M-am măritat și eu, ca toată lumea, cu un pământean. Cel puțin așa părea: două mâini, două picioare, urechi normale, câte cinci degete la o mână, înalt, frumos și deștept, fără semne particulare. Serviciu bun, casă, mașină, zodie de familist. Ce îmi puteam dori mai mult? L-am luat pe sus și mi-am făcut acte pe el. I-am vârât și o verighetă pe deget ca să fie clar pentru oricine că băiatul este luat.
La început nu am bănuit nimic. Totul era regulamentar. Pleca dimineața la muncă, venea pe la cinci acasă, nu întârzia deloc, făcea piața, plimba copilul și mă lăsa să fac tot ce aveam chef. Eram foarte ocupată, ba cu bebelușa, ba pe on-line, de unde cumpăram pachete și pachețele cu diverse, că, de!, cu copil mic nu prea puteam să bat mall-urile așa cum aș fi vrut și atunci compensam cum îmi era mai la îndemână.
Vremea a trecut, copilul a crescut, eu tot cu on-line-ul, dar mai puțin, așa că, din păcate, concediul maternal a ținut doar doi ani și a trebuit să pun iar osul la treabă. Simpaticul, băiat bun în continuare. Făcea piața, plimba copilul, punea masa, strângea masa. Ca noutate însă, a început să mârâie. Și la ce mârâia el? La cardul meu de credit. Ca să vezi! A început să mârâie și să pună întrebări, chestii care nu îi stăteau deloc în caracterul lui frumos. Că de ce am dat banii pe aia, că de ce pe ailaltă, dar chiar nu puteam să trăiesc fără nu știu ce altceva? Și tot așa, niște întrebări fără rost, la care însă renunța repede când făceam trimiteri la mămica lui: Așa am văzut la mă-ta! Nu era chiar adevărat, nu văzusem chiar totul la ea, dar oricum, fiind o mare doamnă scăldată în mătăsuri, băiatul rememora mutra lu ta-su, onor domnul colonel, atunci când număra banii pentru nevoile casei și soția calcula banii pentru nevoile ei.
Mai apoi a început să uite. Odată a plecat la serviciu în papuci de casă, frumos, elegant, cu cravată È™i cu servietă. Altă dată a uitat geanta în faÅ£a uÅŸii, noroc că nu suntem aeroport că s-ar fi declanÈ™at alerta antitero. Uită cu seninătate. I se pare normal să deschidă larg geamurile exact atunci când ies de la duÈ™ È™i afară sunt -10 grade. Eu, care nu am făcut armata sau măcar vreo tabără PTAP, È›ip că iar mă ia spatele È™i nu mă mai repară nicio cremă cu diclofenac de uz uman sau veterinar. Degeaba! AÈ™a pățesc mereu! Dumnealui i se resetează toate informaÈ›iile despre toate alergiile mele È™i-mi oferă cu dragoste exact fructul oprit È™i tot aÈ™a… Natural, senin. Eu i-am spus că un divorÈ› e mai cinstit, dar el insistă că mă iubeÈ™te È™i nimic nu este cu rea intenÈ›ie. Lui îi vine pur È™i simplu  natural, aÈ™a, ca la o persoană paralelă cu planeta, ca la un extraterestru.
Mi s-au mai ridicat mie niÈ™te semne de întrebare, aÈ™a, de-a lungul timpului, dar în ultima vreme este din ce în ce mai evident. Uită jumătate din ce îi spun – cel puÈ›in! -, dar nu uită nimic care are legătura cu fotbalul È™i, în special, cu SteluÈ›a. Se uită la cheltuielile mele, dar nu se uită la cheltuielile lui cu biletele, cu drumurile… Stai să vezi acum consum de combustibil, că o mută pe Steaua la PiteÈ™ti. O mută sau nu? Chiar nu mai È™tiu È™i nu contează. Ba era în Voluntari, ba pe stadionul mare, ba Steaua, ba FCSB, ba la 11, ba la 21. Derută în absolut. Bine, dar ce-mi pasă mie de chestia asta? ÃŽmi pasă! Pentru că eu cred că soÈ›ul meu este extraterestru È™i are ca misiune, aici, pe pământ, echipa Steaua. Să o studieze, să sufere pentru ea… nu È™tiu, dar am certitudinea că este singurul lucru la care se concentrează cu toată forÈ›a. Am auzit că la Barcelona ar fi chiar o echipă de extratereÈ™tri, tot roÈ™-albastru, deci e clar, la el ori s-a defectat GPS-ul È™i i-au greÈ™it locaÈ›ia, ori se coace o idee mare È™i ne trezim cu vreo echipă de extratereÈ™tri È™i pe la noi.
Foto- www.pixabay.com
