Nu știu cum naibii, încă de la naștere, fără să știm și fără să simțim, suntem dotaţi cu patru ochi. Doi dintre ei sunt mari, frumos colorați și foarte la vedere. Stau cocoțați pe față, deasupra nasului și de acolo cercetează lumea și dau tonul șarmului personal. Dacă se mai întâmplă să cadă zarul și pe niște culori deosebite, un verde irlandez ori un albastru faianță, atunci perechea de ochi este cu atât mai umflată în pene și mai sigură de valoarea și unicitatea ei. Al treilea ochi ar trebui să fie, teoretic, ochiul din frunte, chakra conștiinței, și al patrulea este fie în ceafă dacă sexul copilului este feminin, fie în pampers dacă încadrarea oficială în certificatul de naștere este masculin.
Da! Chiar așa, avem ochii recunoscuți anatomic de toata gloata de specialiști britanici și de alte cetățenii, avem ochiul triunghiular din frunte și ochiul subconștientului social. Greu de  crezut, nu-i așa? Că pe noi ne freacă grija doar de sănătatea și aspectul languros al celor doi care călăresc nasul. Pentru ei ne uităm după ceva gene false, picături pentru umiditate și rame de firmă, pe ei îi protejăm de soare și lor le cerem vigilență. Dar ce facem cu ceilalți doi? Ochiul spiritual se descurcă cum poate în triunghiul lui din frunte, el este ochiul conștiinței, adică treabă grea, cu multe dureri de cap, deoarece prea puțini sunt aceia care scot conștiința la puricat, restul preferând să o ascundă în pete, deci să nu-l dezmorțească deloc. Ochiul social însă nu are nevoie de niciun fel de activare, el este independent, lucrează bine cu ceilalți ochi după cum are chef și interes.
Spre exemplu, nici nu se apucă să crească bine că, la fetițe, încet-încet, începe să li se trezească ochișorul de soacră. Încep să observe lucruri, să vadă gunoiul de sub preș și vasele din chiuvetă. Ele sunt critice la adresa oricui nu face parte din zona lor de interes și de influență. Văd tot, știu tot. Cine a lăsat lopețica în nisip, a cui este coarda de pe leagăn, în ce clasă este băiețelul cu ochelari albaștri. Când cresc și ochiul secret crește odată cu ele (normal!), știu clar de ce iubitul lor nu răspunde la telefon, ce marcă de pantofi a purtat rivala la banchet și cu cine intenționează să se combine vecina de la trei. Sunt adevărate radare super sofisticate de urmărit scama din ochii tuturor și mai puțin bârna din curtea lor.
La băieței, povestea are un preaplin hormonal. La început, când sunt mici, nu prea manifestă interes decât pentru chestii din plastic modelate fie în zona de inspirație auto (mașinuțe, motorașe, tractorașe etc), fie în cea a construcțiilor de case și de hale (ciocan, patent, cască de protecție pe șantier etc). Desigur, există interes și pentru căluțul din lemn, dar trece repede odată ce puii de om fie nu pricep cum trebuie să stea în șa și pică în nas spre disperarea cohortei de mame, bone și bunici, fie mai cresc un pic și ajung la școală. Aici, încet-încet, ochișorul magic începe să clipească poznaș ba că doamna învățătoare este tânără și frumoasă, ba că una dintre mamele din colectivul de părinți îl are pe vino încoace exagerat, ba că o colegă dintr-a șaptea are o fustă foarte scurtă și niște picioare foarte lungi. Cresc micuții, cresc și pretențiile periscopului cu care au fost înzestrati de la natură și de care ajung să fie conștienți la maturitate sau  niciodată. Cert este că, de la un punct încolo, mai ales după ce sunt bine însurați, le face căpățâna ca girofarul atunci când merg pe drum și nu știu de unde le răsare ba o pereche de sâni, ba un popou cățărat pe tocuri înalte.
Interesantă este poziționarea celor patru ochi în funcție de încadrarea în gen, feminin ori masculin. De ce oare la fete cei patru ochișori reușesc să se împrietenească și să conviețuiască în zona capului, dar la băieți se ceartă între ei și ochiul de vânător își găsește locul doar în pantaloni?
FOTO www.pixabay.com
