Nu vreau să mă mai cert cu timpul. El trece oricum și nu pare să-l deranjeze că-i bat obrazul și îi spun că mă păcălește și mă fură mereu. Hoțul de vieți nu se sinchisește de reproșurile mele, el curge mereu și învârte limbile ceasurilor într-un singur sens, crescător în ani, oră după oră, minut cu minut. Nu îi pasă și nu își schimbă curgerea, îmi ticăie mereu carpe diem, carpe rosam și atât.
Trecerea noastră prin viață este meteorică. Strălucim pe cerul destinului nostru, apoi ardem intens până la reîntoarcerea în neantul de unde am venit, de aceea spun mereu că viața este frumoasă și trebuie trăită intens minut cu minut, așa că pe bucata de drum destinată trecerii noastre nu trebuie să se găsească nici renunțări, nici compromisuri.
Mereu lăsăm de la noi, mereu închidem ochii și iertăm. O dată, de două ori, de zece ori și uite așa toleranța asta din bun simț sau din bunătate se transformă în obișnuință și în povară căci omul bun este văzut ca slab și în consecință limita lui este forțată mereu.
Mereu lăsăm de la noi pentru că este aparent cel mai ușor mod de a încheia o situație neplăcută, fără să ne gândim că în fapt ne dăm singuri cu nuielușa peste degete, că ne umbrim singuri bucăți luminoase din suflet.
Atitudinea contează și nu mă refer aici la felul în care îți ţii spatele drept și pieptul înainte la mersul pe stradă cu toc de zece și nici la felul în care îți atârni geanta de umăr sau de braț. Atitudinea pe care o ai tu față de tine, felul în care știi TU să te iubești și să te valorizezi este foarte importantă pentru că ceilalți te iubesc așa cum te iubești și tu. Ei te judecă inconștient prin ochii tăi, prin felul în care îi lași să te descopere.
Am văzut de nenumărate ori femei minunate pierdute în vieți chinuite lângă perechi nepotrivite. Lângă un EL care, simțindu-și slăbiciunea, o acoperă grosolan prin vorbe și fapte care pe EA o întristează și o ofilesc. De ce? Pentru că au lăsat mereu de la ele și niciodată de la ei! Pentru că societatea i-a spus că la douăzeci și ceva de ani este bătrână și la treizeci n-o mai ia nimeni, așa că, hai, închide ochii și intră în rândul lumii chiar dacă nu este ce ai vrut și ce ai visat. Pentru că societatea le arată cu degetul pe divorțate că n-au știut să-și țină casa fără să-i pese de chinul sufletului prins în matricea nepotrivită. Pentru că nimeni nu le spune LOR, femeilor, ascunse ca diamantul în cărbune, că nu trebuie să fie perfecte ci doar suficient de bune!
Am văzut, de asemenea, nenumărate egoiste trăind doar în admirație pentru ele. Fără a fi excepționale în vreun fel sau altul, mereu fericite, iubindu-se nemărginit și reclamând autoritar vasalitate. Ele când se uită în oglindă se văd frumoase chiar dacă sunt sau nu cu adevărat așa, când își scriu CV-ul se simt deștepte și, de multe ori, nu sunt, când iubesc cer totul și nu dau nimic înapoi. Și nu știu cum se face că bărbații buni preferă genul, că se simt mai bine sub biciul unei scorpii decât la brațul unei zâne bune.
Nu pledez pentru egoism, dar vă rog nu mai lăsați mereu de la voi! Învățați să lăsați și de la alții!
FOTO: IULIA MICLEA
Genial titlu :)))
„Daca am fi cu totii putin «mai egoisti », lumea ar fi un loc mai bun” -Dr. House