Iubito, luna de pe cer o vrei? E a ta, dragostea mea, e a ta, e pentru tine. Sau poate soarele l-ai vrea? E al tău, iubito… Cere-mi doar și ți-l aduc în viața ta. E al tău, dragostea mea, e al tău că nu mă costă nimic. Îți dau, iubito, și în versuri și în fotografii, cum zici că-ți pică bine, că papagal am cât ne trebuie și acum, cu telefoanele astea moderne, fotografiez instant tot ce vrea sufletul tău, dulceața mea.
Și ea visează sincer și la lună, și la soare, și la fețe de masă de doișpe persoane cu stele colorate, și la perdele cu flori în stil english home, și la rochii de mireasă… I-ar plăcea o nuntă într-o zi cu soare și o cerere în căsătorie sub o lună plină. Sigur ceva memorabil în ambele cazuri, imortalizabil în versuri și în sute de fotografii cu sau fără înfrumusețare față că, doar la așa emoții, cine stă să mai seteze bine telefonul.
Iubito, iubito, te rog să fii atentă! Dar la ce te gândești, dragostea mea? Mă superi, puiule! La ce? La cai verzi pe pereți? Adică eu sunt pregătit să-ți pun lumea largă la piciorușele astea încălțate cu pantofiori roșii precum Scufișa Roșie, și tu vrei să o cunoști pe mama? Și eu pe mă-ta? La ce ne ajută asta, draga mea? Cum ne face să evoluăm în relație?
Ea cască ochii a dilemă. Adică de ce cai pe pereți? Că doar e vorba de ceva neamuri care trebuie aclimatizate cu ideea de comuniune legală, nu numai conjugală prin modernul concubinaj. Ce treabă are herghelia de pe pereți cu luna și cu soarele și cu dorința ei de a fi doamna X, cu certificat de soață și cununii citite în cadru festiv la biserica din spatele blocului. Și ce are mama ei, de ce să nu i-l prezinte pe junele-prim? Cu așa o poezie în limbaj, cum are el, o încântă și o descântă imediat. Mama ei sigur n-ar zice nu, ea nu s-ar împotrivi la așa noroc de constelații pe care îl are fata ei. Poate tăică-su, da, să nu guste călătoriile interstelare, nici în viață, nici în film, dar mamă-sa niciodată nu s-ar pune de-a curmezișul fericirii ei. Adică de ce nu vrea să o cunoască pe mămica?
Dragostea mea, cerul meu, steluța mea de mare, dar de ce să ne supărăm noi acum? Dar de la ce ne-am luat? Bine nu ne-am luat și nici nu ne grăbim să…, dar de ce să discutăm chestii de casă? Noi ne iubim, mai ales eu, te ador ca pe o zeiță și tu? Ce faci? Ceri nuntă cu lăutari și hora miresei în parcarea mare ca să vadă tot blocul ce ștergare frumoase ai tu de la mă-ta mare? Hai, baby, de asta ne arde nouă acum? Dar tu știi că ești lumina ochilor mei, de ce să fii și umbra lor?
Deci nu-i dilemă, e problemă. El nu vrea angajamente serioase, doar sirop sub clar de lună și bikini sub clar de soare. Că așa a zis și toamna trecută, și acum două ierni… și tot așa. Inima lui i-o dă, dar numele niciodată. Și atunci degeaba oferta stelară, degeaba sori la kilogram, degeaba dacă nu-s și cu finalizare la sfatul popular. Ea face ochii mici a plâns și-a despărțire. Ce să faci cu praful stelar? Ce, ține de foame și de reputație?
Iubito, dar să sții că mă și superi. Ce-ți ofer eu și ce-mi ceri tu? Ce bogăție, ce frumusețe îți ofer eu și ce prostii te interesează pe tine. Gata! Am înțeles. Nu mă apreciezi, nu mă înțelegi, nu ne potrivim!
Vreau, dragă, și eu să-ți dau inelul de logodnă, vreau, dar, vezi, nu prea sunt genul!
FOTO: www.pixabay.com
