fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

 Frumuseţea ascunsă a femeii arabe

de

Nu ştiu de ce nu m-am gândit niciodată la femeile arabe ca la niște veritabile frumuseți. Poate pentru că erau mereu ascunse sub vălurile lor negre, mereu discrete și mereu tăcute. Este adevărat că de văzut le-am văzut mai mult la Londra și de interacționat cu ele, nu am interacționat niciodată. Nu aveam de ce. În plus, mă simțeam stânjenită în prezența lor atunci când le întâlneam în liftul hotelului, în vreun restaurant sau pe stradă. Încercam să nu fiu nici prea cercetătoare, nici prea indiscretă, deși curioasă eram. Atâtea povești, atâtea opinii politice, atâtea tabuuri au învăluit femeia arabă într-un mister și într-o acceptare a unei situații de fapt.

Albumul de fotografii „Atlasul frumuseții. Femeile lumii în 500 de portrete”, în care Mihaela Noroc a adunat imagini splendide cu femei din întreaga lume, m-a cucerit de la prima răsfoire. M-a cucerit prin culoare și diversitate, m-a impresionat profund prin fiecare poveste de viață pe care a creionat-o cu emoție lângă chipurile care s-au lăsat fotografiate de ea. Albumul acesta mi-a deschis ochii asupra lumii întregi și m-a scuturat de prejudecăți și idei fixe. Am fost uimită să descopăr că în lumea asta pepiniera de frumos este mult mai diversă decât credeam eu, că există frumusețe indiferent de culoarea pielii și de canoanele modelului standard. Spre marea mea surpriză, am descoperit frumuseți uluitoare care nu aveau bagajul genetic nici în Europa de Est, nici în America Latină. Răsfoind albumul, am ajuns la concluzia ca cele mai frumoase femei ale planetei, creole cu ochii verzi sau albaștri, sunt în Iran.

După ce am petrecut câteva zile în Golful Persic, într-o lume altfel decât cea pe care îmi imaginam eu că o știu din cărți sau de la televizor, percepția mea asupra femeii arabe s-a schimbat mult. Le-am văzut acasă la ele, îmbrăcate cu pardesiul lor negru numit abaya, cu capul acoperit și, de multe ori, doar cu ochii la vedere. Niște ochi frumoși, mari, mai ales negri, impecabil machiați. Arăboaicele au un cult pentru frumusețea ochilor, poate pentru că este singura parte care rămâne aproape mereu necenzurată. Mai cred și în priceperea și talentul lor de make-up artist, deoarece rezultatul este incredibil. Probabil la școală, pe lângă cursurile de scris și socotit, printre materiile obligatorii au și arta machiajului.

Am văzut femei arabe de o frumusețe și o delicatețe incredibilă. Am văzut femei cochete, elegante, perfecte. Spre marea mea surpriză, unele dintre ele, relaxate lăsau de-o parte vălul de pe cap sau, deși purtau abaya, nu o închideau deloc la nasturi lăsând la vedere rochii lungi foarte frumoase. Le-am văzut de mână cu bărbații lor plimbându-se îndrăgostite pe străzi. Cel mai mult mi-a plăcut un cuplu care asculta muzică, fiecare purtând o cască conectată la același aparat. Tradiționali, el în alb și ea în negru, de mână, cu capetele lipite, mișcându-se încet în ritmul muzicii.

Nu judec și nu este treaba mea să discut aici poligamia. Încep să cred că este doar o opțiune pentru bărbatul musulman.  Nu sunt de acord cu ea, este firesc, am crescut într-o altă cultură. La noi, simțul proprietății este dezvoltat și pui repede mâna pe par când simți că alta vrea să se amestece în cuibul tău. Ce am descoperit în Dubai, care într-adevăr este emiratul cel mai emancipat dintre cele șapte, este frumusețea rafinată a femeii arabe. Albumul Mihaelei Noroc nu mi-a creat o falsă impresie, acum am confirmarea, deși nu am ajuns să vizitez Iranul. Alături de Europa de Est și America Latină (Vedeți? Mă țin cu dinții de ideea mea fixă!), în lumea arabă femeile sunt răvășitor de frumoase.

Mai am o povestioară legată de o întâmplare petrecută în Dubai. Într-o zonă de așteptare, într-un parc aglomerat, o femeie îmbrăcată din cap până în picioare în negru, mi-a făcut semn să mă așez lângă ea pe băncuță. Și pentru că nu priceam, intimidată de înfățișarea ei prea tradițională pentru mine, m-a luat de mână și m-a așezat lângă ea și copilul ei pe băncuță. Engleza mea de baltă ori engleza ei puțină nici n-au contat. Ne-am vorbit din ochi și nu știu cum, dar i-am simțit zâmbetul de om bun ascuns sub voalul lăsat peste față. A fost o întâlnire magică între două femei din două capete de lume, două femei normale, care simt la fel iubirea pentru copilul lor și își înțeleg una alteia dulcea oboseală a maternității.

FOTO CREDIT- www.pixabay.com

 

 

Categorii:
JURNAL HAI HUI

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title