fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Sunt cetățean european și așa vreau să rămân!

de

Sunt cetățean european și am drepturi! Da. Am dreptul să-mi doresc o țară liberă, curată, neaservită nimănui, în care să trăiesc până la adânci bătrâneți alături de ai mei. Am dreptul să trăiesc într-o Europă unită, care a decis să șteargă granițele dintre țările ei și să mă lase să călătoresc, să trăiesc și muncesc unde îmi este bine.

Sunt cetățean european și am dreptul de a privi cu mare îngrijorare valul de naționalism ignorant care se lasă peste Europa mea. Dacă un vis frumos a prins contur în ani de stăruință, dacă s-au deschis granițele și am croit un stat multicultural numit Uniunea Europeană, nu văd de ce orgolii locale exacerbate mușcă cu ciudă mâna care le-a hrănit. Lumea este largă și oamenii, în mare lor imensă majoritate, sunt frumoși la suflet și deschiși la minte. Ei vor, pot și fac acest lucru: trăiesc, muncesc, iubesc și sunt fericiți, așa amestecați cum sunt acum, în familii frumoase în care copiii învață de mici limba mamei, a tatălui și a țării în care trăiesc. Sunt cetățean european și mă uit cu mare respect la toate cuplurile frumoase și îndrăgostite pe care le-am întâlnit în drumurile mele prin Europa. Zilele aceste, în Germania, am cunoscut doi copii fericiți care muncesc împreună din greu și care se iubesc fără să le pese de faptul că ea este româncă și el ungur. Ei nu au granițe, nu au prejudecăți prostești, se au unul pe altul și toată lumea este a lor. Un blond și o brunetă, doi ochi albaștri mari alături de o pereche de gropițe în obrajii tineri. El nu prea vorbește engleză, dar îl învăț românește!  Despre asta este vorba, viața nu se trăiește după declarațiile politice ale unor oameni fără Dumnezeu, viața se trăiește firesc și legea atracției sufletești  nu ține cont de locul nașterii.

Sunt cetățean european și am dreptul de a spera la mai bine. Nu vreau pași înapoi, nu vreau X-exit-uri! Doar înainte este drumul meu. Nu înțeleg dorința de enclavizare pe criterii etnice într-o Europă în care granițele sunt simbolice. Avem datoria  de a trăi  frumos împreună, respectând tradițiile fiecăruia, împletind într-o cunună de principii și valori comune tot ce are mai bun fiecare popor care a intrat în hora pactului european. Diversitatea culturală și lingvistică sunt argumente de progres în construcții comune, nicidecum motive de ceartă și de semeție cu iz naționalist. Statele Unite ale Americii sunt un mănunchi de 50 de state. Au reguli comune și funcționează eficient ca un tot unitar chiar dacă multiculturalitatea și multilingvismul îi caracterizează și pe americani, urmași ai emigranților europeni sau africani ori ai indigenilor cu pielea roșie. America este puternică prin uniune, Europa trebuie să se păstreze la fel.

Sunt cetățean european și așa vreau să rămân! Nu spun că drumul Europei Unite este ușor sau că nu sunt destule de corectat.Totul este discutabil, totul este perfectibil! Spun că drumul trebuie să fie comun și că armonizarea la nivel economic și social a statelor europene  trebuie să găsească un ritm accelerat. Mai spun că educația în fiecare dintre aceste state este foarte importantă pentru că prin instruire individuală se deschid mințile și se creează o conștiință puternică europeană.

Sunt cetățean european și așa vreau să rămân!

FOTO: IULIA MICLEA

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
ATITUDINE

Comentarii

  • „muÈ™că cu ciudă mâna care le-a hrănit” Nu pot sa cred ca religia dumneavoastră e dragostea.
    O poezie de Serghei Esenin v-ar prinde bine.
    Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
    Toate trec ca floarea spulberată.
    Veștejit de-al toamnei mele frig,
    Nu voi mai fi tânăr niciodată.
    N-ai să mai zvâcnești ca pân-acum
    Inimă răcită prea devreme
    S-o pornesc din nou desculÈ› la drum,
    Stamba luncii n-o să mă mai cheme.
    Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
    Pui pe buze flacăra pornirii
    O, pierdutul prospețimei har
    Cu vioiul clocot al simțirii!
    În dorinți încep zgârcit să fiu,
    Te-am trăit sau te-am visat doar, viață?
    Parcă pe un cal trandafiriu
    Vesel galopai de dimineață.
    Toți suntem vremelnici pentru veci,
    Rar ning fagii frunzele deșarte…
    Binecuvântat să fie deci
    Că trăiesc și că mă duc spre moarte.

    Grajdeanu Dan 15 februarie 2017 11:02 Răspunde
    • Buna seara! In primul rand va multumesc pentru rabdarea de a parcurge articolul. Religia mea, da!, este iubirea sau dragostea, pentru ca acesta este sentimentul care ma anima si asta apreciez la oameni, mai presus de orice altceva. Expresia „muÈ™că cu ciudă mâna care le-a hrănit” se refera in contextul dat la regiunile euro care au inflorit si care acum vor sa se desprinda. Eu cred intr-o Europa fara granite, o Europa in care nu mai sunt frecusuri teritoriale si oamenii traiesc frumos impreuna, cu iubire si in pace.

      Iulia Miclea 16 februarie 2017 17:13 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title