fbpx
„RELIGIA MEA ESTE DRAGOSTEA“

Cea mai frumoasă fată

de

Cea mai frumoasă fată nu este neapărat regina balului sau miss cutare, cea mai frumoasă fată este fiecare fată care poartă în suflet soarele și buna-cuviință.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Într-o vreme îmi plăcea să urmăresc la televizor concursurile de Miss. Îmi plăcea să văd chipuri frumoase, coafuri perfecte și trupuri impecabil croite. Desigur, proba costumului de baie și cea a rochiilor de seară mă interesau cel mai mult. Cum voia fiecare Miss să salveze lumea mă preocupa mai puțin deoarece aveam mereu senzația de fals, de poezie învățată pe de rost, fără să-i fi înțeles miezul, doar așa, ca să vadă publicul cât de nobilă este domnișoara aspirantă la titlu. De fiecare dată, ca un făcut, preferata mea nu era și în cărțile juriului și mă întrebam cum poți să alegi perfectul din perfect, cum oare există pe lume atâta varietate de frumusețe indiferent de culoarea ochilor, a părului sau a pielii.

Femeia este frumoasă prin vestimentație, prin machiaj, prin atitudine. Femeia este frumoasă prin vorbă, preocupări și mai ales prin calitate umană. Pe vremuri, în școala generală, aveam obiceiul de a-mi analiza profesoarele preferate și uite așa, pornind de la modelul oferit de ele, am ajuns la concluzia pe care o păstrez și în ziua de astăzi: că pe lume existe femei cu frumusețe caldă și femei cu frumusețe rece. Probabil, în mintea mea de copil, încercam să spun că sufletul se vede prin ochi și că sclipirea lor definește chipul.

Nu este adevărat că timpul șterge liniile frumoase ale chipului, nu este adevărat că vârsta omoară sufletul și distruge pofta de viață frumoasă. Am văzut excepțiile și am înțeles că totul pleacă de la atitudine, de la poziționarea față de oferta de bine și de rău în parcursul personal. Femeia care râde rămâne frumoasă, femeia optimistă care vede mereu doar jumătatea plină a paharului știe cum să treacă elegant prin viață și să poarte firesc fiecare rid nou. Anii trec fără să ierte pe nimeni, noi singure trebuie să  știm să ne păstrăm sufletul mereu curat și tânăr.

Fiecare femeie este frumoasă în felul ei particular. Canoanele de frumusețe nu sunt aceleaşi la toate poporele. Oamenii sunt, din fericire, foarte diferiți și definiția frumuseții capătă multe interpretări. Cum spuneam, Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie și fiecare chip scormonește în oglindă după ceva-ul lui special.

Cea mai frumoasă fată are soare în suflet și buna-cuviință, are vorba frumoasă și mintea deschisă. Cea mai frumoasă fată poartă cu ea șiragul de mărgăritare al gândului bun și cuibărit într-o inimă de aur. Cea mai frumoasă fată este mereu ascunsă în fiecare dintre noi și avem datoria să o scoatem la lumină, să o dăruim cu dragoste lumii întregi.

Astăzi, 5 august, pentru mine, cea mai frumoasă fată este sora mea, Diana. Îi spun LA MULȚI ANI! cu toată dragostea și îi doresc drum drept, cu soare și împliniri.

 

FOTO: IULIA MICLEA

 

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
Categorii:
VARSTE FRUMOASE

Comentarii

  • La multi ani pentru Diana, ea este, intr-adevar, cea mai frumoasa fata – iar sora ei minunata e tot un atu al frumusetii!

    Alice Năstase Buciuta 5 august 2016 9:11 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title