fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Scrisoare către un extraterestru verde și celebru

de

Înainte de tine, verzitură mică – nu te supăra că îți zic așa, dar umblă vorba că ai fi verde – îmi plăcea să îmi cumpăr haine frumoase și pantofi cu toc. Acum, că în afară de serviciu nu prea merg nicăieri, pentru că nu pot de tine, pentru că ai fi peste tot – băgăciosu’ naibii! – nu mă mai uit deloc  după ținute chic. Mă uit doar la din astea super comode și ușor de cumpărat fără probă. Am luat totuși o rochie verde de la un brand românesc (e doar o coincidență, nu m-am gândit la tine, oroare cu țepi!), care ar fi mers foarte bine cu sandalele mele de soacră, dar din cauza ta nu pot să port ținuta că nu am unde.

Tot din cauza ta am dezvoltat așa o teamă că am să rămân desculță, de am ajuns să îmi iau ceva de încălțat de peste tot unde găsesc un preț bun. Mă gândesc la tine, cum vine toamna și îți pui și mai rău poalele în cap, de ne trosnește iar o stare de urgență, să nu mai putem ieși nici din dormitor. Pe bune! Am prins reduceri de vară la un magazin pe care îl iubesc și, pretextând că îi iau și copilului, am cumpărat patru perechi de diverse pentru vară și toamnă. Cardul de credit nu suflă nimic. Este prietenul meu. Vede multe. Știe multe. Problema este că pe când încercam să mut achizițiile din garaj în dulap, taraful de la Vărbilău urla prin toată casa – cheltuie nevasta banii fără rost… Și pot să jur că am auzit și ceva legat de pantofi. Știu că primim semne, dar de data asta, simțindu-mă cu musca pe căciulă, mi se părea că soacră-mea vrea să mă toarne, motiv pentru care transmite la radio mesaje evidente. Noroc că simpaticul, soțul meu, nu era pe modul vigilență, așa că lălăia și el cu tot Vărbilăul, nebănuind nimic.

Despre concediu ce să zic? Mi-ai stricat tot Feng-Shui-ul. Unde să mai plec? Unde să mă mai duc? Mă alin cu gândul că anul trecut am avut un an plin și că în viață, pe undeva totul se reglează ca în principiul vaselor comunicante. Deci, dacă anul trecut a fost minunat și am călătorit mult, anul acesta stau lipită de casă, am grijă de flori și de animale și le postez pe Facebook și pe Instagram, ca să mă laud și eu cu ceva mai altfel. Îți dai seama, scârbă mică și verde, cât m-ai încurcat până acum? Ai idee că aveam un drum în Vietnam, că ne-am perpelit și răs-perpelit, și, în loc să zburăm să vedem lumea, am rămas acasă, lipiți de calculator? Îți dai seama că aveam o nuntă de vis  în Portugalia și din cauza ta s-a anulat tot? Concediul meu este de vineri seara până luni dimineața și, ca să nu fiu supărată, simpaticul a organizat un picnic pe malul unui pârâu, așa ca să ieșim și noi în lume și să ne jucăm de-a restaurantul cu autoservire.

COVID-ul nostru cel de toate zilele, care ne-ai împărțit în credincioși și necredincioși și care ne-ai dat bulversat viețile, cât crezi că te mai vânturi prin lume? Hai, că ai sărit calul cu infectările tale. Eu sunt sigură că exiști și ca o scârbă mică ce ești, te insinuezi pe ici pe colo și faci deranj la capitolul sănătate. Nu știu exact cu ce scop te-ai tot plimbat pe tot globul, dar să știi că s-a rezolvat dacă asta ai vrut – a respirat Pământul, ne-am digitalizat, unii au descoperit că au familie, alții au rupt pisica și au rămas cu amanta, iar copiii dependenți de tehnologia modernă au avut surpriza să o vadă pe profa de fizică răsărind online direct din gadget-ul lor preferat.

Uite, e timpul să te apuci de altele. Să fii și tu integrat. Uite așa! Ca bacteria care roade plasticul. Dacă tot ești ecologist, în loc să ne stresezi cu dezinfectante și alte alea, mai bine treci la nivelul următor. Da! Ronțăie și tu plastic că este destul aruncat prin toate apele mărilor și oceanelor sau trage în piept mai mult dioxid de carbon. Nu știu. Găsești tu ceva care să te facă mai simpatic, pentru că acum, crede-mă, nimeni nu te vrea.

Înțeleg că o dată la o sută de ani, se pune de-o pandemie, așa ca să știe tot globul că suntem în aceeași găleată – ca să fie clar că nu prea contează nici culoarea pielii, nici crezurile politice, nici orânduirea socială. O dată la o sută de ani, o arătare invizibilă ne trage pe toți de mânecă și ne spune că buturuga mică răstoarnă carul mare și că ar fi cazul să fim mai atenți și mai responsabili, mai uniți și mai puțin războinici. O dată la o sută de ani, omenirea cade pe gânduri, caută răspunsuri la întrebări sofisticate, dar, nu știu de ce, nu reușește să învețe o dată pentru totdeauna lecția iubirii.

FOTO CREDIT – www.pixabay.com

 

 

 

 

Categorii:
ATITUDINE

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title