fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Simona, Alice, Tango

de

Cartea scrisă de Alice Năstase Buciuta, împreună cu doamna Dara Codescu, este pentru mine un dar și o nerăbdare, pentru că îmi este dor să o reîntâlnesc pe Simona Catrina, spumoasă, spontană, deșteaptă.

Pe Simona Catrina am descoperit-o în revista Tango, cu foarte mulți ani în urmă. Mă amuzau copios textele ei, mă bucurau, mă destindeau. Când primeam revista – deoarece, pentru mine, Tango-ul a fost mereu buchetul de flori pe care îi plăcea soțului meu să mi-l aducă – căutam mai întâi să văd ce a scris Simona. De multe ori, îi citeam și lui diverse paragrafe din articolele ei, pentru că era un umor deştept, savuros.

Toată studenția am citit o revistă ca un ziar, cu hartie mai bună și frumos colorată. Se numea Timpul femeilor în țara bărbaților. Apoi, revista mea ziar a ieșit de pe piață și nu m-am mai regăsit în nimic. O vreme. Până am descoperit Tango-ul cu articolele lui și spumoase și acide, cu verva lui care mă trăgea în viața adevărată și pe mine, copil crescut în comunism, cu idei fixe și multe prejudecăți. Articolele din Tango, scrise frumos și direct de Alice si Simona, mi-au dat curaj și mi-au deschis mintea, aşa că am reuşit să nu mă simt fată bătrână la 25 de ani și nici mam’mare la 30. Ele mi-au dat curaj să ignor gurile rele şi prejudecăţile de doi lei ale unor moralişti fără de pată, să mă îndrăgostesc şi apoi să mă căsătoresc cu un bărbat trecut printr-un divorţ. Lor le mulţumesc pentru că mi-au dat curajul să ies din tiparul gândirii mele strâmte şi să-mi întâlnesc omul cel mai bun pentru mine.

Pe Simona Catrina am cunoscut-o la aniversarea celor 11 ani de prezență Tango în casele și inimile noastre. Eram acolo cu prietena mea, Dani Dumitrescu, cuminți, timide, ascunse într-un colțișor, pentru că nu cunoșteam pe nimeni cu adevărat. Desigur, noi îi cunoșteam pe toți, dar doar din pozele revistelor glossy sau de la televizor. Ei nu aveau de unde să ne știe pe noi. Noi două eram outsider-ițe. Eram de fapt două fete din public. Trei, pentru că fiica mea micuță ne însoțea și ea, dar era mai puțin intimidată decât noi.

Am fost încă de la început cu ochii pe Alice si pe Simona. Cu Alice mai interacționasem, mă obișnuisem cu ea, dar pe Simona o vedeam pentru prima dată. O pândeam ca să îi prindem măcar privirea și să-i spunem din ochi cât o iubeam. Și, nu știu cum s-a întamplat minunea, dar Simona s-a rătăcit în colțul nostru și ne-a zâmbit cald, frumos, de parcă ne știa. Încurajate de zâmbetul ei, am îndraznit să-i vorbim, să-i spunem amândouă ce mult o iubim. Eu, că-s mai băgăreață, am vrut neapărat să o felicit pentru un articol care îmi mersese la inimă – A doua nevastă, după prima năpastă. I-am spus că și eu sunt tot a doua nevastă și că subscriu la tot ce a scris ea în articol. A râs și a început să ne povestească episoade din viața ei de nevastă de-a doua, spontan și sincer, ca unor prietene. Ne vedea pentru prima oară și  își punea sufletul pe tavă. A fost minunată. Și, de parcă nu era suficient cadoul ei pentru noi, ne-a mai făcut un dar. A zis să facem și noi niște poze. Cu ea. Și eu, și Dani eram fericite și perplexe. Nu ne mai trebuia nimic. Eram acolo, cu Simona, și ea se purta cu noi regește. Ne-a dăruit nouă, niște străine la picioarele ei – pentru că da!, ea era zeița – câteva minute din viața ei, minute de aur, minute nesperate. Știu că și Dani gândește la fel.

Sunt fericită că am avut șansa nesperată de o întâlni și de a-i spune direct că o admir și o iubesc.

Foto credit- PAUL BUCIUTA

Editare- photofancy.ro

Categorii:
GANDURI

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title