Îmi place să mă gândesc la bunică, așa, ca la mama-rădăcină sau rădăcina-mamă.
Ne tragem din ceva, spirala ADN-ului nostru se învârte în matricea ADN-ului străbun. Mama este pântecul, potirul fermecat, bunica este matricea. Este un neverending story, mama devine bunică, fiica devine mamă; mama devine referință, fiica dă viață unei ființe noi și tot așa, la nesfârșit, de când e lumea și pământul. Roata se învârte mereu. Dumnezeu croiește destine și îmbracă cu ele sufletele pe care le trimite pe Pământ.
Mamă de fată sau de băiat, mamă de suflete noi. Bunică de fată sau de băiat, aceeași iubire imensă dăruită puiului nou. Se zice că bunicii sunt mult mai blânzi și mai îngăduitori cu nepoții cărora le dăruiesc tot ce nu au avut ca timp, bani sau răbdare să dăruiască copiilor lor. Bunicii recuperează prin nepoți timpul pierdut din viața copiilor lor. Nimic de condamnat, doar respect.
Când eÈ™ti părinte, te zbaÈ›i să munceÈ™ti, să ai, să oferi copilului tău ce e mai bun. Èšin minte că tata lucra în trei schimburi la GriviÈ›a RoÈ™ie ca să aibă timp să ne ducă laÈ™coala È™i grădiniÈ›a, iar mama, atunci când avea È™edinÈ›e de proiect pentru celebrele circuri ale foamei acum ajunse mall-uri, nu venea acasă trei zile până când CeauÈ™escu nu era mulÈ›umit de proiectul oferit de cei mai buni profesioniÈ™ti din acel moment ai industriei alimentare. Noi, eu È™i sora mea, cu cheia de gât, cheie cu urechi (o am È™i acum!) făcută de tata special pentru mine ca să am mai multă forță È™i să pot deschide uÈ™a de la casă, îi aÈ™teptam cuminÈ›i (mai mult sau mai puÈ›in că ori aruncam cu oasele din ciorbă pe maÈ™inile vecinilor, ori ne strângeam de gât una pe alta È™i ne cafteam ca la carte că aÈ™a fac fraÈ›ii mai mici cu ăi mai  mari, surorile în cazul nostru particular, deci eram ocupate!). Și dacă nu veneau părinÈ›ii până seara târziu – că nu comunicam pe whatsapp ca acum – atunci puneam fotoliul în ușă È™i un cactus mare pe el ca să fim sigure că orice intrus care ne-ar putea deranja cădea răpus È™i descurajat de acele acestuia. Cactusul era străjerul suprem. Și, oricum, seara ne împrieteneam la loc, ne luam în braÈ›e È™i adormeam iepureÈ™te, mai ales eu, care, în calitate de soră mare, aÈ™teptam să aud un ciocănit familiar în ușă È™i să pot adormi cu adevărat. Când să ne ducă la pian sau la vioară? Când să ne ducă la tenis? Când să sară coarda cu noi în spatele blocului? Nu aveau  asa numitul timp de calitate pentru noi, aveau doar multă muncă, răspundere mare È™i o iubire nesfârÈ™ită pentru amândouă, că doar pentru noi era tot efortul lor.
Mă uit acum la părinții mei în calitatea lor de bunici. Respiră pentru și prin nepoțica lor. Ea este pastila lor de fericire. Oricât de rău s-ar simți, oricâte oase i-ar durea, dacă îi sărută și îi ia de gât le trece toată suferința și au energie pentru tot ce își dorește sau are nevoie ea.
Familia e ca un arbore, nu degeaba pentru genealogie l-au ales drept schema standard. Rădăcinile sunt bunicii, bine înfipți în istoria familiei, trunchiul sunt părinții, drepți, ducând greutatea traiului pe umerii lor, și rămurele tinere sunt copiii, mlădițe curate născute și crescute în iubirea mare a tuturor adulților casei.
Foto: IULIA MICLEA
