Se făcea că eram zilele trecute în aeroportul Zaventem din Bruxelles, unul dintre cele mai urâte aeroporturi din câte am văzut eu până acum. Și cum ne foiam noi româneÈ™te încolo È™i încoace ca să găsim parcarea lui rent a car, unul la un capăt de scara rulanta È™i altul la cealaltă, unul la parter È™i altul la minus unu, am auzit o vorbă cunoscută: Ce căutaÈ›i? Oh la la! Românească în oceanul de franceză È™i flamandă! Căutăm parcarea! Și, omul nostru ne-a scos la lumină È™i la etajul potrivit. După ce a plecat i-am spus victorioasă simpaticului meu soÈ›: Vezi ce înseamnă să vorbeÈ™ti o limbă de circulaÈ›ie internaÈ›ională? Ne-am înÈ›eles imediat! Ei cu franceza lor….
Te duci încoace, te duci încolo, vezi lumea, în cazul meu mai mult Europa, È™i te deschizi la suflet È™i la minte. Engleza, care schioapătă bine că pe vremea mea VIP-ul era limba rusă, începe È™i ea să mai capete curaj È™i să mai scoată capul din baltă. Un cuvânt colo, un cuvânt dincoace, trei de la televizor È™i, uite aÈ™a, ni se dezvoltă, mai ales mie care sunt mai în nevoie, volumul È™i bagajul de cunoÈ™tinÈ›e pe străineză. De când i-am zis unuia, într-o conversaÈ›ie cu multe de spus, dar greu de exprimat, că am fost colegă de highway în loc de highschool cu un celebru om politic de pe la noi, am învățat să-mi înghit cuvintele de zece ori È™i să vorbesc o dată. De altfel, la mine engleza este fluentă doar dacă sunt un car de nervi. Atunci mă exprim rapid È™i clar: What the fuck? This is not what I paid! I shall put a lot of photos with your sheety room on Trip Adviser! Am redat aÈ™a, un fragment la întâmplare, din discuÈ›ia mea aprinsă de la unu noaptea la un un hotel de patru stele din Bracelona, unde simpaticul a căzut cu patul. Nu din pat, într-o criză de somnambulie, ci cu patul de-a dreptul… È™i era un pat înalt. Când mă gândesc la engleza mea, mă simt totuÈ™i biniÈ™or pentru că am văzut la un coleg un răspuns foarte complex, dat la o cerere de ofertă pe două pagini: Dear Sir, Yes. We can.
Prima ieșire de mare amor cu soțul meu a fost în Spania. Nu vă grăbiți să trageți concluzii romantice. Am fost la meciul Steaua cu Villareal. Cum meciul era seara, am zis sa ne dăm și noi un pic pe sub portocalii locali și să ne plimbăm braț la braț și buchon la buchon, ca doi proaspeți îndrăgostiți ce ne aflam. Am zis să luăm un tren ca să mergem și în Castellon, dar nu știu de ce nu reușeam să ne orientăm în spațiu și am cerut lămuriri pe la vecinii de peron, mai exact la o doamna între două vârste încălțată cu niște cizme albe cu toc subțire și înalt. I-am zis în engleză, am gesticulat și non-verbal ca să rezolvăm problema de comunicare, că așa zice la carte, să dăm din degete cam 70%, restul cu vorbe. Așadar, am întrebat cu vorbe și cu semne, dar degeaba, doamna interpelată nu pricepea nimic din engleza noastră, din română nici atât, noroc cu o bătrânică elegantă, care s-a apropiat de noi și ne-a lămurit. Nu știu cum s-a făcut, că așa este viața asta parșivă, am nimerit în vagon cu motanca încălțată în alb, care însă nu ne-a remarcat pe noi, ci pe o cunoștință căreia i-a strigat peste umăr: Unde te duci, fă?
Circulăm mult cu mașina, trenul sau cu avionul. Vizităm lumea largă și ne bucurăm de fiecare petic nou de cer. Limbile pământului sunt amestecate demult, de la Babilon încoace, și, dacă nu merge cu engleza, atunci, cu siguranță, ne salvează jocul de-a mima și datul din mâini.
FOTO www.pixabay.com
Â
