Mie nu îmi place să-mi fac rochii de comandă. Eu prefer să intru în magazin și să cumpăr. Simplu. Intru, probez, cumpăr. Bună ziua. Aveți, n-aveți? Pe asta o iau. Doamne, cât de simplu! Și ce îmi place să visez ochii deschiși! De unde până unde să fie așa de simplu? Într-o lume a poliesterului și a hainelor fast fashion, cu greu găsești ceva să-ţi placă de la prima întâlnire. Și, oricum, dacă nu ai S ori XS, dacă ai crescut mai mare sau ai mâncat mai binișor, la revedere, rochia de vis rămâne ascunsă doar în dorințele tale, că în vitrine n-a avut loc.
Anul trecut de pildă, în familia noastră a avut loc un eveniment deosebit pentru care aveam nevoie de o rochie de seară mai cu moț. Am zis că nu este mare șmecherie, merg și cumpăr. Găsesc eu ceva simplu care să pice bine și pe mine și pe cardul de credit. Imediat. Fluier, vine zâna și, după ce baghetează un pic, hop și rochia de vis. Am pățit exact pe dos. Am mers pe la magazinele din mall-uri, apoi pe la case de modă, am mărit bugetul, am cărat-o pe mama după mine în calitate de consilier, am întrebat pe toată lumea și am fluierat, dar a pagubă. Să nu vorbesc eu cu păcat, rochii mai erau pe ici, pe acolo, dar la ce folos dacă modelul care mi-ar fi plăcut era mereu prea îngust în corset ori foarte lung la poale. Să stau sufocată o noapte întreagă, cu burta suptă și spatele încoțopenit în poziție soldățească de drepți îmi era imposibil. Să dau o poală de bani, că o rochie ca lumea face vreo două salarii minime pe economia noastră de tigru al Europei, și pe urmă să caut o croitoreasă care s-o mai ia pe la poale și să o mai lărgească la bust era inacceptabil.
Într-un final, am reușit să găsesc o casă de modă cu materiale bune și modele interesante. Eu mi-am dorit o rochie lungă, roșie, dar mama a pus mâna pe un  albastru electric și a zis asta este, drept urmare a ieșit o rochie așa de sexy, ca a trebuit să îmi mai comand de urgență încă una mai cumințică, deoarece, în varianta electrică, nu m-ar fi lăsat să trec nici prin fața bisericii, darămite înăuntru la ceremonie. A meritat, chiar dacă bărbatului meu i s-a făcut rău când a văzut prețul și decolteul. Mai mult, ca să-mi arate că nu e de acord cu atâta electricitate, a refuzat să plătească două rochii. Tot cardul meu de credit, mânca-l-ar mama, a salvat situația și liniștea în familie. Am plătit rate ca la mașina de spălat, dar am fost o apariție, deci a meritat.
Anul acesta trebuie să mă agit din nou, că după nuntă pică și un botez. Nu pot să mă duc tot cu rochiile de anul trecut, că îmi stric blazonul. Am în cap ceva, dar încă nu pot să exprim. Nu intru în panică pentru că sunt sigură că, pe undeva, mă așteaptă rochița la care nici nu m-am gândit, mai ales că, din nou, o implic și pe mama în decizia finală. Eu am fixul meu cu rochița roșie, care să fie amplă și cu vedere la glezne, așa, ceva de zână, vaporos și de vară. Bărbatul meu nu are nimic împotriva culorii roșii, dar insistă ca rochia să fie pe gât și mi le dă de exemplu pe infantele Spaniei, la care nu conta anotimpul când era vorba de o rochie ca lumea. Vom vedea ce îmi iese în cale și în inspirație, eu trebuie să am grijă de cardul de credit, plasa mea de siguranță în caz de refuz marital.
Nu intru în panică, nu disper. Sunt învățată cu îngrășatul în ajun. Acum am timp să mă flendur pe site-uri, să scriu despre intenție, bla bla bla și tot așa, știu sigur că nu rămân fără rochiță.
Și am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea, dar pe măsură ce recitesc textul simt că mi se aprind beculețele de alarmă, că numai mâine, nu-i poimâine și eu, ca pe vremuri în facultate, aștept să învăț în trei zile tot ce s-a predat un an întreg.
FOTO:www.pixabay.com
