflat total. Se făcea că la festivalul culinar găsim doar burgeri foarte scumpi și în o mie de feluri. Nimic interesant, totul  foarte scump, un prilej de a strica iarba de pe bulevardul cu castani și tei, nimic mai mult. Descrierea era așa de nașpa, că ne venea să ne întoarcem acasă, dar din fericire nu am făcut-o.
Am fost la Street Food Festival la Ploiești și a fost senzațional. Tot felul de arome, tot felul de mâncăruri aduse din toate colțurile lumii. Oameni frumoși și tineri, care te serveau cu mănuși și aveau grijă să nu pleci fără bonul fiscal. Am fost cucerită de plăcintele boierești, de sandvișul-ul picant în chifla coaptă la abur, de sangria rece și înghețata cu busuioc și lamâie. Au fost multe, diverse, nu numai o mie de feluri de burger. M-au amețit cu aroma toate minunile culinare din mașinuțele frumos colorate, chiar dacă eu, de felul meu, nu sunt vreo pofticioasă și trăiesc foarte bine doar cu iaurt și cu stafide.
Mulțumesc Vlad Petreanu că m-ai trimis la Street Food Festival! Promit să revin pentru că mi-a plăcut mult și am înțeles că fiecare ruloțică oferă un produs inedit prin bucuria gustului bun. Poate părea scump, dar sunt delicatese, și se pare că băieții chiar se străduiesc să păstreze rețetele originale. Nu sunt o pofticioasă, am mai spus, dar m-am simțit bine la Street Food Festival și am în amintire un gust special de busuioc și lămâie.
Ar mai fi ceva. Am rămăs și cu o poftă, care nefiind culinară, este cu atât mai puternică și trebuie să găsesc o cale să o rezolv cât mai rapid. O doamnă avea niște sandale senzaționale care se închideau printr-o fundă pe gleznă. Le-am văzut, mi-au plăcut, am oprit-o pe posesoarea lor ca să îmi spună mai multe despre locul achiziției și de atunci poftesc întruna la ele. Și să știți că pofta asta este mai afurisită decât oricare alta și nu mă lasă până nu mă văd cu sandalele în picioare.
Foto- Iulia Miclea/www.photofancy.ro
