Scrisoare pentru Miorița

Oița bătrână, cu brâul de lână, Mioriță dragă, de când ne știi tu, au trecut vremuri peste vremuri, multe s-au schimbat, multe au rămas la fel! Munteanul, ardeleanul și moldoveanul au de acum nepoți și strănepoți și mulți dintre ei, cei mai tineri, căută să spună acasă altor meleaguri, iar cei care au rămas se împăunează local că unu-i de la capitală și altul își ia ora exactă de la Viena.

O doamnă instruită de la Sibiu mi-a spus cu pieptul plesnind de mândrie că târgul lor de Crăciun este oglindă Viena, totul la fel, aceeași organizare, același stil. Probabil. Dar în acest caz, și la Cluj, Iași, Craiova sau București avem același târg vienez. Aceleași chinezării și aceleași căsuțe de lemn. O altă doamnă pe facebook se jură că zona străzii Clinicilor de la Cluj e ruptă din harta orașelor nemțești sau austriece, ceva rar, ce nu se asortează cu Românica sau Moldovica. Eu mă întreb atunci ce ar zice de Copoul din Iași, Lipscani-ul de la Craiova, Kisellef-ul din București sau de cetatea de la Alba Iulia.

Dragă Mioriță, țara este mare și mănoasă, oamenii ei sunt frumoși și deștepți, doar că nu mai știu acest lucru. Prea mulți îi arată cu degetul, prea mulți le dau lecții de civilizație europeană și nu verifică nimeni dacă pilda superioară chiar este aplicată de pilduitor. Să știi, dragă mioară, că mulți își uită rădăcina, mulți își caută străbuni cu pedigree și nu înțeleg de ce. Ne tragem din daci și romani, istoria ne arată oameni demni și patrioți, dar noi nu mai vedem măreția caracterului și a voinței lor, noi știm doar să ne luăm în bășcălie cum că am fi  singurul popor care se trage din doi bărbați – Decebal și Traian.

Mioară frumoasă, mulți sunt supărați pe tine că ai transmis milenar un mesaj de non combat, că ne-ai ținut cu capul în jos și ai întreținut ideea că mămăliga explodează greu. Tu i-ai spus băiatului că va fi atacat de prietenii lui, iar el și-a acceptat soarta. Nepoții lui astăzi se revoltă și îți reproșează că n-ai știut să-l motivezi ca să se salveze, că ne-ai învățat toleranța fără limită când dușmanul ne pune lațul de gât.

Dragă Mioriță, oiță bătrână, eu cred în România, nu în Românica! Știu că de Ziua Unirii, 1 decembrie, am fost la Cluj și m-am simțit minunat. Nu laud orașul, mai are de construit și renovat, dar oamenii lui m-au cucerit prin politețe și căldura comunicării interumane. Alba Iulia m-a încântat prin splendoare și prin memoria patriotică impecabilă. Am admirat Bistrița pentru curățenie și frumusețea locului, pentru oamenii ei frumoşi și apoi am trecut la Vatra Dornei ca să ascult dulce grai moldovinesc. Știu că la Iași mă duc cu drag pentru că energia locului este minunată, iar la Galați, unde am fost chemați pentru o reclamație, mai întâi ne-au pus la masă că poate om fi înghețați și nemâncați de pe drum și apoi ne-au spus păsul lor. Mai știu că orașul Craiova este o sărbătoare pentru mine, iar la Constanța aș merge în fiecare zi. Iubesc Delta Dunării, iubesc munții și marea noastră. Și atunci, mă întreb DE CE? România, nu Românica, nu are nevoie de orgolii locale exacerbate, nu are nevoie de premianți regionali. România are nevoie de toți fiii ei, mândri că sunt filon daco-roman, fără false coronițe, fără ifosele de vest, dornici să muncească și să trăiască împreună cu demnitate și speranță.

FOTO: IULIA MICLEA